„Românul” de vineri, 2 martie, cuprinde un ciudat articol iscălit „un ofiţer miliţian antifebruarist”, care adresează o mulţime de graţiozităţi d-lui general Florescu, iar drept pretext pentru a o putea [face] să ia un articol din „Ecoul ţării”, de nu ne înşelăm ziar care criticase acordarea unei recompense naţionale d-lui general Haralamb.
Oricum s-ar fi pus cestiunea şi oricari ar fi acuzările aduse generalului Florescu, nu rămîne mai puţin adevărat că generalul Haralamb este unul din acei militari cari, călcîndu-şi jurămîntul şi pătînd drapelul, au răsturnat, nu prin revoltă făţişă, care ar fi scuzabilă, ci prin trădare nocturnă pe Vodă Cuza. Puţin ne pasă nouă de motivele d-lui general Haralamb. Poate să fi fost mari, poate să fi fost înjosite; în cestiuni de asemenea natură nu decid intenţiile şi motivele, ci fapta. Fapta a fost, este, va fi în vecii vecilor o trădare neespiată, neespiată decît într-un singur chip. dacă generalul Haralamb s-ar fi sinucis a doua zi după răsturnarea lui Vodă Cuza, greşala (cum o numeşte ofiţerul miliţian) era espiată; în alt chip însă, ea nu are iertare nici din partea oamenilor bine cugetători, nici din partea lui Dumnezeu.
Şi toţi ofiţerii cari au luat parte la răsturnarea nocturnă a lui Vodă Cuza cată s-o ştie o dată pentru totdauna că, în ochii istoricului şi în ochii celor drepţi, singura lor espiare nu poate fi decît nimicirea. Nu se confunde aci datoriile cetăţeanului cu datoria soldatului; cetăţeanul negustor, proprietar, lucrător poate fi nemulţămit cu forma guvernului ţării sale, poate comite crime politice, cari vor fi pedepsite neapărat, dar înalta trădare din partea unui civil e o crimă politică, din partea unui militar e o crimă comună. Militarul e dator supunere oarbă, devotament orb. Aci nu încape nici o discuţiune, nici o sofismă. Cu esplicări a lui 11 fevruarie pot veni mulţi; se înţelege că au fost cauze; ar trebui să fie cineva idiot pentru a admite că ceva se poate întîmplă în lume fără cauze. Deci şi 11 fevruarie a avut neapărat cauzele sale.
Dar între esplicare şi justificare e o deosebire cît cerul de pămînt. Cauze pot fi multe, scuze şi justificare nu există deloc pentru militarii cari au luat parte la răsturnarea lui Vodă Cuza.
Ştim asemenea foarte bine că, pentru a face a se uita neştersul, nepieritorul 11 fevruarie, d-nii militari în cestiune, sprijiniţi de partidul politic corupt şi corumpător al roşiilor, au luat comande în armată, pentru a cîştiga bătălii în contra turcului nevinovat, pe care d-nii liberali au încă şi astăzi neobrăzarea de a-l numi duşmanul ţării. Dar a căuta cu lumînarea bătălii şi a pierde vieţi de soldaţi pentru a face să se uite 11 fevruarie e o nouă apucătură, care poate amăgi mulţimea, pe oamenii luminaţi niciodată.
Noi nu criticăm, nici admitem recompensa naţională votată de Cameră, de la o Cameră roşie nici se puteau aştepta scrupule. Sîntem însă siguri că o adunare de militari în locul celei din Dealul Mitropoliei ar fi refuzat recompensa în unanimitate.
În fine acel articol mai conţine un ciudat argument: „Întrebaţi- zice ofiţerul miliţian antifebruarist- întrebaţi pe statul- maior al lui Luders cum se face ca un trădător ca Haralamb să fie cavaler al Crucii Sf. Gheorghe”.
Daţi-ne voie. Nu-ntrebăm, pentru că n-avem nevoie s-o ştim.
După 11 fevruarie, d. Haralamb şi ceilalţi sînt pentru noi morţi şi noi nu ţinem seamă nici de zilele celor morţi, nici de zilele celor cari nu s-au născut încă.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X