Moartea civilă a lui Eminescu – arestarea și eliminarea din 28 iunie 1883. Eminescu, sacrificat pentru Transilvania. – Profesorul Nae Georgescu, arhivistul Dragoș Olaru și jurnalistul Victor Roncea în România liberă, de 15 ianuarie

Moartea civilă a lui Eminescu – arestarea și eliminarea din 28 iunie 1883

 

În discuţia legată de arestarea lui Eminescu și eliminarea lui de la ziarul „Timpul“ și din spațiul civil și politic intră şi evenimentele acestui torid 28 iunie 1883.

Lucrurile sunt foarte complicate şi necesită explicaţii de amănunt – pe care le-am oferit în cărţile mele. Geopolitic, în această zi Regatul României schimbă orientarea politică, economică etc. tradiţională – dinspre Franţa şi Anglia către Puterile Centrale. Este vorba de intrarea noastră în alianţa secretă cu Germania, Austro-Ungaria şi Italia.

După primele mele cărţi, prin anii ’90 ai secolului trecut, Alexandru Paleologu a vorbit în mod special despre ziua de 28 iunie 1883, numind-o momentul schimbării axei de interes geopolitic al României.

După aceea, Alexandru George acordă, de asemenea, o importanţă deosebită acestei zile din istoria noastră modernă. Desigur, niciunul nu face legătura cu Eminescu… Chiar şi săraca noastră istoriografie dedicată momentului, după 1994, aminteşte această zi ca pe una extrem de importantă – fără a face, desigur, nici ea – ea, mai ales! – racordarea la biografia unui… biet ziarist, în fond…

Practic, acest tratat de alianţă, foarte necesar pentru ţară, salvator la momentul respectiv, a însemnat reorientarea economiei noastre către Germania şi Austro-Ungaria – o schimbare de axă, aşadar – şi, în consecinţă, schimbarea spiritului public, devierea dinspre francofonia noastră funciară către germanofilie. De acum înainte se poate vorbi de „influenţele catalitice“ (Lucian Blaga) ale spiritului german asupra românismului şi românităţii (folosesc termenii cu sufixe categoriale obişnuite, fără conotaţii de alt fel). Asemenea lucruri se fac cu maximă atenţie şi concentrare – iar ceea ce numim astăzi „victime colaterale“ se trece sub tăcere în dobânda câştigului. Apropierea noastră de industria germană a însemnat progres, europenizare în galop. Când priveşti, însă, momentul impactului nu se poate să nu vezi rănile… responsabilităţii.

Ca evenimente între care se înseriază „boala gravă“ a lui Eminescu, sau „căderea lui bruscă“ după I. Creţu, trebuie să amintim mai ales expulzarea din ţară a lui Émile Galli, directorul ziarului francez din Bucureşti „L’Indépendence roumaine“. Era tot la 28 iunie 1883.

În aceeaşi zi s-a devastat sediul Societăţii „Carpaţii“ – al cărei membru marcant era şi Eminescu. Recent s-a descoperit că unul dintre directorii acestei societăţi, Gheorghe Ocăşanu, nimeni altul decât acela care a ajutat la arestarea lui Eminescu, era agent al poliţiei Austro-Ungariei. Această societate care lupta clandestin pentru unirea Ardealului cu ţara începuse a fi penetrată de agenţi străini – şi, practic, activitatea ei se poate reface astăzi după rapoartele secrete trimise la Viena şi găsite, în zilele noastre, în binevoitoarele arhive de acolo. Eminescu este foarte des citat în aceste rapoarte. Era, deci, tot 28 iunie 1883. Raporturile diplomatice ale Regatului României cu Puterile Centrale s-au înrăutăţit brusc după sărbătorile de la Iaşi din 6 iunie, când la dezvelirea statuii lui Ştefan cel Mare, în prezenţa lui Carol I, s-au rostit discursuri iredentiste (mai ales de către Petre Grădişteanu).

Spre 25-26 iunie 1883 vestea se lăţeşte bine de tot în Europa, graţie mai ales ziarului românesc de limbă franceză „L’Indépendence roumaine“, care era foarte răspândit pe continent, iar Austro-Ungaria va rupe relaţiile diplomatice cu România pentru 48 de ore, în timp ce Bismarck va telegrafia (în secret, desigur) că declară război Regatului României dacă nu se aduc reparaţii. Regele însuşi scrie scrisori teribil de adevărate către rude și prieteni, despre presa maghiară, mai ales cea din Budapesta, care cere imperativ ca România să fie cucerită urgent cu armele şi anexată la Austro-Ungaria. A fost un adevărat război de presă… dar şi de jurnalişti.

Iată, în acest sens, mărturii recente foarte importante ce vin să încoroneze relieful atât de accidentat al informaţiei. Este vorba chiar despre corespondenţa privată a Regelui Carol I, descifrată şi editată de dl Sorin Cristescu („Carol I – Corespondența privată 1878-1912“, Editura Tritonic, București). Avem, aşadar, scrisorile regelui din preajma lui 28 iunie 1883, către ilustrul său tată sau către alte persoane din familie, din care extragem câteva pasaje privitoare la presă: „Semnificaţia infamă care s-a dat cuvântărilor ţinute la festivităţile de la Iaşi şi comentariile despre prezenţa lui Brialmont arată cât de departe poate duce libertatea presei, fiind în stare să implice ţara într-un conflict primejdios cu vecinii. În ziarele româneşti şi austro-ungare domneşte la ora actuală o aşa de uriaşă iritare că ne-am putea teme de o explozie“; „Dacă tonul presei româneşti este extrem de regretabil, cel al ungurilor a ajuns la limita neruşinării, aceştia cer cu o nemaiauzită neruşinare pur şi simplu anexiunea /noastră/. În Germania, din nefericire, nu intră ziare scrise în limba maghiară, care aici sunt foarte răspândite, altminteri românii ar fi trataţi cu mai multă indulgenţă. Germanii iubesc banii româneşti, dar se năpustesc cu lovituri de bâtă asupra ţării“, afirmă Regele în scrisoarea din 28 iunie/10 iulie 1883 către Karl Anton de Hohenzollern, tatăl său.

Scrisoarea este trimisă de la Sinaia, unde regele se afla de două zile: suntem exact pe 28 iunie 1883, când Grigore Ventura vrea să-l ducă pe Mihai Eminescu la Palatul Cotroceni ca să-l… împuşte pe rege. Deplasările suveranului erau, desigur, publice; toată lumea, şi mai ales presa, ştia că el este în drum spre Germania. Ventura nu prea are cui spune că Eminescu îl căuta pe rege în Capitală. Se exclude așadar această falsă istorie. Acest izvor atât de limpede, regal cu adevărat, nu fusese scos la iveală. Iar acum, când îl avem, trebuie să facem racordarea acestor informaţii la domeniul eminescologiei.

Émile Galli trebuia expulzat, așadar, pentru că el relatase pe larg serbările de la Iaşi, iar ziarul său franțuzesc internaționalizase brusc chestiunea. Atâţia alţi ziarişti trebuiau neutralizaţi într-un fel sau altul. Chiar ziarul „Timpul“ din 29 iunie (numărul care conţine editorialul eminescian despre Libertatea presei) dă o ştire pe pagina întâi de acest fel: „Ni se spune că guvernul român ar avea de gând să mai expulzeze încă şi alţi străini, în urma cererilor unor puteri străine. – Dăm ştirea sub rezervă“.

Într-o zi atât de bulversată politic, Ioan Slavici pleacă din ţară, Maiorescu de asemenea (după-amiază, imediat ce a rezolvat cu internarea lui Eminescu la doctorul Şuţu) – şi, cum spune primul dintre ei: „Eminescu era vorba să plece la Botoşani“.

Acest „era vorba“ din amintirile atât de încâlcite ale lui Slavici înseamnă o vorbă vorbită anterior, o hotărâre sau decizie luată. Eminescu nu mai pleacă, însă, şi este prins sau se lasă prins în vârtejul evenimentelor din Bucureşti. Arestarea lui de către comisarul de poliţie Câţă Niculescu a însemnat eveniment public în toată regula, cu scandal şi tam-tam, iar înserierea între celelalte percheziţii, spargeri de sedii, expulzări etc. pune cel puţin sub semnul întrebării intenţia autorităţilor. În fond, care era problema de tulburare a ordinii publice, adică motivul arestării? – Că într-o baie poetul şedea închis de câteva ore. Cum poate fi tulburată ordinea publică într-o baie – şi încă în aşa fel încât să fie nevoie de furgonul poliţiei, al spitalului, de martori, prieteni etc.? Iar această arestare a fost premeditată – sub forma prezervării, desigur, a unei protecţii – de către prietenii lui Eminescu, aceia care de dimineaţă îi făcuseră rost de bilet de internare prin Titu Maiorescu.

Ştim, iată, ce cascadă de evenimente măreţe s-a dezlănţuit în ziua aceea, mai ştim că de acum înainte Eminescu – cu toate că se va însănătoşi după câteva luni – nu va mai fi persoană publică şi nimic din ce va face sau scrie nu va mai fi credibil public. Urmează pentru el moartea de dinainte de moarte – 6 ani de zile de moarte civilă.

N. Georgescu

BIBLIOGRAFIE

Profesorul univ. dr. Nae Georgescu este autorul unei serii importante de lucrări despre viața, moartea și opera literară și politică a lui Mihai Eminescu – „Românul Absolut“. Cea mai recentă apariție publicistică a sa este „CUVINTE ȘI SEMNE. Hermeneutica punctuației în poezia antumă eminesciană“, Editura Academiei Române, 2019 (foto). Pentru importanta sa activitate științifică reputatul eminescolog merită cu prisosință un loc în Academia Română.

România liberă, 15 ianuarie 2019

Eminescu, sacrificat pentru Transilvania

 

Ziua Culturii Naționale, care nu-și poartă încă numele complet, pentru că în lege cineva a uitat să adauge și „Mihai Eminescu”, este, categoric, și un prilej de aducere aminte asupra idealurilor pe care le împărtășea Românul Absolut.

Între acestea, poate în primul rând, a stat idealul Unirii, Eminescu fiind fără îndoială unul dintre precursorii Marii Uniri de la 1918. În urmă cu 137 de ani, pe 24 ianuarie 1882, Mihai Eminescu fonda, împreună cu alţi militanţi pentru “Dacia Mare”, Societatea “CARPAŢII”, o organizaţie naţionalistă cu caracter clandestin, semi-secret, ce-şi propunea – conform Statutului scos la lumină de Augustin Z.N. Pop – “sprijinirea după puteri a oricărui scop şi a oricărei întreprinderi românesci” și „să producă o schimbare radicală în politica României faţă de românii din teritoriile aflate sub administraţie străină”. Societatea avea şedinţe deschise, dar hotărârile tactice şi strategice erau luate în secret de membrii fondatori şi asociaţi. Intrarea în organizaţie nu era aşa uşoară; Ioan Slavici – cetăţean austriac – s-a străduit mai bine de un an să primească statutul de membru, în ciuda faptului că era prieten cu Eminescu. E drept, colaborarea sa cu serviciile de informaţii austro-ungare era un fapt cunoscut pentru apropiaţi.

În mai puţin de un an, societatea era pregătită inclusiv pentru operaţiuni armate, după cum relevă eminescologul Theodor Codreanu, şi număra mii de membri din Transilvania, Banat, Bucovina, Maramureş şi Crişana, teritorii româneşti aflate sub ocupaţie străină, cât şi, evident, din ceea ce Societatea “Carpaţii” numea “România liberă”. 24 ianuarie, aniversarea Micii Unirii, prefigura, conform dezideratelor Societăţii, unirea tuturor românilor în “Dacia Mare”. Aşadar, Eminescu şi colegii săi sunt, cu adevărat, aşa cum el însuşi scria, “agenţii unei lumi viitoare”, “agenţi ai istoriei” (un concept întâlnit şi la Eliade), agenţi ai Marii Uniri realizate la 1 Decembrie 1918. An în care, dacă nu era asasinat în 1889, Eminescu ar fi împlinit doar 68 de ani (respectiv 69, dacă luăm în considerare data reală a naşterii sale, 20 decembrie 1849) şi ar mai fi creat şi militat pentru ţară încă (cel puţin) două decenii. Să ne gândim la faptul că Slavici, născut înaintea lui Eminescu, respectiv în 1848, a trăit până în 1925.

Eminescu a fost urmărit toată viaţa sa de jurnalist de către serviciile speciale ale imperiilor din jurul României, a afirmat și atestat eminescologul Nae Georgescu în lucrările sale. Profesorul Georgescu afirmă că Eminescu a intrat în atenţia organelor cezaro-crăieşti încă de la primele sale trei articole, publicate la 20 de ani în revista “Federaţiunea” din Pesta – Să facem un Congres, În Unire e tăria şi Echilibrul – pentru cel din urmă deschizându-i-se proces de presă.

Ulterior este remarcat de serviciile speciale austro-ungare ca unul dintre organizatorii Serbării de la Putna, din 1871, plănuită din 1870, la 400 de ani de la sfinţirea mănăstirii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, sărbătoare urmată de un congres al studenţilor români din toate provinciile româneşti.

Documentele găsite până acum în Arhivele de Stat ale Austriei arată că Eminescu se regăseşte în rapoartele Biroului de Informaţii din Viena în numeroase rânduri. „Există circa 80 de astfel de rapoarte asupra Societăţii lui Eminescu, dar cu siguranţă sunt mult mai multe şi prin alte arhive decât cele de la Viena”, afirmă Nae Georgescu.

Ceea ce pare ciudat pentru unii cercetători ai vieții ascunse a lui Eminescu este de ce editorialistul conservator de la „Timpul“ nu a fost cooptat în conspirația pentru aprobarea și semnarea acordului secret cu Germania, Austro-Ungaria și Italia și s-a recurs la eliminarea lui din 28 iunie 1883, deși acesta împărtășea cam aceleași valori germanofile cu colegii săi de partid. Răspunsul este simplu: Eminescu era germanofil până la patrie, până la Transilvania, Basarabia și Bucovina, pe care și le dorea cu ardoare acasă. Filosoful și eminescologul Constantin Barbu arată că în cadrul întâlnirii secrete de la Viena, pentru perfectarea alianței, la care au participat Regele, P.P. Carp, D. A. Sturza și Brătianu, s-a condiționat părții române semnarea acordului de păstrarea actualului status-quo al Transilvaniei.

Or, din sânul conservatorilor, Eminescu era cel care agita cel mai tare steagul unirii Transilvaniei cu patria-mamă. Profesorul Barbu afirmă că revolta armată contra Austro-Ungariei, la care lucra Eminescu împreună cu Societatea Carpații, se pregătea pentru anul următor arestării jurnalistului, 1884, când se aniversau 100 de ani de la Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan. Viena lua foarte în serios toate semnalele din România Mică, până la a mobiliza trupe la graniță, în timp ce Budapesta cerea prin presa și propaganda ei oficială chiar alipirea României la Austro-Ungaria, fapt consemnat cu revoltă de Regele Carol în corespondența sa recent publicată de cercetătorul Sorin Cristescu. Să reamintim: Societatea Carpații strângea arme pentru Transilvania; sediile Societății Carpații sunt devastate și organizația este interzisă chiar pe 28 iunie 1883, ziua arestării și internării forțate a lui Eminescu.

Documentele pe care le publicăm astăzi, descoperite şi comentate de arhivistul de la Cernăuți Dragoş Olaru, întregesc Dosarul Eminescu, relevând că Viena transmitea “liste negre” ale membrilor Societății „Carpaţii“ – unde Eminescu apare pe locul patru – atât în Transilvania, cât şi la Cernăuţi, locul descoperirii lor în Arhiva de Stat a regiunii Cernăuţi, F-3, inv. 1, dosar 4007.

Dacă Eminescu, pe 25 iunie, se bucura încă de viaţă prinzând un rămăşag cu amicul său Constantin Simţion, în miez de noapte, iar Slavici, în aceeaşi zi, înainte de a se fi făcut dispărut din oraş, îi trimitea lui Maiorescu o relatare confidenţială privind activitatea sa la “Carpaţii” (Augustin Z.N. Pop, op. cit, p. 133), preşedintele Bucovinei, von Alesani, primea de la Viena “lista neagră” cu indezirabilii de la Societatea “Carpaţii”. Peste numai trei zile, Societatea înfiinţată la aniversarea Micii Uniri avea să fie pulverizată, iar Eminescu să devină primul jurnalist român deţinut politic anihilat prin cămaşa de forţă şi internat abuziv într-un sanatoriu, al doctorului Şuţu, unde, peste alţi şase ani, avea să fie ucis.

„Dar credem că nu este nevoie a argumenta mult, spre a convinge despre urâta pornire a guvernului asupra presei. Trebuie să-l aşteptăm de acum la alte măsuri şi mai odioase, pentru că panta este alunecoasă şi nu are piedică până-n prăpastie“, scria Eminescu în ultimul său articol de la „Timpul“, pe care în zadar i l-a lăsat în acea dimineaţă de 28 iunie 1883 lui Titu Maiorescu, protectorul său de la „Junimea“, societate catalogată de Matilda Poni drept o „francmasonerie literară“ (A.Z.N. Pop – op. cit.).

„Ideia naţională la dânsul era imaginea cea mai sfântă a cugetării”, avea să spună, la înmormântarea lui Eminescu, Dimitrie Laurian, colegul său de presă de la “România liberă” şi totodată tovarăşul de conspiraţie pentru “Dacia Mare” de la Societatea “Carpaţii”.

Victor Roncea

„Listele negre” de la Cernăuți cu Eminescu și Creangă printre luptătorii pentru Unire

 

La 16 mai, Ministerul de Interne austriac trimitea la Cernăuţi spre cunoştinţă copia următorului document primit din Bucureşti:

„Notă, dată în Bucureşti, 16 mai 1883.

Ieri Societatea «Carpaţilor» a sărbătorit în sala Orfeu cea de-a 35-a aniversare a revoluţiei din Transilvania, la care au participat 77 de persoane… Sala era împodobită, ca şi la ultimul bal al Societăţii, cu stemele tuturor provinciilor româneşti, numai că de astă dată în locul tricolorului flutura drapelul roşu al revoluţiei.

Pe pereţi se puteau vedea transparante cu numele conducătorilor revoluţiei şi cu apeluri care cereau unirea provinciilor ungureşti cu patria-mamă. La banchet nu a participat nimeni din activiştii importanţi, afară de Laurean, proprietarul «României libere», mulţi redactori, secretarul Academiei Bariţ, 4 ofiţeri în termen şi o grupă de români din Transilvania care erau ca oaspeţi.

Laurean a ţinut un toast despre unirea românilor din Transilvania cu românii din regat. Bariţ a vorbit despre regimentele militare române, despre dorobanţi şi despre muzica de regiment.

Până aproape de ora două s-au interpretat cântece naţionale ca «Deşteaptă-te, române», «La arme» ş. a.

Azi „România liberă” a publicat un articol consacrat special acestei comemorări care s-a terminat cu următoarea frază: «Înainte! Victoria definitivă şi viitorul aparţine cauzei naţionale».“

Într-o scrisoare din 25 iunie 1883 – cu trei zile înainte de arestarea lui Eminescu! -, adresată de către Ministerul de Interne din Viena preşedintelui Bucovinei Alesani, este vorba din nou despre Societatea „Carpaţi” din Ploieşti cu referire directă la Mihai Eminescu. Iată care este conţinutul acestei scrisori:

„Din izvoare confidenţiale aflăm că în Bucureşti, Ploieşti, precum şi în alte oraşe mai mari ce sunt mai aproape de graniţele noastre se constituie filiale ale Societăţii «Carpaţilor».

Membrii titulari în mare majoritate sunt foştii cetăţeni din teritoriile răsăritene ungare din Transilvania, din Banat şi din Bucovina.

Cât priveşte societatea din Ploieşti, ea are peste tot în oraşele de lângă frontieră Câmpina, Urlaţi, Mizil, Vălenii de Munte oamenii lor, care contribuie la dezvoltarea societăţii.

Aceşti agenţi vin de peste tot la Ploieşti, unde asistă la adunări, fac rapoarte, sacrificându-se orbeşte ideilor naţionale. Aceste întruniri se ţin în mare taină şi despre cele văzute acolo nu se vorbeşte nimic.

Societatea dispune de bani, care se acumulează din teritoriile noastre, precum şi de la membrii societăţii care plătesc cotizaţii.

Toată corespondenţa, exceptând poşta, se poartă numai la cererea membrilor de încredere ai societăţii.

Referindu-ne la ordonanţa din 26 mai a.c. nr. 2753/M. I., avem onoarea să Vă trimitem lista celor mai activi membri ai societăţii, care trăiesc în principalul oraş al României, precum şi în oraşele din provincie.

Viena, în 25 iunie 1883“.

Al patrulea în lista anexată scrisorii este arătat „M. Eminescu, redactor la „Timpul”, alături de care îi întâlnim şi pe Dimitrie Laurean („redactor la „România liberă”), Al. Ciurea ( „jurnalist”), B.P. Haşdeu ( „director al Arhivelor Statului”), A. Chibici („funcţionar la Căile Ferate Române”), I. Slavici („profesor”), V. Micle („scriitoare”), V. Maniu („deputat”), T. Maiorescu („avocat”), I. Creangă („profesor”)… Frumoasă şi simbolică această alăturare de nume!

Dragoş Olaru

România liberă, 15 ianuarie 2019

Mihai-Eminescu.Ro

Documentele, inclusiv scrisoarea, pot fi găsite și la 

Eminescu urmărit de agenţii austro-ungari pentru “Dacia Mare” şi Societatea “Carpaţii”. DOCUMENTE de la Cernăuţi şi Viena

 

image_pdfimage_print

One thought on “Moartea civilă a lui Eminescu – arestarea și eliminarea din 28 iunie 1883. Eminescu, sacrificat pentru Transilvania. – Profesorul Nae Georgescu, arhivistul Dragoș Olaru și jurnalistul Victor Roncea în România liberă, de 15 ianuarie

  1. Pingback: Eminescu sacrificat pentru Transilvania. „Listele negre” de la Cernăuți cu Eminescu și Creangă printre luptătorii pentru Marea Unire. Nae Georgescu, Dragoș Olaru și Victor Roncea în România liberă și Revista Floare Albastră | Victor Roncea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.