În şedinţa de ieri a Camerei a vorbit d-nii Lascar Costin, Al. Sihleanu şi Nicolae Blaremberg.
D. Costin, orator de bun-simţ şi cu multă energie în glas şi atitudine, s-a pronunţat contra proiectului guvernului, mai cu seamă pe baza pericolelor economice cari ar ameninţa ţara în urma primirii proiectului.
D. Alex. Sihleanu, unul din tipurile comice ale Adunării, a pledat şi acum din punctul de vedere al „balonului captiv” şi a vorbit înaintea unei sale deşerte de deputaţi, în care nu rămăsese prin scaune decît acei gurmanzi pentru cari orice discurs al d- lui Sihleanu e o reprezentaţie de teatru.
D. Sihleanu a vorbit de „învechimea veche” şi de anticitatea antică, de cei săraci cu duhul al cărora este împărăţia Cerului, de doine şi de Ileana „Cosînzeana, în, „cosiţe floarea-i cîntă”, nelăsînd pe auditoriu în îndoială asupra păsărelelor cari cîntă mereu în colivia strîmtă a propiului craniu.
Dar d. Sihleanu nu joacă o canţonetă monodramatică numai, ci dă totdauna ocazie la dezvoltarea unei conversaţiuni care
are farmecele ei, cam de soiul acesta.
Oratorul. De cînd am auzit pe d. Conta vorbind istorie îmi vine să-mi cer banii îndărăt de la profesorul meu de istorie.
Oo voce. Numai de la cel de istorie? Oratorul. Acum voi combate pe d. Vernescu. O voce. D. Vernescu n-a vorbit încă.
Oratorul. Nu face nimic ; are să vorbească. D-nii din opoziţie spun despre noi că toţi sîntem nişte animale, nişte brute …
O voce. Nu toţi , numai unii.
Oratorul. D-lor invoacă asupra noastră Spiritul Sfînt, care să se coboare în formă de porumb sau de …
O voce. Clondir.
Oratorul. D. Mîrzescu l-a comparat pe d. ministru c-un idiot.
O voce. Protestez, nu-i adevărat.
Oratorul. L-aţi comparat cu Cincinatus. Eu din discuţiile oratorilor n-am putut găsi cărarea …
O voce. Ai rătăcit-o.
Oratorul. Dar voi eu singur, cu mintea mea, s-o găsesc …
O voce. Aoleu!
Oratorul. Eu sînt membru la biurou.
O voce. La care biurou?
Oratorul. La ăsta! Nu ştii că sînt vicepreşedinte? D. Sihleanu e într-adevăr vicepreşedinte al Adunării.
*
D. N. Blaramberg a început discursul său, care va continua şi astăzi, prin rugămintea făcuta majorităţii ca votul în cestiunea aceasta să se facă pe faţă şi prin apel nominal, pentru ca fiecare din deputaţi să nu aibă în faţa ţării decît responsabilitatea votului său propriu. Pentru cazul însă cînd Adunarea ar refuza această cerere foarte legitimă, d-sa depune la biurou o declaraţiune iscălită de 56 de deputaţi, prin care aceştia prevestesc că vor vota contra luării în considerare a proiectului guvernului.
D-sa a continuat apoi combătînd pe doi din apărătorii proiectului, pe d. Carp şi pe d. mi-nistru de esterne, cari amîndoi
acuzaseră opoziţia de lipsă de argumente.
D-sa a dovedit că a fost un moment, acela al demisionărei cabinetului roşu, în care majoritatea Adunării, precum şi noul cabinet Brătianu, erau pentru proiectul revizioniştilor condiţionali, deci a majorităţii delegaţilor. D-sa a rezumat din nou toate argumentele opoziţiunii, a arătat că în proiect, fiind vorba de exercitarea de drepturi, acest cuvînt „exerciţiu” cuprinde în sine ideea emancipării, ideea unor drepturi preexistente reformei de faţă, de la al căror exerciţiu evreii ar fi fost opriţi.
Invazie ascunsă şi ca după un ordin secret al evreilor la noi, solidaritatea dintre aceştia şi evreii din lumea întreagă, a cărei dovadă este Alianţa, apelul la străini făcut de evreii pretinşi pămînteni, pericolele economice analoge cu cele produse prin invaziunea chinezilor în California, toate aceste argumente să nu fie în stare a invalida singurul argument căzăcios al guvernului, presiunea esterioară? În orice caz însă rămîne dilema intactă, că cei cari au apelat la străini pentru drepturi sînt sau pămînteni, cum se pretind, sau străini. Dacă sînt pămînteni sînt trădători ce trebuie trataţi ca nişte oameni cari conspiră contra statului român, dacă sînt străini, mai avem oare să stăm la sfat dacă trebuie să-i admitem , sau să-i respingem?
În orice caz însă singura sancţiune care ne aşteaptă este cel mult nerecunoaşterea independenţei noastre de fapt, o nerecunoaştere care ar fi mai mult în paguba altora decît a noastră, mai cu seamă pentru că atît independenţa cît şi autonomia internă a ţării nu au avut nevoie de a fi proclamate de cătră puteri, ci numai constatate prin stipulaţiuni declarative.
*
Urmarea discuţiunilor din Cameră şi a depunerii declaraţiunii celor 56 de deputaţi este că guvernul, presimţind căderea proiectului său, voieşte a intra pe calea tratării şi a concesiunilor.
Deputaţii opoziţiunii au fost invitaţi de a-şi alege o delegaţiune a lor care, în unire cu delegaţii Camerei, să se concerteze asupra modificărilor necesare proiectului actual. După cît ştim opoziţia a acceptat această propunere şi au ales o delegaţiune de 9 membri, cari vor avea a trata în cestiune sau mai bine a da proiectului o redacţiune care să fie pe deplin conformă cu vederile opoziţiei.
Pe de altă parte auzim şi comunicăm sub rezervă că şi din partea izraeliţilor avem a ne aştepta la o manifestare.
Acum cîteva zile ni s-a pus în vedere o suplică, adresată Camerei, prin care mai mulţi izraeliţi din Dorohoi se rostesc în următorul mod:
Cu inima sfîşiată de durere venim subsemnaţii izraeliţi, născuţi şi crescuţi în România, de-a aduce la cunoştinţă reprezintanţilor naţiunii, ca să vadă ce piesă joacă confraţii noştri străini şi prin ce fel de uneltiri vroiesc să dobîndească drepturile politice şi civi le.
Comitetul izraelit din Bucureşti, pentru ca cu o mai mare înlesnire să introducă în sînul românilor un număr oarecare de străini, au chemat cîte un delegat izraelit din fiecare oraş, precum şi din Dorohoi pe d. Lupu Zarafu, carele s-a şi reîntors şi îndată au făcut o adunare de toţi izraeliţii de protecţiune străină, ţinîndu-le acest limbaj:” S-a regulat în Bucureşti cu oamenii de la putere că toţi aceia cari vor da 150 de franci fără ca să întîrzie vor fi acuma emancipaţi, acuma cînd se vor primi şi l istele nominale”.
Noi cari avem sentimente româneşti, noi cari privim de mult timp aceste meschinării, nu am putut şti tot pîn-acuma.
S-a şi format grabnic 200 de petiţiuni în privinţa aceasta, pentru a cere drepturi, şi cu aceste petiţiuni, împreună cu su mele adunate, pleacă
D. Lupu Zarafu astăzi la Bucureşti, căci se şopteşte că acuma e momentul cuvenit, căci, dacă va veni alt guvern, lucrul e pierdut. Că sîntem pămînteni putem proba prin români chiar şi de aceea ne doare cînd vedem că străinii voiesc să înşele pe români.
Îngădui-va ţara aceasta? Trece-se-va cu vederea de către aceia în mîna cărora se află soarta României? Lăsa-se va nepedepsit un asemenea abuz?
Oricît informaţiunile petiţionarilor ar fi supuse erorii, aflăm totuşi că adunarea izraeliţilor despre care suplica vorbeşte a avut loc într-o casă alături cu hala vechiturilor. În acea adunare, compusă şi din delegaţi izraeliţi de prin districte, s-ar fi hotărît de-a se adresa o petiţiune Adunărilor legiuitoare prin care să se declare că izraeliţii voiesc sau tot sau nimic.
Acesta este punctul de vedere apărat de „Fraternitatea”, asupra căruia noi ne-am esprimat opinia, încît nu mai avem nevoie a reveni.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X