Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Nu poate fi politică bună fără finanţe bune; aceasta este un lucru cunoscut de toată lumea; asemenea, fiecare om cu judecată ştie că o rea şi neregulată situaţie finanţiară a unei ţări nu se poate îndrepta numai cu fraze şi cu epitetele banale cu cari o clasifică gazetarii oficioşi, ci cu introducerea regularităţii şi ordinii reale în visterie. Apoi sistemul guvernămîntului reprezentativ se întemeiază pe raţiunea necesităţii ce o are statul ca guvernul să fie totdeauna pus sub controlul reprezentaţiunii naţionale, mai cu seamă întru cît priveşte manipulaţia banilor publici. Astfel nimic nu este mai important în viaţa unui stat decît bugetul, adică acea lucrare oficială prin care se dă seama naţiunii de cîte sarcini băneşti i se impun pentru mănţinerea aparatului său public şi cum anume se întrebuinţează produsul dărilor sale.
Se poate dar cu drept cuvînt considera ca un mare progres realizat, progres mai ales în sensul constituţional al cuvîntului, cînd o ţară în a cărei visterie a domnit pînă aci dezordinea introduce regularitatea şi ordinea în finanţele sale. În sensul acesta ţara făcuse în adevăr un progres însemnat după căderea ministerului radical de la 68. De la venirea şi pînă la căderea partidului radical bugetele cu încetul ajunseseră a fi considerate ca legile cele mai puţin importante, mai mult, ca un fel de inutilitate impusă, pe care o practicau guvernul şi Camerele de silă şi cît puteau de mai întîrziat; aşa s-a întîmplat ca pînă la urma urmelor bugetul, în loc d-a fi votat pe exerciţiul întreg al unui an viitor, a ajuns să se voteze pe un exerciţiu de trei luni, ba chiar de o lună. Acestea se petreceau, cum am zis, sub nişte ministere compuse din bărbaţi cari aveau pretenţia a fi cei mai călduroşi apărători ai instituţiilor noastre reprezentative.
După căderea acestor ministere s-a introdus şi s-a mănţinut pînă la 76 regulat votarea bugetelor, aşa cum cere legea totdeauna pentru exerciţiul financiar următor, adică din ianuarie anul acesta pentru exerciţiul anului viitor. Era aşadar un progres netăgăduit şi cu atît mai însemnat cu cît fusese realizat imediat după căderea radicalilor, chiar în acel an; şi va înţelege oricine că pentru realizarea acestui progres fusese nevoie de foarte mari osteneli şi de multă bătaie de cap din partea acelora ce moşteniseră, în anul acela chiar, o situaţie financiară de o neregularitate monstruoasă şi în care e destul să amintim că figura, ca condei principal, faimoasa concesiune Strusberg.
Din nenorocire însă progresul acesta n-a fost mănţinut decît pînă la 76. Deodată cu căderea puterii în mîinile progresiştilor noştri, cari guvernează pînă astăzi tot după tipicul de la 66-67, a căzut în baltă şi progresul constituţional realizat cu privire la regularitatea votării bugetelor. În aceşti patru ani de regim progresist ţara nu s-a învrednicit o dată măcar să aibă bugetul votat la vreme. Camerele au lucrat aproape în permanenţă pierzîndu-şi zadarnic vremea şi lăsînd totdauna pînă la ultimul moment votarea bugetelor, aşa că, nerămînînd vreme pentru dezbaterea lor, într-un rînd s-a încuviinţat guvernul să urmeze o lună sau două cu bugetul exerciţiului trecut, iar în alt rînd s-a petrecut un scandal şi mai mare: s-au votat bugetele generale într-o singură noapte, à la vapeur, fără discuţiune, numai după o citire sumară făcută de ministrul de finanţe, d. Dim. Sturdza, odinioară apostolul ordinei şi moralei în finanţe. Afară de acestea să nu uităm a spune că doi ani d-a rîndul puterea executivă s-a ascuns de orice răspundere în privinţa bugetelor prin tertipul Comisiei finanţiare permanente a Camerii, însărcinate, afară din lege, a elabora bugetele, Comisia, să nu uităm a spune ş-aceasta, fiind prezidată şi dirijată în lucrările ei de inocentul d. Sihleanu.
Astăzi, pentru exerciţiul anului 1880, acelaşi lucru. Sîntem la sfîrşitul primului trimestru al anului. Camera în sesiune extraordinară nu face aproape nimica şi de bugete nici vorbă măcar. E drept că d. Dim. Sturdza în ingeniozitatea d-sale [a] inventat, în lipsa putinţei de a prezenta bugetele la vreme, un nou calendar finanţiar, al căr[u]i an începe la [1] aprilie; dar se vede că leac pentru năravuri rele şi pentru incapacitate nu se găseşte aşa uşor; căci iată aprilie soseşte şi iarăşi progresiştii noştri îşi vor încuviinţa bugetele pe lună ori le vor vota la ultimul moment, cu duiumul şi fără discuţie. Aceea ce e grav este ca d-astă dată bugetul sporit cu 34 la sută, pe lingă cele din anii trecuţi prezintă un deficit vădit de 2 milioane, precum am constatat într-un articol al nostru de acum vreo douăsprezece zile, la care am cerut foii oficioase un răspuns ce încă avem onoarea a-l aştepta. Pe urmă altceva, şi mai grav: cu ocazia prezentării acestui buget se constată deocamdată că datoria flotantă se urcă la suma de 85 milioane bonuri de tezaur, aruncate mereu pe piaţă fără a mai fi retrase, în vreme ce rămăşiţele întîrziate, încasate, s-au trecut totdauna ca venituri pentru anul viitor; astfel, după aceasta nenorocită regulă făcută, trece şi astăzi la veniturile pe 1880 suma de 5 1/2 milioane rămăşiţe. Şi Doamne fereşte să nu fie adevărat zgomotul, pe care-l înregistrăm sub toată rezerva, că datoria flotantă ar fi trecînd cu mult peste suma de 85 milioane.
Aşa stînd finanţele ţării, bugetele pe anul curent chiar zac în dosarele Camerii fără să se mai gîndească nimini la ele, ca nişte acte ce nu merită nici un interes. De la cel mai mic pînă la cel mai mare radicalii nu au vreme să se ocupe decît cu politica înaltă.
Desigur instituţiile noastre reprezentative şi de control dau bune roade sub acest regim progresist de vreme ce finanţele ni se află într-o stare aşa de – ca să întrebuinţăm un calificativ favorit oficioşilor şi rămas proverbial – aşa de „strălucită”.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI