Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Asupra cestiunii dunărene „Journal des debats” de la 4 septemvrie cuprinde următorul articol:
Trei săptămîni au trecut de cînd „Grenzbote” a deschis focul şi a turburat seninătatea oficioasă a organelor celor două cancelarii şi cu toate acestea furtuna nu s-a liniştit încă. Această polemică a primit elemente nouă dintr-o descoperire numai bună pentru a deştepta oroarea şi indignaţiunea la nişte oameni c-o complexiune destul de pacinică: se conspiră pentru a esclude pe Austria şi pe Germania de la Dunărea de Sus şi de la cea de Jos. O asemenea nedreptate nu e de-nţeles. De aceea oficioşii, sînt sau se prefac a fi foarte mînioşi. Marile puteri nefiind simţitoare pentru intimidări, presa vieneză se aruncă asupra Principatelor dunărene şi propune a le face să pleznească dacă ar încerca cumva de-a nu voi să se lase mîncate. Alternativa e ademenitoare. Închipuiţi-vă numai! Aceste mici state, chemate a-şi căuta de interesele lor fluviale, nu se vor putea înţelege nicicînd. Austria se oferă de bunăvoie a le face să-nţeleagă. Există o veche fabulă asupra soiului acestuia de arbitraj. Acordul între membrii Comisiei riverane, prezidată de delegatul austriac, ar fi într-adevăr atît de complect încît în curînd nici s-ar mai auzi vorbind de ea şi de daraverile ei.
Sîntem plecaţi a crede că lucrurile nu se vor petrece tocmai astfel. Pot să tot recrimineze la Viena: puterile vor fi voind să examineze cu linişte şi sînge rece condiţiile tîrgului aleatoriu pe care li-l oferă Austria şi Germania. Ce cer, într-un cuvînt, aceste două puteri? Prezidenţia pentru Austria, cu vot preponderant în caz de împărţire de voturi, într-o Comisie ţărmureană de la Galaţi pînă la Porţile de Fier.
Austria nu e ţărmureană în partea aceasta a fluviului. Pentru a justifica această pretenţie ea invoacă situaţia ei geografică. Libertatea navigaţiei pe Dunăre e indispensabilă pentru prosperitatea ei, zic organele autorizate. Aceasta nu e de tăgăduit şi nici n-a gîndit cineva în Europa de a închide Austro-Ungariei Dunărea. Pentru a înlătura, o eventualitate atît de primejdioasă ea cere să stăpînească Dunărea într-un curs de peste 300 chilometri depărtare de teritoriul ei. dacă îndărătul acestei exigenţe n-ar fi un plan cu adîncime mediat în contra tuturor acelora cari, ţărmureni sau nu, vor a se servi de Dunăre ca de-o cale absolut liberă, i s-ar putea răspunde presei austriace că cea mai bună garanţie a libertăţii fluviului e aceea a Europei, Articolul 53 al Tractatului de la Berlin prescrie că regimul în vigoare şi principiile aplicate la Dunărea de Jos se vor întinde, prin mijlocul unui regulament ad-hoc pregătit de Comisia Europeană din Galaţi, asupra părţii rîului dintre Galaţi şi Porţile de Fier. Dar, fiindcă navigaţia fluvială se deosibeşte sub multe raporturi de cea maritimă, o Comisie ţărmureană specială va fi chemată a aplica acest nou regulament. Cu alte cuvinte Dunărea, de la gurile ei pînă la Porţile de Fier, va deveni o cale deschisă tuturor pavilioanelor şi va fi scutită de orice piedecă sub înalta priveghere a semnatarilor Tractatului de la Berlin. Într- adevăr, Austria n-ar avea decît să se laude c-o asemenea stare de lucruri dacă, după cum pretind organele ei, ea nu ţine la nimic alt decît la mănţinerea libertăţii complete şi ilimitate pe Dunăre.
Dar nu prea pare să fie acesta scopul pe care ea-l urmăreşte în înţelegere cu Germania, credincioasa sa aliată. Jurnalele germane şi austriace pretind că există voinţa de-a esclude pe Austria din Consiliul Dunării de Sus; tocmai contrariul e adevărat: nimeni nu voieşte să escludă pe Austria de la Dunărea de Sus şi, dacă judecăm după revelaţiunile făcute în cursul acestei curioase polemici, Austria e aceea care vrea să escludă pe toată lumea. Această pretenţie e deja destul de exorbitantă; dar nu e singură; diplomaţia austriacă pare a voi să ajungă, prin o progresiune lentă, prin o infiltrare continuă, la suveranitatea completă a fluviului şi a statelor pe cari le udă.
Pentru a începe această operă de asimilare politică şi de absorpţiune comercială, Austro-Ungaria a încercat de-a şterge din viitorul regulament de navigaţie pentru Dunărea de Sus orice menţiune a principiilor de libertate a navigaţiei consacrate şi aplicate la partea inferioară a fluviului. „L’Indépendance roumaine” ne-a dat o probă, publicînd avanproiectul de regulament, preparat sub inspiraţia cancelariei de la Viena. Nu se face nici o menţiune de libertatea navigaţiei, şi aceasta după un amendament al delegatului austro-ungar. Mulţumită acestui subterfugiu Austro-Ungaria înţelegea să oprească accesul Dunării de Sus neţărmurenilor, dintre cari e drept că şi ea face parte; însă ea şi-ar fi reluat toate drepturile prin mijlocul unor convenţiuni particulare, obţinute sau impuse României, Serbiei şi Bulgariei. Astfel, după ce ar fi esclus pe toţi ceilalţi de la parcursul dintre Galaţi şi Porţile de Fier, ea ar fi reluat posesiunea fluviului, de astă dată fără a întîmpina nici o concurenţă. Cît despre libertatea comercială a Principatelor dunărene, e credem de prisos de-a mai zice ce-ar fi devenit ea.
Astfel, după ce ar fi înlăturat orice concurenţă comercială şi orice supraveghere politică, Austria cere în Comisia Dunării de Sus prezidenţia, plus un vot preponderant în caz de împărţire de voturi. Acesta-i al doilea pas, de astă dată decisiv, înspre scopul propus. Comisia ţărmureană se va compune din trei delegaţi, al României, al Serbiei şi al Bulgariei; dacă se mai adaogă unul austriac, s-ar face patru; în caz de împărţire de voturi, votul prezidentului face lege – privilegiu enorm, care creşte încă prin faptul că Austria va putea întotdeauna, fie prin intimidare, fie prin înduplicare, să aibă în parte- şi pe unul din Principate, pe Serbia de ex., pentru orice va voi să propuie sau să impuie.
Introducerea Austriei în Comisia ţărmureană, cu privilegiile pe cari ea le reclamă, ar fi echivalentă cu absorpţiunea întregei iniţiative a Principatelor dunărene şi cu întinderea domeniului fluvial şi a influenţei politice a Austriei pînă la Galaţi. Ea ar poseda cheile Principatelor cîtortrele; şi-ar impune legislaţiunea fluvială şi, prin o estenziune de tot naturală, ar domni în consiliile de la Belgrad, de la Bucureşti, ba chiar de la Sofia. Ar fi curios în adevăr de-a vedea pe Bulgaria, liberată de ruşi, ridicată de Rusia la rangul de ţară liberă şi unită cu ea prin legăturile celei mai vii recunoştinţe, trecînd contra voinţei sale sub protectoratul Austriei, rivala Rusiei în Comisia orientală.
Dar oare asta-i tot? Desigur că nu. După ce şi-ar fi stabilit supremaţia politică şi comercială pînă la Galaţi Imperiul austro-ungar n-ar avea nevoie decît de o mică silinţă pentru a o-ntinde pînă la Sulina. Se va zice că Comisia europeană pentru navigaţia Dunării de Jos e în vigoare şi că nu se va lăsa uşor suplantată. Cu toate acestea nimic mai uşor decît de-a pune capăt existenţei acestei Comisii şi a-i substitui Comisia ţărmureană, în care Austria cere a domni ca stăpînă. Puterile Comisiei Europene au fost reînnoite de cătră Conferinţa din Londra la 1872, dar ele espiră la 1883. La anul deja puterile vor avea a examina dacă le convine de-a reinnoi încă o dată însărcinarea şi, pentru a prelungi existenţa Comisiei, ele vor trebui să fie unanime. E de ajuns un vot disident pentru ca Comisia Europeană să-nceteze de-a exista. Se crede că acest vot va fi al Austriei. Ce se va-ntîmpla după asta? Dunărea de Jos, supusă în curs de 25 de ani unei legislaţiuni internaţionale, ar recădea sub dreptul comun. Ţărmurenii, adecă Comisia ţărmureană, prezidată de Austria şi instituită prin Comisia Europeană, ar lua în mîni opera acestei din urmă. Muma ar fi înghiţită de către copil. România, fiind ţărmureană de amîndouă părţile fluviului, deci şi de la Galaţi pînă la Sulina, influenţa austriacă s-ar întinde, prin intermiterea României, pînă la gura aceasta, precum şi peste braţul Sf. Gheorghe.
Acesta ni se pare a fi adevărul asupra polemicei ridicate de ziarele oficioase din Viena şi Berlin. Adevărul e în plină contrazicere cu ele. După cele ce zic ele, Rusia şi Anglia ar fi conspirat pentru a despoia pe Imperiul austro-ungar de partea sa de supravegheare a Dunării şi pentru a-i lega mîinile. Dacă s-a conspirat undeva însă, în afacerea în cestiune, aceasta nu s-a întîmplat nici în Londra, nici în Petersburg, ci într-o altă capitală. E nevoie de-a adăuga că, dacă conspiraţia există, desigur nu în contra Austriei vor fi conspirat austriacii?. . .
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUCMihai-Eminescu.Ro
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI