Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Cu gazetele din timpul nostru se poate într-adevăr întîmpla ca cineva, sculîndu-se bun sănătos dimineaţa, să-şi afle necrologul pe pagina întîia a cutărui organ al adevărului şi să se-nduioşeze chiar de tonul patetic prin care se descriu peripeţiile discompunerii sale organice. Lucrul se-ntîmplă uneori în … scrieri dramatice în cari prin vrun qui pro quo interesant se-ntîmplă ca Ruy Blas să poarte numele lui Don Cezar de Bazan şi să treacă prin peripeţiile dramatice care-i fuseseră rezervate acestui din urmă; dar nu credem că redacţia „Românului” să aibă destulă fantazie pentru a inventa pe seama noastră romanuri sau, dacă şi inventează, lucrul va fi insipid şi greoi, ca fantazia transdanubiană a redactorilor acelei foi.
Şi-ntr-adevăr, dacă alte foi inventează sau prezic, dacă n-or fi avînd mai multă iubire de adevăr, au mai mult stil şi mai multă bună-cuviinţă decît organul Pătărlăgenilor. Nu doar că „Românul” ar fi întrebuinţînd espresii comune – el se fereşte chiar de ele; fondul e comun; în cojile vorbelor înşirate pe hîrtie miezul e meschin şi de rînd.
Astfel, onorabila redacţie din Strada Doamnei, privind partidul conservator cu ochii vestiţilor medici din piesele lui Moliere, ne prezice că nu e departe momentul cînd vechea partită va ramînea numai ca o amintire istorică. Zvîrcolirile ei de ieri, de astăzi şi de mîne sînt zvîrcolirile ce preced moartea oricărui corp organizat, simptome cari anunţă observatorului inteligent şi nepărtinitor momentul fatal.
În situaţia de-a afla noutăţi asupra stării noastre de la ,,Românul”, noutăţi cari l-ar face fericit pe el dacă ar fi adevărate, nu avem decît a le da confraţilor o asigurare modestă că nu sîntem ajunşi în poziţia bolnavului imaginar al lui Moliere, ca să devenim ipocondri cînd medicii foii oficioase fac diagnoza lor pe cît de falsă pe atît de interesată şi că, din contra, le putem anunţa că asemenea diagnoze ar face asupră-ne un efect comic prin bunăvoinţa şi părerile de rău de comedie cu cari sînt presărate dacă împrejurările în cari ele sînt făcute nu ne-ar inspira reflecţii mult mai aspre.
Ne pare rău că tocmai încetarea din viaţă a unui din cei mai buni din patrioţii români îi dă foii oficioase ocazia de-a ne adresa diagnozele sale. Acesta e în adevăr singurul punct care ne arată că lumea aceasta e totodată patria mizeriei caracterelor. Încă n-a intrat în pămînt rămăşiţele unui om pe care toată ţara, fără deosebire de partid, îl iubea, abstracţie făcînd de la orice idee politică, căci inima şi inteligenţa sa erau pline de farmec, şi „Românul” găseşte deja ocazie să sconteze pînă şi acest eveniment trist în folosul partidului său, în contra noastră. Se pare în adevăr că în ţara aceasta nici maiestatea morţii nu mai sfinţeşte o fiinţă care, după o viaţă întreagă de luptă şi de suferinţi, îşi găseşte limanul obştesc în moarte. Hristos au alungat pe schimbătorii de bani din tinda templului; noi sîntem în trista poziţie de-a vedea speculanţi politici căutîndu-ne ceartă pînă şi la marginea unui mormînt.
Noi am consilia pe confraţi ca să mai aştepte puţin, cîteva zile măcar, pînă se va răci cenuşa asupra căreia-şi întind calculele, pînă se va usca cerneala necrologului „Românului”, scris acum cîteva zile. Aceasta desigur nu pentru noi, căci orice nerăbdare din parte-le se îndreaptă încontra lor; dar de sfială cel puţin, ca părerile de rău de alaltăieri să nu pară a fi fost ascunse păreri de bine.
Cît despre epitetul pe care foaia oficioasă nu încetează a ni-l da, de partid anonim, o spunem drept că nicicînd n-am fost mai puţin dispuşi de a invidia firma şi etichetele partidului roşu decît tocmai acum, cînd nu s-au ales nimic din ele. Vestita consecuenţă a partidului roşu întru a face pururea contrariul de ceea ce au făgăduit ţării prin etichete lustruite, aceasta n-o avem, şi dacă ţara e în clar asupra celor ce au zis roşii, ea e şi mai convinsă despre ceea ce voiesc diferitele tagme de patrioţi lucrativi; încît, anonimi sau neanonimi, reputaţia politică a adversarilor noştri n-avem nici o cauză de-a o invidia.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI