Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Bizantinii de la „Românul” s-au agăţat de-un articol al d-lui T. Maiorescu, publicat într-o foaie străină şi prin care d. Maiorescu, în toată independenţa sa de publicist,cercetează anumite cazuri în care ajutorul Austro-germaniei ar putea să fie folositor României în contra unor dispoziţiuni prea cotropitoare ale elementelor slave ce astăzi ne înconjoară. D. Maiorescu n-a vorbit nici în numele bătrânei, nici în numele junei drepte, nici chiar a dezvelit un program al său de politică practică şi imediat aplicabilă. A examinat însă nişte ipoteze viitoare şi problematice şi, la un pericol ce s-ar putea ivi, a arătat şi modul de scăpare, tot aşa de ipotetic ca şi pericolul. Trebuie ca reaua credinţă şi setea de calomnie ale organului d-lui Rosetti s-ajungă până la tâmpire pentru a scoate de aci un întreg program de politică externă şi, printr- o procedare de generalizare cu care ne-am familiarizat, a rezuma în persoana d-lui Maiorescu pe tot partidul conservator.
Doamne Dumnezeule! Cîte persoane n-au rezumat pe rând până astăzi partidul conservator după organul din Strada Doamnei, de cîte ori au avut necesitate bizantinii de la „Românul” de-o astfel de absorpţiune pentru trebuinţele zilei? Când d. Dimitrie Ghica, din motive ale sale personale pe care nu aveam dreptul a le cerceta, a crezut că trebuie să sprijine pe d. I. Brătianu şi să voteze concesiunea Stroussberg, partidul conservator era rezumat în d. Dimitrie Ghica, deci partidul conservator a votat concesiunea Stroussberg. Când d. N. Creţulescu, într-o broşură, susţinea (bine sau rău nu apreciem ) că trebuie să cedăm de bună voie Basarabia Rusiei, d. N. Creţulescu era atunci personificarea partidului conservator. Şi partidul conservator, împreună cu d. N. Creţulescu, vindea Rusiei Basarabia. P-aci, p-aci să crează Burtă verde că partidul conservator a fost la Livadia, că partidul conservator a trecut Dunărea, că dânsul a pierdut Basarabia încă din luna iunie 1877.
Neadevăruri îndrăzneţe, calomnie. Puţin după acestea d. Dimitrie Ghica şi N. Creţulescu au dat d-lor însuşi d- lui Rosetti cea mai plăcută dezminţire, lepădându-se cu zgomot de partidul conservator şi intrând unul ca ministru în cabinetul Brătianu, celalt primind prezidenţia majorităţii roşie din Senat. Pentru noi nu criticăm deloc purtarea acestor onorabili domni; fiecare este liber într-o liberă ţară să facă cum crede că e mai bine! Însă până aci! Şi numai de faptele d-lor nu putea să fie responsabil partidul conservator de care se lepădau. Deunăzi, mai singur dintre conservatori, d. Carp, din motive credem foarte onorabile, luă o atitudine favorabilă guvernului în cestiunea izraelită. Citiţi „Românul” de atunci. După această foaie d. Carp era singurul reprezentant autorizat al conservatorilor; ceilalţi nu meritau nici să fie menţionaţi. Mai alaltăieri prinţul Grigorie Sturza inaugurează un partid nou şi o politică exterioară specială. Deşi cu cavalerismu-i conoscut declară că s-a despărţit de partidul conservator, „Românul” nu vrea! Şi un an de zile repetă că conservatorii sunt vânduţi Rusiei şi că prinţul Grigorie Sturza este samsarul acestui târg. În fine astăzi d. Maiorescu scrie într-o foaie străină un articol de politică speculativă, în care prevede oarecare complicaţiuni cari nu se vor ivi poate niciodată. Şi foaia în care este scris articolul, şi declaraţiunile autorului arată până la evidenţă că sunt opiniuni rostite în numele autorului, care nu-l leagă decât pe dânsul. De astădată „Românul” destituie din postul de şef al partidului conservator pe dd. Dimitrie Ghica, N. Creţulescu, Carp, Grig. Sturza şi botează cu acest titlu pe d. Maiorescu. Dară de astădată nu Rusiei, ci Austriei s-a vândut partidul conservator şi samsarul a fost nu d. Grigorie Sturza, ci d. Maiorescu. Frumoasă logică! Minunată bună credinţă! Curat mod de-a face polemică! Dezgustul ne îneacă în faţa acestor calomnii neşiruite, condeiul ne cade din mână şi ne întrebăm dacă în astă ţară sunt oameni destul de tâmpiţi pentru a mai da cea mai mică atenţiune divagaţiunilor defăimătoare ale unui organ care, pe rând, a acuzat pe aceiaşi oameni de cele mai mari crime în contra ţării sau le-a recunoscut cele mai nobile şi mai frumoase cugetări. Dar, înţelepţi şi oneşti protivnici, chiar aşa să fie. Fie d-l Maiorescu şeful partidului conservator, fie programul său al partidului conservator. Lăsând la o parte arguţiile bizantine, articolul său nu zice altceva decât un lucru: dacă vecinii noştri de la nord ar ameninţa independenţa sau teritoriul nostru, statul nostru ar trebui să caute alianţe la aceia cari, ca şi noi, au interes a nu permite unei singure puteri a se întinde prea departe cu cuceririle sale. Tot astfel dacă, ceea ce se poate întâmpla, pericolul ar veni din partea pangermanismului, apoi n-ar trebui să căutăm sprijinul nostru în puterea interesată, ca şi noi, a pune o margine acestei extensiuni? Ce este asta decât politică de echilibru, politică de prevedere, politică de patriotism? Dar d-nii de la „Românul”, învăţaţi a căuta în orice mişcare, orice manifestare a unui om politic, un interes imediat şi tangibil, şi-au pus întrebarea nu dacă ideile d. Maiorescu sunt înţelepte şi patriotice, dar ce folos imediat poate să tragă dintr-ânsele?
I-a prins frica. Oare ni s-ar face concurenţă? Oare meritele câştigate cu atâta osteneală cu răscumpărarea, cu Dunărea etc. au să fie uitate? Oare ne pârăsc la stăpân? Fiţi pe pace, onorabili protivnici! Partidul conservator nu caută a veni la putere pe asemenea căi. Nu sânteţi ameninţaţi a vă despărţi de s[fân ]tul buget. Puteţi să mai urmaţi cu negustoria d-voastră politică. Mergeţi de la un ministru străin la altul, alergaţi de la Neva la Sprea, oprindu-vă şi pe Dunăre; căutaţi să fiţi iubiţi de unii fără ca să fiţi bănuiţi de alţii. Grea încercare, dar demnă de geniul d-voastră politic, şi pentru aceasta este un mijloc sigur, pe care-l cunoaşteţi mai bine decât noi. Daţi-le la toţi tot ce cer.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI