Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Dinastia Holstein – gottorp este o familie tragică, mai tot aşa de fatală ca şi familia Atrizilor. Misterioasă sau sângeroasă, moartea se manifestă aci prin lovituri cari pun în mirare minţile. Totuşi această familie este glorioasă, căci, pe lângă prinţi mai mult ca mediocri, ca Petru III şi Paul I, ea numără, patru suverani cari vor ocupa un mare loc în istorie, deoarece, prin actele lor, au meritat stima naţiunii ruseşti şi a Europei întregi; aceştia sunt Caterina II, Nicolae I şi nenorocitul Alexandru II, care căzu sub bombele nihiliştilor.
Se ştie că la moartea împărătesei Elisabeta, întâmplată la 25 decembrie 1761, dinastia Romanoff, fundată la 1613 de către Mihail III şi stinsă de curând, fu definitiv înlocuită printr-o dinastie nouă. Nepotul împărătesei, prinţul de Holstein – gottorp, pe care-l adoptase, îi succedă sub numele de Petru III. Crescut în Germania, adorator al lui Fridiric cel Mare, noul împărat întâlni îndată o mare ostilitate în nobilimea armatei, singurul corp ce forma pe atunci naţiunea şi societatea rusă. El era violent de caracter, dar, ceea ce displăcea mai mult ruşilor, el n-avea confienţă decât în germani, din cari îşi forma garda sa particulară. Ce e mai mult, el voia să îmbrace pe soldaţii ruşi după moda prusiană şi vechiul partid militar vedea într-însul un inamic. Afară d-asta el succeda unei suverane a cărei domnie fusese relativ dulce şi el se anunţa ca un tiran excesiv şi capricios. Nici nu se făcuseră încă ultimele onoruri pentru Elisabeta şi deja se conspira în contra lui Petru III şi moartea lui era oarecum decisă. Petru III era căsătorit cu Sofia augusta Frederica de Anhalt – zerbst, care în urmă a domnit sub numele de Caterina II şi pe care istoria a numit-o „Mare”. Această princesă, una din cele mai frumoase persoane ale Curţii ruseşti, nu era deloc absolut fidela bărbatului său, dar şi acesta-i dedese un exemplu şi o scuză, afişându-se foarte pe faţă cu nişte femei cari nu erau de talia ei nici ca frumuseţă, nici ca inteligenţă. De când rezoluţiunea, de-a se scăpa de Petru III intrase în creierii unor generali şi ai unor boieri ruşi nici unul din conjuraţi nu se gândea la tânărul fiu al prinţului domnitor, marele duce Paul, chemat la tron prin ordinea de succesiune; ei îndată se gândiră la împărăteasa şi aceasta a fost o idee foarte naturală în urma fericitei domnii a Elisabetei. În fine prinţul moştenitor împărtăşea, ca şi tatăl său, nepopularitatea momentului, pe când ridicarea Caterinei dădea asasinării lui Petru III caracterul unei revoluţiuni şi, de altă parte, concilia toate interesele, toate opiniunile, favorizând totodată ambiţiunea acelora cari au îndeplinit faptul.
În numărul viitor vom descrie uciderea acestui ţar.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII