Societatea Academică e-n ajunul de-a conferi premiul Năsturel de 4000 franci pentru cea mai bună carte tipărită în cursul anului acestuia.
Auzim- ceea ce se şi putea presupune- cumcă concurenţii vor fi numai membri de-ai Academiei. O putem presupune, pentru că ne cunoaştem ţara. În oricare altă ţară din lume conferirea de premii între colegi ar fi o monstruozitate, la noi ne aşteptăm ca toţi membri Academiei pe rînd să fie împodobiţi cu premiul Năsturel şi la sfîrşitul şirului să se-nceapă da capo.
Astfel numai se poate păstra acea unitate în instituţiile noastre publice, cari, cu prea puţine escepţiuni, sînt societăţi economice-comerciale de esploatare. Just ar fi fost ca asemenea premii să se confere unor autori cari nu fac parte din Academie, iar în caz cînd asemenea autori n-ar exista, să nu se dea defel, ci să se treacă la economii. Dar o asemenea măsură justă nu se potriveşte cu instinctele renumitului Pseudo-Ureche, de ex., care anume cu scopul de-a cîştiga cei 4000 de franci a şi început în anul acesta publicarea operelor sale spurii. Pentru a reîmprospăta în memoria cititorilor noştri judecata despre valoarea prezumptivilor premianţi retipărim parte din studiul de patologie literară intitulat Beţia de cuvinte.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X