“Eminescu e sfântul prea curat al versului românesc” – Tudor Arghezi. AUDIO din Arhiva Radio România la 170 de ani de la nașterea Românului Absolut. Plus FOTO

“A vorbi despre poet este ca şi cum ai striga într-o peşteră vastă: nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere pe ceilalţi. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harfă şi să legene din depărtare delicata lui singurăteca slavă. În toate veciile străbătute de atleții și bicicliștii filosofiei, el își are vecia lui deosebită, închisă; trebuie vorbit pe șoptite. Într-un fel, Eminescu e sfântul prea curat al versului românesc. Din tumultul dramatic al vieţii lui s-a ales un crucificat. Pentru pietatea noastră depăşită, dimensiunile lui trec peste noi, sus, şi peste văzduhuri. Fiind foarte român, Eminescu e universal. Asta o ştie oricine citeşte. Cu părere de rău că lacătul limbilor nu poate să fie descuiat cu cheile străine… Eminescu este în el numai în românește. Poezia nu poate să fie tălmăcită, ea poate fi numai apropiată. Poezia aparţine limbii mai bine decât proza. Sufletul secret al limbii, jocul de irizări din interiorul ei face vocabulele neputincioase, muntele începe de jur împrejur şi nu are poteci. Unde nu te poţi urca, te uiţi şi te mulţumeşti cu câteva imagini vaporoase. Dacă aş râvni să agăţ de constelaţia lui Eminescu o lumină, ar fi o neinchipuită îndrăzneală: constelaţia fuge mereu, se depărtează, cine ar putea să o ajungă? Aş fi încercat un portret de aspecte, dar cum s-ar putea reda portretul umbrei şi al timpului neistrăvit? Câteva refexe, e tot ce se poate aduna pe oglinda unei lentile. Slovele de faţă sunt numai o laudă de seară…

Extrase dintr-o înregistrare realizată în 1955 la aniversarea a 105 ani de la naşterea lui Mihai Eminescu [via Rador]

Înregistrarea integrală, pe care vă îndemnăm să o ascultați, aici:

Odă în metru antic – de Mihai Eminescu

La 173 de ani de la nașterea Românului Absolut artistul Florin Roștariu oferă prin intermediul site-ului Mihai-Eminescu.Ro cele patru fotografii clasice ale lui Eminescu, prelucrate, îmbunătățite și mărite. Mulțumim! Dați click și salvați. Doamne, ajută!

Prelucrare Foto:  Florin Roștariu / Istorie în culori

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

2 thoughts on ““Eminescu e sfântul prea curat al versului românesc” – Tudor Arghezi. AUDIO din Arhiva Radio România la 170 de ani de la nașterea Românului Absolut. Plus FOTO

  1. Pingback: Mihai Eminescu despre cei ce ne conduc – VIDEO. Cadoul unui artist: Fotografiile clasice îmbunătățite, la 170 de ani de la nașterea Românului Absolut. | Victor Roncea Blog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.