Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Espresia ,,codru parlamentar” n-ar trebui să rămînă localizată pentru arena de căpetenie a Adunării roşilor, ci întinsă asemenea asupra celorlalte ramuri de activitate radicală. Deocamdată voim să vorbim de codrul jurnalistic. În zadar am spus şi am dovedit că deficitul de 30 milioane prezumat de răposatul Strat pentru a justifica un împrumut cu rentă era bazat în cea mai mare parte pe o confuzie de noţiuni; în zadar principele Dimitrie Ghica, astăzi prezident al unui Senat guvernamental, îşi esprima pe atunci indignaţiunea în contra acelei prejudecări, subscriind împreună cu d. George Cantacuzino o opiniune în care zice „că întîrzieri în încasările rămăşiţelor nu constituiesc un adevărat deficit, ci numai o jenă momentană în plăţi”; în zadar Curtea de Compturi a dat sentinţe în toată regula, contrarii atît deficitului prezumat de răposatul Strat cît şi situaţiilor într-adins falsificate ale d-lui Dimitrie Sturza; în zadar în fine d. I. Brătianu însuşi a declarat în şedinţa de la 10 aprilie a Senatului „că-i pare rău că espunerea de motive privitoare la acest deficit a intrat în detaliuri şi a venit nu să motiveze, ci să determine cari sînt acele deficite şi pe care exerciţiu îl privesc, nefiind aceasta treaba Senatului, ci a Curţii de Compturi şi că numai Curtea are să hotărască pe care exerciţiu îl priveşte acel deficit, nu Camera şi Senatul”; cu toate declaraţiunile şi hotărîrile, „Românul” totuşi nu are nu zicem pudoarea, căci n-o mai presupunem de mult la aceşti Catoni ai perversităţii, dar zilnicul bun-simţ de-a înceta să inventeze deficite pe sama guvernului conservator.
Din capul locului ne izbeşte, în discuţia asupra acestui pretins şi îndelung răbdător deficit – care nu apare decît astăzi, după cinci ani de zile – ne izbeşte neidentitatea totală între presupunerile răposatului Strat şi între cifrările fantastice, însă de reacredinţă, ale ortalei.
Ce zice răposatul Strat?
Admitea pentru anul 1875 un deficit de 5 milioane şi mai bine şi adăuga la acestea 7 milioane şi ceva, rămăşiţe ce credea că vor rămînea neîncasate, la un loc 12 milioane; iar pentru anul 1876, la începutul căruia vorbea răposatul, admitea un deficit tot de 12 milioane, ca şi cel de sus, plus 3 milioane pe care le credea că vor fi reclamate peste bugetul anului 1876 pentru cumpărare de arme, plăţi de contracte etc.
Aşadar, din presupunerea că nu se vor încasa rămăşiţele şi din presupunerea că se vor ivi cheltuieli peste buget, aduna un deficit de 28 milioane şi vro 700 000.
Iată dar de unde a venit zvonul deficitului de 30 de milioane; din presupuneri.
Astăzi, după patru ani şi mai bine, vine ministrul şi admite aceeaşi cifră de deficit, bazat însă cu totul pe alte elemente.
Rămăşiţele de cari vorbea răposatul Strat s-au încasat în mare parte demult, alte presupuneri ale sale nu s-au realizat nicicînd, încît deficitul pe care-l prevedea el este radical deosebit de cel pe care-l admite d. Sturza, este altceva prin toate elementele sale şi numai cifra de 30 milioane, tipul1 legendar închipuit de Strat, a rămas şi azi în picioare, pe cînd corpul i s-a risipit de mult. Încercările de astăzi nu sînt altceva decît tendenţa de a acoperi un deficit creat de roşii cu titlul şi cu legenda creată de Strat.
Înainte de toate stabilim un principiu pe care toţi [î]l cunosc prin evidenţa lui şi care nu se poate contesta de nimeni.
Un deficit bugetar nu este ceva nevăzut şi nepipăit, nu este o fantasmagorie, un spirit din poveşti. De-o parte stau cheltuielele, condei cu condei, cari trebuiesc plătite neapărat, la termen, de alta veniturile nu ajung. Cu ce se plătesc aceste cheltuieli? C-un împrumut, neapărat, reprezentat prin bonuri de tezaur. În anul 1876 apare însă o situaţiune, publicată de chiar guvernanţii actuali, în care se zice că pentru răfuirea definitivă a anului 1875 s-au efectuat numai 5 milioane.
Iată dar deficitul prezumat de răposatul Strat redus de la 12 la 5 milioane, după chiar situaţiunea d-lui Sturza.
Dar asupra rămăşiţelor din anul 1875 s-au încasat nu 5 milioane, ci 7, încît, dacă se scade din această din urmă sumă ceea ce se datorea din anii anteriori, se va vedea că nu un deficit de 5 milioane, nu de 12 milioane are anul 1875, ci din contra un escedent de 296 597 lei.
Cum un buget cu escedent, după chiar situaţiunile d-lui Sturza, poate deveni, prin mistificaţiuni cifrate, un buget cu deficit, e o taină uşor de descoperit pentru cel deprins, însă mai greu de înţeles pentru publicul mare. Asupra lipsei de timp şi de aplicaţie a publicului mare de-a studia cestiunile cu de-amănuntul se bazează însă articolele injurioase, amestecate cu cifre, ale „Românului”, precum şi socotelile falsificate ale membrilor ortalei.
Mijlocul dibaci de a încurca şi amesteca lucrurile întrebuinţat de onorabilii liberali este însă următorul: prin legea de la 2 mai 1876 d-lor erau obligaţi ca, din rămăşiţele anului 1875 şi din acelea ale exerciţiilor anterioare închise, să plătească cheltuielile reclamate de acele exerciţii; legea îi îndatora ca cu aceşti bani să amortizeze bonuri de tezaur ce le- ar emite pentru acoperirea deficitului prezumat al anilor 1875 şi 1876. Ce fac însă?
În loc de-a urma legea votată de ei înşii, iau drept subterfugiu art. 63 din legea comptabilităţii generale şi trec rămăşiţele nu sub forma de escedent de venituri privind anii trecuţi, ci ca venituri „ordinare” a unor ani viitori, nu ca sume încasate cu anume destinaţia de-a se plăti cu ele datorii făcute pe baza lor prin emisia de bonuri, ci ca venituri „ordinare”, menite a acoperi cheltuieli „ordinare”. Cu asemenea procedimente putem ajunge departe.
Nu mai vorbim de trecerea în deficitul acesta a unei sume de 8 milioane, care nu se datoreşte absolut nimărui, care nu e reprezentată prin nici un bon de tezaur, care nu figurează deloc în situaţiunea răposatului Strat şi care răsare acum, după cinci ani, ca din senin, ca o veche şi calomnioasă invenţie a d-lui Dim. Sturza.
Sub întîia domnie a d-lui I. Brătianu cheltuielile statului se făceau nu cu mandate în regulă, ci pe simple fiţuici iscălite de puternicii zilei. Asemenea fiţuici erau în casierii în valoare de mai multe milioane. Pînă la emiterea mandatelor în regulă aceste fiţuici se considerau ca şi cînd n-ar exista, ca şi cînd în locul lor ar fi bani în numărătoare, deci pînă ce s- au emis rînduri-rînduri mandate, pînă să se ordonanţeze în regulă cheltuielele făcute pe fiţuici, acestea figurau în buget sub titlul de „efecte de portofoliu”; banii se considerau adică ca necheltuiţi pînă ce nu se va constata anume prin mandat şi acte justificative dacă cei care-i primise aveau şi dreptul de a-i primi, dacă statul avea datoria de a-i plăti în fiecare caz deosebit. Era o afacere de formă aceasta, dar foarte importantă din punctul de vedere al ordinei şi regularităţii cu care trebuie să se facă plăţile din partea statului.
Aceste fiţuici, cari nu reprezentau nimic decît plăţi făcute în neregulă sub prima domnie roşie şi cari, pentru păstrarea formelor comptabilităţii, trebuiau schimbate în operaţiuni regulate, aceste fiţuici datorite d-lui Brătianu şi prietenilor săi d-sa le numeşte azi un deficit de 8 milioane.
Dar cui datoreşte aceste 8 milioane? Nimărui.
Daca toate deficitele României ar fi ca acesta, ar reprezenta adecă datorii nereclamate de nimenea pe faţa pămîntului, ar fi ferice de finanţele României.
Din discursul d-lui Mavrogheni, pe care-l publicăm mai la vale, se va vedea lucrul şi mai clar.
Ne pare rău numai că răposatul Strat, prin pronunţarea unei cifre – desigur în bună-credinţă şi presupunînd că rămăşiţele nu se vor încasa precum s-au încasat – a dat loc la scamatoriile de cifre ale d-lor Sturdza, Brătianu şi S. Mihălescu, căci tres faciunt collegium şi-ntr-un trifoi atît de nostim nu putea să lipsească, ca raportor cel puţin, marele mucenic.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI