La 7 august st[il] n[ou] Alianţa izraelită din Viena a trimis ziarelor de acolo următorul comunicat spre publicare:
Cele mai multe ziare reproduc în n-rul lor de azi dimineaţă un articol al „Cor[espondenţei] pol[itice”] asupra cestiuniei izraelite care cuprinde mai multe date inexacte. Mai întîi aserţiunea înaintată acolo că evreii din Moldova cheamă la ei pe toţi cunoscuţii şi pe toate rudele lor din Galiţia, Bucovina ş.a.m.d. pentru că în cel mai scurt timp vor căpăta drepturi egale cu românii, apoi cu evreii, atraşi de minciuna că vor deveni toţi cetăţeni liberi ai României, vin nu cu sutele, ci ca roiurile de lăcuste, aserţiunile acestea, zicem, sînt prin sine înşile neverisimile. Evreii din Gatiţia şi Bucovina desigur că mai nu au nevoie de-a dori libertatea ce li se promite în România. Abstracţie făcînd însă de la caducitatea logică a aserţiunii de mai sus, sîntem în stare de a constata, pe baza unor informaţiuni ce ne-au venit din parte autoritativă din oraşul de căpetenie al Moldovei, că în judeţele Botoşani şi Dorohoi, care desigur sînt celea despre care se poate menţio na în prima linie, n-au intrat în curs de mai mult de un an nici o singură familie izraelită. Valoarea aserţiunilor produse în articolul menţionat se ilustrează mai bine prin pasajul în care se zice că prefecţii români ar fi primit ordine ca la aplicarea legii de vagabondaj să uzeze de cea mai mare cruţare. De ce soi e acea cruţare se poate vedea din fotografiile pe care izraeliţii, pretinşi fără pasport şi mijloace de subsistenţă, încunjuraţi de pază militară, au cu toate astea o arătare atît de respectabilă încît mai nu ne putem închipui cum trebuie să fi arătînd în România burgejii respectabili sau boierii chiar. Toţi indivizii sînt îmbrăcaţi foarte cuviincios. Sînt de izraeliţi, prinşi în Focşani, cărora nu li s-a putut face nici o altă imputare decît că în momentul apărerii lor înaintea organelor autorităţii n-au fost în poziţie de a se justifica asupra protecţiei de care se bucură şi asupra plăţii birurilor şi sînt, în parte, persoane cari trăiesc acolo de mai mult de 30 de ani cu familiile lor. Hrănitorii familiilor lor fură duşi în chipul acesta, sub escortă, pînă la graniţa ţării. Consulatul C[ezaro]-r[egesc] austriac din Focşani ştie asemenea despre doi supuşi austrieci cari petreceau vremelnic acolo pentru cumpărare de grîne şi cari, cu toate paspoartele legale arătate, fură depărtaţi peste graniţă.
Faptele citate, ce ni s-au comunicat dintr-o parte vrednică de crezare, vor ajunge pentru ca cineva să-şi facă idee justă despre descrierea trecută în „Corespondenţa politică”.
După ce Alianţa din Viena a cîştigat primii lauri fotografici, trebuiau să urmeze şi alţi demni imitatori ai procedurei de mai sus.
D.A. Löwy, secretarul Alianţei engleze, Anglo-Jewish Association, publică în „Times”, sub data de 8 august, următoarea scrisoare:
Domnul meu! Consiliul societăţii Anglo-Jewish Association primeşte de la corespondenţi vrednici de crezare din diferite parţi ale României comunicaţiuni care-l silesc a presupune că autorităţile esercitează contra evreilor aceeaşi barbarie cu inimă împietrită care s-au manifestat în anii 1868 şi cei următori. Domnul Iassy, prefectul judeţului, au emis o circulară pentru suprimarea vagabondajului. Exmisiunea celor fără de căpătîi se-ndreptează mai cu seamă contra evreilor. Din Focşani societatea noastră a primit fotografia unui grup mare de bărbaţi cari au fost esmişi din acel district. Exilaţii vor fi espediaţi peste graniţă. Între acei cari sînt siliţi să părăsească în acest chip ţara se află persoane aşezate de mai mult de trei zeci de ani acolo. Unii dintre exilaţi sînt capii unor numeroase familii şi se hrăneau prin muncă onestă. Apelurile către autorităţile române au rămas fără de rezultat. Amploiaţii declară c-au fost rînduiţi de cătră superiorii lor să execute decretul de esmisiune cu toată asprimea.
*
Fraternitatea” organul bucureştean al Alianţei n-a putut să rămîie afară din corul vocal atît de frumos aranjat în plîngere şi post universal de către coreligionari. La 27 iulie stil vechi, dată care coincide telegraficeşte cu data scrisorilor celor două Alianţe, „Fraternitatea” deşi cu mai multă modestie şi c-un prefăcut sentiment de strictă legalitate cuprinde, sub forma unei polemice cu „Războiul”, următoarea revistă internă:
„Războiul” de la 19 iulie a.c. tună şi fulgeră contra evreilor din ţară şi mai cu deosebire împotriva atitudinei pasive a celor din capitală, fiindcă sînt aşa de nepăsători şi nu se scoală toţi ca un singur om să dezminţă într-un mod formal infamiile răspîndite de corespondenţii ziarului „Izraelitul”, din Maienţa, că mai mulţi evrei care-şi cîştigă hrana lor într-un mod onorabil sînt transportaţi peste hotare sub pretest că sînt vagabonzi. „Războiu” se înşeală amar cînd susţine cu atîta cutezanţă că însuşi evreii cari locuiesc în ţară au denunţat aceasta. Nouă ni se pare că şi onor. redactori ai ziarului în cestiune ştiu foarte bine că mai toate foile din străinătate au corespondenţii lor în România şi că fiecare relatează după cum este informat. Ei bine, sînt oare evreii din ţară răspunzători pentru faptele relatate de corespondenţii foilor din străinătate, fie ele în favoarea sau în nefavoarea statului român? Trebuiesc ei oare să fie defăimaţi şi acuzaţi că sînt de rea-credinţă fiindcă nu protestează contra unor ţipete de durere fondate sau poate nefondate? După cum sîntem noi informaţi, ştirile răspîndite în acele foi, dacă nu sînt exagerate, dar nici cu totul inventate nu le putem numi. Chiar dacă numai o parte din ele ar fi adevărate, tot ne umple inima de oroare şi indignaţiune. Aceste fapte au mişcat poate şi inima unui bun creştin din corespondenţii ziarelor din străinătate, care a găsit cu cale a face un apel la tribunalul cel mai înalt, adică la opiniunea liberală a Europei civilizate, pentru ca prin reprezentanţii lor să se puie stavilă acestei persecutii înspăimîntătoare şi neomenoase.
Mai în toate numerile precedente ale „Fraternităţii” am semnalat mai multe cazuri de aceeaşi natură cari au avut loc în Galaţi, Bacău, şi Fălticeni, asupra cărora am şi atras atenţiunea guvernului, dar pînă în momentul de faţă n-am primit nici un comunicat prin „Monitorul oficial” dacă guvernul are cunoştinţă despre faptele ce am relatat precum şi ce măsuri ar fi luat pentru reprimarea lor. Proba cea mai invederată că aceste ştiri sînt adevărate este faptul că guvernul nu s-a grăbit pînă în acest moment a le spulbera printr-o dezminţire formală. Chiar acum avem Ia dispoziţie mai multe scrisori din Roman, Focşani, Buzău, Giurgiu, Rîmnicul-Sărat şi chiar din capitală cari se plîng de monstruoasa nedreptate ce au întîmpinat mulţi din coreligionarii noştri sub pretext că sînt vagabonzi. Ni s-a trimis chiar o poză din Adjud care reprezintă pe vreo treizeci de izraeliţi escortaţi ce au trecut prin acel oraş pentru a fi transportaţi peste graniţă. Noi nu ne împotrivim măsurilor d-a trimite pe vagabonzi peste hotare. Cînd sînt aplicate numai conform legilor ţărei, fiindcă în adevăr această clasă de oameni sînt pericoloşi societăţei. Guvernul voind a curăţa ţara de vagabonzi, mijlocul cel mai ne-merit ar fi fost, în ceea ce priveşte pe evrei, a se adresa de-a dreptul la comunităţile izraelite din ţară, cari, fiind mai bine informate, ar fi dat o mînă de ajutor în această privinţă. După cum sîntem informaţi vagabonzii sînt eliberaţi şi cei cinstiţi, cari n-au mijloace de-a satisface pofta agenţilor, sînt transportaţi.
*
După ce am reprodus ingenioasele probe de stil ale Alianţei de toate treptele, vom con-stata un lucru
Deşi „Fraternitatea” [î]i spune „Războiului” că se-nşeală amar cînd are cutezanţa de a susţinea că înşişi evreii din ţară ar fi denunţat străinătăţii pretinsele persecuţiuni, totuşi sîntem în neplăcuta poziţie de a constata, din cele trei texte chiar publicate mai sus, că denunţarea aceasta mincinoasă n-a putut să pornească decît numai de la evreii din ţară, de vreme ce are aproape aceeaşi dată şi conţine în părţile ei aproape aceleaşi lucruri.
Alianţa din Viena posedă un grup de 28 evrei fotografiaţi.
Anglo-Jewish Association are un grup mare de evrei tot pe fotografie.
Inocenta Fraternitate” are o poza cu aproape 30 de evrei şi e ştiut că 28 sînt aproape 30.
Apoi Alianţele străine indică izvorul; cea din Viena citează o parte autoritativă, adecă pe evreii din Iaşi, d. Löwy pe corespondenţii Alianţei din diferite părţi ale României.
Iată dar că evreii din ţară, pretinşii fii ai României, în vinele cărora, după d. Weinberg, curge sînge românesc, sînt complicii bine constataţi ai denunţătorilor din străinătate, complici şi prin cele ce zic şi prin împrejurarea că tac şi nu dezmint ştirile odioase răspîndite cu telegrafică repejune.
Fraternitatea” e chiar mai bine informată: ea ştie că poza e a unor evrei din Agiud.
Ce-i cu fotografia din Agiud? Cine sînt acei respectabili 28 ai Alianţei vieneze, cine acei bieţi persecutaţi pentru cari se alarmează o lume?
Sîntem în poziţie a lămuri pe cititori.
Pe la finele lunei trecute o escortă de călăraşi conducea pe trei indivizi creştini, un secui, un german şi un rutean ni se pare, găsiţi fără căpătîi în ţară, pentru a-i preda în seama autorităţilor de graniţă austriace, spre a fi duşi la urma lor.
Convoiul ajunse în orăşelul Agiud. În acest orăşel 28 de negustori evrei, respectabili cum vine vorba, invită pe călăraşii noştri să se fotografieze cu ei într-un grup. Călăraşii, avînd ş-aşa staţie de popas acolo, nu se dau în lături, evreii se pun şir milităreşte, iar aripa stîngă şi cea dreaptă a grupului le formează călăraşii. Fotograful îşi aşază camera obscură şi eternizează, în folosul adevărului cu care se scriu istoria şi ziarele, grupul înfrăţit al vechilor români şi a românilor noi cu cusur.
După ce călăraşii şi cei trei indivizi creştini s-au odihnit îndestul în Agiud, convoiul a plecat mai departe.
Iată originea fotografiei trimisă la Viena, la Londra, la redacţia „Fraternităţii”, despre care acum se vorbeşte în presa europeană.
În contra celor 28 de respectabili mincinoşi se urmează în acest moment instrucţia în corecţional.
Ei bine, iată oamenii cari pretind că sînt fii ai României şi cari vor drepturi egale cu românii.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X
