„Presa” reproduce o serie de articole din 1870-1871 prin care se demonstră în modul cel mai pipăit că iniţiativa ideii independenţei aparţine partidului conservator al căruia „Presa” era pe atunci unicul organ. Această măreaţă şi nobilă idee care a fost pusă înainte de conservatori, aplicată de dânşii prin încheierea tratatelor de comerciu şi al cărui triumf definitiv se datoreşte oştirei, organizată, instruită şi armată tot de un ministru conservator, soarta oarbă şi nedreaptă a voit ca să se realizeze, graţie unor împrejurări estraordinare, sub guvernul acelor care nu numai n-au făcut nimica pentru dânsa, dar au luptat din răsputeri ca să-i împedice realizarea. Ei au combătut-o în ziarele lor, ei au ridiculizat-o în pamfletele lor1, ci au atacat tratatele de comerciu şi, printr-o aberaţiune, o îndrăzneală nemaipomenită, au cutezat să înfăţişeze ea operă de trădare una din cele mai strălucite victorii diplomatice care s-a obţinut vreodată ; ci au combătut cheltuielile pentru armată, concentrările şi tot ce a făcut din soldaţii de paradă de altădată armata de la Plevna şi de la Griviţa. Ei, în fine, proclamau necesitatea de a ne ţine legaţi de Turcia, inventau o pretinsă politică occidentală, care de la 1870-1871 nu mai esista, ei trimeteau la Constantinopol pe Mazar Paşa; ei felicitau sus şi tare prin acte publice pe un ministru turc care se împotrivea din toate puterile, cum era datoria lui de turc, estensiunei drepturilor şi privilegielor naţiunei române guvernate de conservatori.
1 Oricine îşi aduce aminte regatul cu apă rece, demn de cugetul patriotic şi de spiritul distins care s-au răsplătit cu medalia Bene merenti.
Ajunşi la guvern, desfiinţau armata prin buget, suprimau recrutaţiunea într-un an ca 1876 şi anunţau vînzarea prin mezat a efectelor de îmbrăcăminte, peste puţin poate şi a armelor pe care le ţineau mîni de români. În cîteva luni însă ordine, se vede venite din afară, şi dorinţa de a se menţine cu orice preţ la acea putere, izvor de beneficiuri băneşti pentru clica catilinară pe care o reprezintă, îi făcea să schimbe cu totul politica turcească în numele căreia ajunseseră la putere. Însă, ca toate fiinţele servile conduse de interese, iar nu de principiuri, ci fură tot aşa de esageraţi filoruşi cît fuseseră de supuşi şi umili filoturci. Intrară în răzbel, fapt care se putea foarte bine aproba şi sprijini, dară intrară cu o armată nepregătită cu nimic, graţie ineptei şi culpabilei lor administraţiuni, şi fără nici o convenţiune stipulînd şi marginea sacrificiurilor şi întinderea beneficiilor pentru români, mulţumită închinatei lor diplomaţii. Întrebaţi de presa conservatoare dacă au vreun tratat cu împărăţia alăturea de care luptau, ei răspunseră cu cutezanţă că acea împărăţie nu putea să trateze cu un stat care este încă vasal şi, adăogînd la această umilă mărturisire linguşiri faţarnice pentru puternicul suveran ce ocupa România şi Turcia cu cinci sute de mii de oameni, adăogau că ei nu fac insultă generosului ţar a-i cere zapis, amanet etc.; cu aceste îndrăzneţe cuvinte ei au voit să închiză gura conservatorilor, puindu-i între necesitatea de a tăcea şi pericolul de a vorbi, displăcînd astfel împăratului atotputernic care ţine în mîinile sale destinurile Orientului. Parada (apărarea) era dibace, demnă de acea slugărească abilitate în care cei mai mulţi dintr-înşii au fost crescuţi. Niciodată însă nu s-a pus înainte o tactică mai basă şi mai ineptă. Dacă eram un stat vasal cu care nu se putea trata, de ce Rusia a făcut cu noi tratatul de comerţ subscris sub ministerul Lascar Catargi de însuşi Maiestatea Sa împăratul Alexandru alăturea cu M. Sa Domnitorul? Ştim că s-a făcut pentru aceasta mari dificultăţi. Însă insistenţa respectuoasă, dară fermă a conservatorilor a învins atuncea scrupulurile cancelariei ruseşti şi apelul făcut la mărinimia împăratului a fost ascultat, şi cînd? Cînd Rusia tratînd cu noi ne acorda o concesiune diplomatică pur şi simplu, fără să ne ceară în schimb nici aur, nici sînge.
Dacă eram stat vasal, de ce înainte de intrarea noastră în acţiune guvernul rus a iscălit cu noi convenţiunea pentru trecerea armatei în care se stipulează condiţiuni curat politice, cum este integritatea teritoriului? Iată ce s-a făcut cînd era vorba din partea noastră de o neutralitate binevoitoare.
Şi astăzi, cînd M. Sa Ţarul împărţeşte cu oştirea română pericolele şi privaţiunile războiului, cînd primeşte decoraţiunea şi medalia Virtuţei a statului român, cînd acordă suveranului nostru distincţiuni care nu se dau decît suveranului unui stat independent, cînd ni se prodigă onorurile şi decoraţiunile (Trop de fleurs, trop de fleurs am putea striga), diplomaţia roşie ne declară că sîntem stat vasal şi că nu putem trata. Aşadară cînd vine vorba de interese pozitive, la un tratat în formă, d-nii Cogălniceanu şi Rosetti ne spun neted, unul la tribună, altul în ziar, că nu putem trata, că sîntem un stat vasal şi că ce este mai prudent este să ne încredem generozităţei M. S. Ţarului. Şi noi avem cea mai deplină încredere în această generozitate şi bunăvoinţă proverbiale. Însă este oare sigur că bunavoinţa personală a Majestăţei Sale va putea totdeauna fi triumfătoare de dispoziţiunile guvernului său, de interesele Imperiului, de timidităţile diplomaţiei, de opinia poporului rus? Nu ne-a declarat însuşi „Românul”, care de la un timp încoace are aerul d-a se face „Monitorul oficial” al simţimintelor celor mai intime şi celor mai personale Majestăţei Sale, că Majestatea [Sa] dorea acest răzbel şi că a ced[at] [miş]cărei generale a opiniei în [aceasta]?
Iată dară un punct în care [vo]inţa personală a M. Sale a cedat unor înalte consideraţiuni. Pe lîngă aceasta, organul ultraconstituţional al d-lui C. A. Rosetti găseşte comod de a adăposti responsabilitatea guvernului roşu la nişte înălţimi unde crede că este greu de a veni cineva să o caute. Însă această tactică laşă nu trebuie să izbutească.
Românii cunosc pe M. Sa ca un nobil şi generos suveran. Asemenea cunosc guvernul rusesc ca guvernul unei puteri amice. Însă nimic mai mult. Ei n-au nimic a face nici cu o personalitate prea înaltă ca să fie pusă în joc şi a[l] cărui nume în aceste cestiuni ne-a silit să-l pronunţăm numai făţărnicia care nu respectă nimic a d-lui C. A. Rosetti. Asemenea românii n-au nici o vorbă cu guvernul rusesc care este, credem, însărcinat cu interesele Imperiului şi ale poporului rusesc, iar nicidecum cu afacerile României. Românii au a face cu guvernul românesc, cu d. Brătianu, ministru de răzbel, cu d. Cogălniceanu, ministru al afacerilor străine, cu d. C. A. Rosetti, preşedinte al Camerei şi inspirator al guvernului.
Aveam dară dreptul să-i întrebăm şi erau datori să ne răspunză: Ce măsuri aţi luat? Ce convenţiuni aţi încheiat? Cum credeţi la încheiarea păcei să apăraţi interesele ţării? D-lor ne-au răspuns curat şi simplu că nici una şi ne-au trimis să ne adresăm la generozitatea unui guvern străin. Ni se pare că răspunsul a fost categoric. Ne pare şi nouă bine, căci istoria îl va înregistra. Dacă dar România nu va ieşi din acest răzbel cu nici un avantagiu, sau cu avantagiuri disproporţionale cu riscurile şi cheltuielile sale, responsabilitatea va privi pe aceşti miniştri inepţi şi slugarnici, care n-au ştiut a vorbi şi a stipula în numele unui popor liber şi stăpîn pe sine. Dar dacă, din contră, România va cîştiga ceva sau în privinţa teritoriului sau a drepturilor sale, dacă va ieşi pentru dînsa de aci integritatea sa ca teritoriu şi ca naţiune, o independinţă asigurată şi garantată, atunci iarăşi nu avem nici o recunoştinţă pentru miniştrii de astăzi, căci ei înşişi au declarat că n-au făcut nimic pentru aceasta şi că toate sînt datorite generozităţei unei puteri străine. Pentru dînsa dară în acest caz va fi recunoştinta ţărei.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X