Vorbe, vorbe, vorbe! esclamă Hamlet, melancolicul principe al Danemarcei, citind un pasaj dintr-o carte. Fraze! esclamăm noi de cîte ori vorbeşte d. C. A. Rosetti. Fraze îmflate, spuse fără convingere internă, fraze de uliţă, de-o confuză generalitate, plănuite pentru a ameţi mintea celor ce n-au puterea a cîntări valoarea unei abstracţii, formule mistice cari nu spun absolut nimic tocmai pentru a produce iluzia că spun ceva.
Cel mai nou product al muzei d-lui C. A. Rosetti este cuvîntul ce l-a ţinut la realegerea sa în Cameră şi pe care-l dăm întreg atît ca o curiozitate de valoare comică, cît şi ca semn caracteristic al generaţiei ce ne guvernă. d. C. A. Rosetti, ocupînd fotoliul preşedenţiei in aplauzele se înţelege frenetice ale Camerii, a rostit următoarele cuvinte:
Domnilor deputaţi,
Trămiţîndu-mă din nou la acest biurou, care este pentru mine un altar politic, şi amintindu-mi de unde plecarăm, prin ce evenimente trecurăm şi unde ajunserăm, îmi pare ca percurserăm împreună nu trei, ci una sută ani.
Ce iritaţiuni, ce temeri, ce ure chiar la naşterea acestei legislature, şi iacă-ne ajunşi, ca indivizi şi ca naţiune, la linişte şi la cea mai deplină independenţă.
Printr-o credinţă nestrămutată, prin puternica disciplină a oamenilor într-adevăr liberi şi prin vitejia fiilor ei, România luîndu-şi locul în familia europeană, aţi percurs astfel un ciclu întreg ce este d-ajuns d-a onora nu numai viaţa unei legislaturi ci chiar a mai multor generaţiuni. Acestei Camere însă, acestui Parlament i s-a dat şi mai mult.
La înălţimea la care ajunserăm Europa toată ne vede şi are ochii ţintiţi asupră-ne. Dobîndind stima şi încrederea ei pe cîmpul de bătaie, avem acum fericita ocaziune d-a o face să ne-o acorde şi pe tărîmul politic.
Mult, foarte mult este de făcut şi n-avem înainte-ne decît trei luni. Lungi însă sînt aceste trei luni pentru aleşii naţiunii, carii prin suferinţe şi lupte au învăţat a sta uniţi, a iubi şi a lucra. Se pare în adevăr o minune d-a face o parte din ce datori sîntem a face; veţi face însă, căci români sînteţi şi prin minuni a trăit 18 secule această colonie a lui Traian.
Iubitoare, inteliginte, nobilă, generoasă şi muncitoare este naţiunea română. Ce dar poate fi peste putinţa d-a face aleşilor ei, care au încă şi fericirea d-a avea un Domn care cu vitejie luptă pe cîmpul de onoare în capul naţiunii, în toate şi pe deplin liberă. Europa a admirat acest fapt unic în asemenea timp. Trebuie dar să dovedim pe toată ziua că ştim a fi liberi.
Onorat d-a conduce lucrările voastre şi în această sesiune, care este încoronarea edificiului ce-aţi început, primesc cu recunoştinţă şi cu credinţă aceasta frumoasă sarcină.
O primesc, căci ea-mi dă dreptul să v-aduc aminte cuvintele zise de Thiers Camerei în mijlocul luptelor celor mai crîncene:
„Partida care pînă în fine va triumfa şi va guverna va fi partida cea mai dreaptă şi mai înţeleaptă”.
O primesc, în fine, fiindcă este foarte uşor d-a preşede o Cameră a căreia maioritate înţelege, cumpăneşte, iubeşte şi este hotărîtă d-a nu cruţa nici un sacrificiu, nici unul, pentru triumful dreptăţii şi al libertăţii, pentru gloria şi mărirea naţiunii.
Un biurou … altar politic? De ce numaidecît altar şi nu clopotniţă? Are chiar mai multă asemănare cu aceasta din urmă. În fine, d-lui C. A. Rosetti i se pare că petrecu nu trei, ci o sută de ani. De ce nu mai bine o mie, căci nu-i deosebire decît de-o nulă, şi în nule sînt foarte bogaţi liberalii, încît pot să-şi permită acest lux.
Noi ştiam din contra că oameni, animale şi lucruri sînt supuse cu toate aceluiaşi mers absolut şi exact al timpului, căruia nu-i putem cumpăra o clipă mai mult din ceea ce ne dă, şi că un prezident de Cameră ar trebui să fie cel puţin un om serios, care să nu facă fraze sentimentale şi să vorbească nerozii copilăreşti.
„Ce iritaţiuni, ce temeri la început, zice d. Rosetti, şi iată-ne ajunşi ca indivizi şi ca naţiune la linişte şi la deplină independenţă”.
Ca naţiune, înţelegem- dar ca indivizi? Ce are a face liniştea şi independenţa individuală cu cea a naţiei? Liniştea individuală e în oameni deosebiţi efectul unor cauze foarte deosebite. Astfel de ex. vorbele d-lui C. A. Rosetti pe alţii îi mişcă, pe noi ne linişteşte, tocmai pentru că nu sînt decît vorbe goale cari nu găsesc în noi nici un fel de rezonanţă.
„Aţi percurs un ciclu întreg …” Ciclu de ce anume? De evenimente, de piese muzicale, de tablouri?
„Lungi sînt trei luni pentru aleşii naţiunii, cari au învăţat a iubi şi a lucra”.
Aici reamintim ce-am zis mai sus. Pentr-un om serios trei luni sînt trei luni, nici mai mult nici mai puţin, încît nu înţelegem absolut cum ele pot fi lungi, cu mult mai lungi pentru nişte aleşi ai naţiunii cari au învăţat a iubi. Dar permită-ni-se a întreba ce? A iubi [ce]? Vinul? Jocul de cărţi? Alcazarul Ionescu şi pe cuvioasele lui mironosiţe?
„Se pare o minune de a face o parte din ce datori sîntem a face; veţi face însă, căci români sînteţi, şi prin minuni a trăit 18 secole colonia lui Traian”. Noi, din contră, ştim că numai prin minuni n-am trăit, şi tocmai de cînd începurăm a face la minuni şi a avea proroci şi rabini liberali ne merge cumplit de rău.
Iubitoare, inteligentă etc. e naţia română”. Am întreba din nou ce vrea să zică d. C.A. Rosetti prin această vorbă care, dezlipită de un compliment necesar, are în limba românească un înţeles prost şi urît. O femeie care iubeşte pe cineva e cinstită, dar una care iubeşte în genere fără a se spune pe cine sau ce … O naţie poate fi iubitoare de muncă, de libertate, de arte, de industrie, dar o naţie iubitoare numai aşa … e poate iubitoare de muscali.
În fine d. C.A. Rosetti încheie prin declaraţia că primeşte prezidenţia, pentru că e uşor de a prezida o maioritate care iubeşte. Ce iubeşte ne întregim noi înşine cu uşurinţă şi cititorul asemenea.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X