O foiţă fabricată în oficina „Românului” se supără foc pe descrierea comică ce am făcut-o unei reviste a gardei cetăţeneşti. N-avem de gând a răspunde acelei foi, pentru că n-ar fi în stare să ne înţeleagă. Dar pentru lămurirea puntului nostru de vedere e important să mai venim iar asupra acestei întrebări, spre a arăta cum instituţia, în modul în care roşii au realizat-o, nu poate fi decât stricăcioasă. Înainte de toate nu este exact că garda poate fi numită câtuşi de puţin o instituţie ostăşească în modul în care ea ni se prezintă. Acelaşi principiu fatal al tuturor radicalilor stăpâneşte garda, ca şi toate câte fac d-lor, principiul că forma goală (fie chiar uniforma) poate înlocui fondul lucrului.
Pentru a căpăta un rang în armată trebuie să fi muncit, să fi câştigat cunoştinţe, să fi servit multă vreme, să te fi luptat în războaie; pentru a avea rang în gardă nu-ţi trebuie nimic decât „agrearea” din partea d-nilor liberali sau alegerea din partea unor cetăţeni cari, prin ocupaţiunile lor pacinice, nu sunt în stare de a judeca asupra meseriei ostăşeşti, căci este o meserie şi încă grea, unită c-o mulţime de cunoştinţe. De la un caporal sau sergent în armată se cer mai multe garanţii de capacitate decât la gradele superioare din gardă. Orice câştig fără muncă în viaţa publică este însă imoral. E un nonsens ca un om care nu ştie meseria războiului să fie ales a comanda un corp de armată. Această dilemă e clară pentru oricare cititor, a fost clară pentru oricare gardist din linie, cari ei înşişi improvizau aluzii adesea foarte spirituale asupra unor şefi improvizaţi.
A înregimenta oamenii sub comandă de ostaşi înţelegem, şi ar fi de discutat dacă e practic ca oraşele să fie militarizate; dar în orice caz discuţia ar atinge fondul lucrului şi ar avea de obiect o măsură serioasă. Dar a lua oamenii de la afacerile lor şi a-i purta pentru gustul celor ce vor să pozeze, fără a se face exerciţii, fără ca să fie evident pentru ce se fac asemenea primblări, e curată jucărie copilărească, pe care seriozitatea ce trebuie să domnească în viaţa de stat nu o poate justifica. Din două lucruri unul: sau militarizaţi în regulă oraşul, sau lăsaţi pe oameni în pace să-şi vadă de trebi.
În faptă, toate jucăriile noastre fac bine numai străinilor. Pe când negustorul nostru e de la 7 dimineaţa până la 5 după amiazi cu puşca la umăr, fără a deprinde mânuirea armelor şi manevrarea, pentru că n-are de la cine le învăţa, tot pe atunci străinii, cari n- au îndatorirea de a lua parte la serviciu, vând, cumpără şi câştigă. Oricare zi de paradă zadarnică îi costă pe oameni din şiruri 8- 10000 de lei noi, dar un ban de ar fi numai, totuşi el nu e răsplătit deloc prin zadarnica pierdere de vreme a unui corp care afectează esteriorul oştirei fără a fi oştire.
Dar când noi vedem lucrurile clar şi cumpănim toate acestea cu mintea cu aceeaşi lămurire cu care am cântări o greutate materială, atunci suntem răi români, se-nţelege, şi combatem tot ce e românesc. Am dori tuturor liberalilor să fie aşa de buni români ca şi noi. Altfel ar sta ţara noastră atunci. Dar a aproba jucării copilăreşti nu însemnează încă a fi bun român. Precum un negustor pune în negoţ un ban ca să câştige doi, tot astfel statul pune în acţiune puterea vie a cetăţenilor săi pentru a câştiga un folos, nu spre a o irosi în parade. Militarizând oraşul şi puindu-l sub comanda de ostaşi în regulă, statul ar avea 5- 6000 de ostaşi mai mult, prin cazul c-ar avea nevoie de ei. Ce se câştigă însă prin gardă? Pierdere de vreme pentru oameni, iar pentru naţie nimic.
Repetăm încă o dată că încă în gând n-avem ca să răspundem cu această ocazie foiţelor liberale. Sunt puncte de vedere acestea cari trec dincolo de priceperea lor. Dar puntul nostru de vedere trebuia stabilit. Astfel cum este, garda e o instituţie hibridă.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X