Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Trei evenimente îşi dispută interesul zilei, câşteşitrele de natură a arunca o ciudată lumină asupra regimului virtuţii.
Cu ocazia dezbaterii asupra art. 409 din Codul de Procedură Civilă d. Ioan Brătianu a pronunţat cu liniştea omului de stat un mare cuvânt, care-a căzut ca plumbul topit în sufletele auditorilor: „Vorbeşte pentru talanţii lui Filip!”
Nu vom rosti nume, nu vom indica nici de departe măcar în contra cui erau aruncate aceste cuvinte grave ale primului ministru. Ceea ce ştim pozitiv însă e că „talanţii lui Filip” se referă la membri din marele partid roşu, parte vechi, parte neofiţi, şi că d. Brătianu a adresat această graţiozitate amicilor săi politici. Lumea pretinde a şti multe în privirea aceasta şi dac – am crede opinia publică îndreptăţită a cita, fără probe suficiente, nume şi sume, sume plătite de cămătari şi nume de celebrităţi liberale patriotice, le-am înregistra şi noi. Ceva totuşi trebuie să fie la mijloc, căci „de unde nu e foc fum nu iese”.
A doua preocupare a spiritului public e din cele mai serioase şi priveşte ploaia de taxe nouă pe cari primăria e în ajun de a le impune contribuabililor din capitală.
Organele de publicitate cari reprezintă civilizaţia ne-au repetat-o adeseori că starea orientală în care se află Bucureştii cere neapărat o sporire de taxe pentru a se putea introduce îmbunătăţirile necesare. Noi din parte-ne avem cam alte vederi. Bucureştii sunt un oraş fără industrie dezvoltată, temeiul şi însemnătatea de oraş comercial sunt concentrate pe câteva strade de căpetenie; restul e ceea ce şi trebuie să fie, mai mult sat decât oraş. A impune taxe peste taxe imensei majorităţi a populaţiei din periferii pentru a lustrui cât se poate de mult centrul, populat în mare parte de firme străine, este poate foarte frumos din punctul de vedere al aparenţelor civilizaţiei, pe cari am ştiut atât de bine a ni le însuşi, e însă păgubitor pentru mulţimea mare, care ar avea mult mai multă nevoie de-o piaţă sigură, în care să-şi ofere munca braţelor pe un preţ convenabil, decât de lustruirea cu peria a stradelor. E un principiu conservator de-a nu avea ambiţii în disproporţie cu mijloacele de cari dispui, de-a nu încorda puterea impozabilă până la istovire. Ar rămânea ca minţi practice, luminate, pe deplin sigure de natura impozitelor proiectate, să vază cîte din condeiele listei primăriei jigniesc în mod simţitor interesele populaţiei neavute, cîte nu.
Se ‘nţelege că orice venit însemnat se percepe pretutindenea, direct ori indirect, asupra populaţiei neavute. Există însă un mijloc demagogic, foarte vechi şi foarte cunoscut, pentru ca, printr-un sentiment de invidie oarecum, să se închiză gura nenumăraţilor nemulţumiţi. Aceasta se face impunându-se luxul celor relativ mai avuţi. În realitate dări impuse asupra cailor, servitorilor, livrelelor a o mână de oameni avuţi (sunt foarte puţini oameni în adevăr avuţi în România) reprezintă în genere o sumă neînsemnată pe lângă dările asupra obiectelor de consumaţie, cari scumpesc dram cu dram hrana populaţiei mari. Acest clenci al impunerii căţeilor şi livrelelor l-au aflat şi primăria noastră pentru a arunca praf în ochii mulţimii, care ea şi numai ea va purta marele împrumut al primăriei.
La 6 curent s-a ţinut o întrunire zgomotoasă la Ateneu, în care patrioţii de meserie şi cei neofiţi au încercat a proba necesitatea, în multe puncte discutabilă, a nouălor taxe. Un domn (fără copii bineânţeles ) a propus o taxă asupra copiilor. Replica unui om din mulţime la această monstruozitate nu se poate reproduce decât în ziare de-o nuanţă umoristică, nepermisă organelor serioase, cu toate acestea e o replică care cutreieră Bucureştii, şi nu fără cuvânt, dacă potrivirea unei glume e un cuvânt.
Adunarea de la Ateneu a ales însă 12 persoane însărcinate a discuta a doua zi cu 7 – 8 persoane numite de primărie taxele proiectate. Conventiculul, ţinut sâmbătă la 7 ianuarie, nu s-a putut îngrădi în acest cerc restrâns ; contribuabili neinvitaţi de diferite profesiuni au pătruns asemenea acolo. Se zice că cu ocazia aceasta un mare patriot de meserie, d. dr. Râmniceanu, a scăpat de gratitudinea exagerată a poporului suveran numai pentru că un amic înzestrat cu mare putere musculară i-au făcut vânt din mulţime.
În fine o altă ştire ne-a dat-o ieri Agenţia Havas.
Bancherul Jacques Landau a câştigat procesul contra statului la Suprema Curte Comercială din Lipsca, Reichshandelsgericht.
Acest proces l-a câştigat în contra societăţii acţionarilor căilor ferate, mai concret însă în contra statului. Procesul se datoreşte unei convenţii încheiate între preţiosul d. Costinescu şi bancherul Landau. Învăţatul d.
Costinescu (4. cl. primare plus 1 curs de violoncel) a fost însărcinat cu grava misiune de-a răscumpăra un drum de fier care costă peste un sfert de miliard. Cu învăţătura sa în cele juridice, tecnice şi financiare şi cu seriozitatea sa cunoscută a iscălit o convenţie prin care d. Landau era însărcinat cu operaţiunea. Mai târziu, treaba făcându-se direct cu acţionarii, d. Landau a pretins câteva milioane despăgubire şi tribunalul suprem i le-a recunoscut.
În orice caz d. Costinescu devine din ce în ce mai preţios pentru patrie. O achiziţiune politico-financiară plătită cu 3-4 milioane de franci, în orice caz o marfă scumpă, deşi netrebnică.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII