[,,ACUM DOUĂ SĂPTĂMÎNI…”] – de Mihai Eminescu [16 martie 1880]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Acum două săptămîni „Monitorul” ne-au anunţat plecarea d-lui I. Brătianu în străinătate iar noi ne-am grăbit a înregistra acest fapt; astăzi, aflînd că d. Brătianu se-ntoarce duminecă, ne îndeplinim iarăşi cu scrupulozitate datoria de-a aduce acest eveniment la cunoştinţa publică.

În acest interval cît au durat pelerinajul – hagialîcul se zicea înainte – a d-lui Brătianu pe la diferitele curţi, prin diferitele capitale, nu ne-am ocupat deloc nici de cauza pentru care s-a dus, nici de rezultatele ce-ar putea să producă călătoria sa. Jurnalele străine, ca şi cele din ţară, ne spuneau că d. Brătianu ar fi plecat ba în afacerea răscumpărării drumurilor de fier, ba în aceea a intrării în alianţa austro-germană, ba pentru proclamarea regatului, pînă ce în fine mai răsări şi o altă ştire, aceea a regulării succesiunii la tronul României prin adopţiunea unui coborîtor din familia Hohenzollern-Sigmaringen.

Ştim că, în timp de vacanţe, părinţii le cumpără copiilor pentru distracţie, între altele, cîte un stereoscop, pentru ca, privind la diferitele iconiţe de dindărătul sticlelor, să-şi uite necazurile, să-şi amăgească foamea chiar. Astfel şi d. Brătianu crede că urmează o tactică neghicită încă, deşi veche şi învechită, cînd distrage atenţia publicului de la suferinţele dinlăuntru, dîndu-i din cînd în cînd cite-o noutate de senzaţie prin foile străine. Lucrul e atît de ieften astăzi. În timpul lui Machiavelli, care în privire[a] aceasta dădea drept model pe Ferdinand de Aragonia, acest rege avea cel puţin nevoie de-a muta trupe, de-a încheia alianţe, de-a urzi planuri mari pentru a ţinea întinse coardele atenţiei publice în ţara sa. În zilele noastre acelaşi fir telegrafic care ne-ar aduce ştirea întristătoare despre îmbolnăvirea bunăoară a M. S. regelui insulelor Samoa produce cu mai puţină osteneală uimirea Europei prin relatarea călătoriei d-lui Brătianu şi prin importanţa misiunilor sale, şi aceleaşi jurnale care nu se pot mira îndestul cum abisinienii s-au revoltat îi atribuie şi ministrului nostru prezident intenţia de-a modela după gustul său politica europeană.

Cît despre noi, nu ne ademenesc nici depeşele, nici articolele gazetelor din străinătate şi cu atît mai puţin am aşteptat vreun rezultat satisfăcător de la călătoriile d-sale cu cît trecutul ne-a învăţat, cu toată amărăciunea lui, de a nu aştepta ceva bun de la ele. Cunoaştem cu toţii rezultatul călătoriei la Livadia, întreprinse de d. Brătianu în contra voinţei bine cumpănite a colegilor săi, fiindcă suferea de mîncărimea de-a se improviza în om mare al României. dacă mărirea unui om de stat consistă în a atrage asupra ţării sale catastrofe ce nu le vor uita nici generaţiile prezente, nici cele viitoare, atunci desigur că d. I. C. Brătianu au reuşit cu deplinătate a ajunge un mare om de stat, atît la Petersburg cît şi la Viena, iar frumuseţea lucrului e tocmai că aceasta mărire n-o cîştigă deodată, ci pe rînd, pe rînd cînd la unii cînd la alţii.

Dr Brătianu, marele nostru om de stat, uită însă două lucruri: întîi, că o politică adevărat naţională, românească nu trebuie să se inspire decît din izvorul pururea în viitor al conştiinţei ţării; al doilea, că cine bate la uşa străinului – şi sînt mulţi străinii – şi cine preferă sau face mină a prefera pe unul din ei nemulţumeşte pe ceilalţi. Astfel au păţit-o şi d-sa cînd s-au aliat cu Rusia şi au provocat nemulţumirea celorlalte puteri, astfel, cînd este bănuit astăzi de-a urmări aventuri la Viena sau la Berlin, provoacă neîncrederea şi nemulţumirea celorlalte puteri.

Ca probă că limbajul pe care l-am ţinut la 1876 şi pe care-l ţinem într-un mod consecuent şi astăzi, acela adecă de-a ne feri de orice complicaţiuni cu puterile străine şi că trebuie să ne punem toate silinţele noastre ca să inspirăm tuturor marilor puteri din Europa încrederea că putem deveni, întru cît priveşte atitudinea şi poziţia internaţională, o Belgie la gurile Dunării – ca probă deci că acest limbaj e singurul corect care ar mulţumi pe toţi n- avem decît a reproduce încă o dată apreţierile pe cari le face „Journal des débats”, unul din organele cele mai considerate ale acelei Franţe care este mai dezinteresată decît orice altă putere în consiliile sale şi care ne spune că după ideea Europei, România cată să fie şi nici ar fi trebuit să înceteze de-a fi putere neutră în timpul celui din urmă război ea a ieşit din neutralitate pentru a deveni aliatul militar al Rusiei şi, cu toate că armata română a făcut celei ruseşti înaintea Plevnei cele mai mari servicii, nenorocitul Principal au fost răsplătit pentru devotamentul său cu luarea Basarabiei. E probabil că acesta e tot folosul pe care România l-ar trage dintr-o nouă aventură de felul acesta. Alianţele prea disproporţionate sînt periculoase; România, după ce-a făcut o esperienţă, voieşte să mai facă şi pe a doua?

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.