[„ADEVĂRUL CĂ ÎN DECURSUL…”] – de Mihai Eminescu [9 august 1881]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Adevărul că în decursul acestor din urmă paisprezece ani elementul istoric pământean au fost înlăturat în favorul a d-alde Giani, Cariagdi, Carada, Fleva etc., deci în favorul unui element etnic şi moraliceşte străin neamului românesc, acest adevăr [î]i doare rău pe toţi aceia câţi şi-au făcut din specula patriei şi naţionalităţii o meserie, un negoţ, o breaslă.

Când aude cineva că un Fleva ori un Pherekydis pretinde a se interesa de România [î]l poate întreba: „Ce-ţi pasă d-tale cum merge ori nu merge Ţara Românească? Pese-ţi de ceea ce se petrece în patria d-tale originară, în Morea sau cel mult în regiunile hartelor etnocratizate de d. Paparigupolos. Ţara aceasta, în care vă câştigaţi un codru de pâine, a stat de la 1200 şi pân-la 1866 şi fără d-voastră. dacă va trăi înainte nu va fi meritul d-voastră; dacă va pieri nu pe d-voastră vă poate atinge vina, de vreme ce poporul românesc n-au fost în drept a vă privi decât ca pe nişte venetici de ieri alaltăieri, veniţi aci ca să vă hrăniţi, iar nicidecum ca să apăraţi un pământ ce nu-i al vostru sau o naţie din care în definitiv nu faceţi parte decât cel mult prin toleranţă, iar nu pe bună dreptate. De vă place staţi; de nu, Dunărea ‘i colo şi pe unde aţi venit puteţi şi pleca”.

Tot acest răspuns li se cuvine şi evreilor şi oricăror străini. Nu vă place ţara şi poporul? Nu vă convine şovinismul neamului românesc? Nu vă mai lasă să vindeţi rachiu amestecat cu vitriol? Graniţele-s aproape. Mergeţi în ţara cui vă avusese înainte. Aţi făcut avere? Luaţi-o cu voi şi pe ici vi-i drumul! Atâta pagubă să fie pe capul acestei ţări cât o suferi ea prin emigrarea Caradalelor, Gianiilor, Cariagdiilor şi Pherekyzilor.

Iată singurul limbaj pe care se cuvine să-l ţinem faţă cu această plebe de bragagii şi covrigari aristocratizată pe pământul nostru.

Faţă cu această realitate simplă, ce ne răspunde organul acestor oameni, poreclit „Românul”? Că şi între conservatori sunt oameni de origine străină. Am mai observat că acest argument ad hominem nu dovedeşte absolut nimic în contra teoriei noastre.

Pot d-nia lor să-şi chinuiască memoria în toate chipurile pentru a afla şi între conservatori numiri cari să semene cu ale d-nealor; teoria pe care o susţinem e obiectivă, de-o valoare generală secundum veritatem. Argumentul în contrariu nu invalidează deloc teza.

Chiar dacă toţi conservatorii ar fi olandeji sau persani bunăoară, nu rămâne mai puţin adevărat că secta Carada, Giani, Pherekydis, C.A. Rosetti, Fleva este alcătuită din străini superpuşi fără nici un cuvânt naţiei româneşti; că o esploatează cu neomenie, ca orice străin fără păs de ţară şi popor, şi că acest spectacol al esclusivei stăpâniri a unei rase şi decăzute şi abia imigrate asupra unui popor istoric şi autohton e o adevărată anomalie, căreia poporul istoric ar trebui să-i pună capăt dacă ţine la demnitatea şi la onoarea lui.

Dar, zice, „Românul”, „românii ca toate popoarele cari păşesc spre progres nu se mai ocupă astăzi de-a descoperi cine e autohton sau nu.

Însă tocmai asta e tema noastră. Rău fac românii că se cred destul de înaintaţi pentru a nu se mai ocupa de aceasta; rău că scad la număr pentru a face loc Caradalelor şi Goldnerilor ; rău fac că se lasă esploataţi de străini de tot soiul; rău fac că ţin pe spatele lor cu produsul muncii [lor] aceste mii de lipitori, nedeprinse la muncă, corupte, viclene şi mincinoase cari răpesc pământeanului cel din urmă ban şi-i iau pânea din gura copilului, pentru a se înţoli cu toate trenţele scumpe ale Apusului; rău fac în fine românii că sufăr ca asemenea lepădături să-i guverneze.

Fac atât de rău încât aceşti paraziţi cutează a înjura trecutul nostru, a mânji cu vorbele lor veninoase mormintele vechilor şi vitejilor noştri Domni, a ne numi pe noi străini în ţara noastră proprie.

A ajuns atât de departe încât „Românul” îndrăzneşte a zice că aristocraţia română, acea aristocraţie care azi, graţie demagogiei. nu mai există, a fost străină.

În adevăr Roman şi Manea Herescu, ambasadorii lui Mircea Vodă, al căror ultim descendent s-a stins acum câţiva ani, Basarabii, Floreştii, Bălenii, Filipeştii, Balşeştii, Cănteştii, oameni care au botezat piscurile cele mai înalte ale Carpaţilor cu numele lor nu sunt familii istorice; Matei Vodă şi Vasile Lupu, a căror oştiri împreună se ridicau la 270 000 de oameni, erau o aristocraţie străină, fără drept istoric, fără merit.

Meritele şi dreptul istoric sunt ale lui Zevzecopol şi Pehlivanoglu, noii veniţi. D-nul Zevzecopol s-a bătut la Valea Albă, d-nul Pehlivanoglu la Rovine şi d-nul Pherekydis la Obertin.

Daca se va cerceta bine, se va afla că, la adecă, d. Giani a fost duce de Făgăraş, d. Carada pârcălab de Hotin şi

D. C.A. Rosetti vornic de Suceavă. Sunt pline cronicele noastre cu numele ilustre ale Zevzecopolilor de tot soiul şi bătrânul Costin de la Costâna nu ştie cum să le ridice meritele mai sus!

Dar, întreabă „Românul”, „contra cui s-a luptat Tudor?”. Contra voastră, d-nilor roşii! Contra părinţilor voştri!

Iată ce povesteşte în adevăr Mihai Cioran, adiutantul lui Tudor şi martor ocular al evenimentelor:

De la deschiderea războiului, din anul 1806 până la 1812, între Rusia şi Poartă, şi de la 1812 până la 1818, cât a ţinut domnia lui Caragea, şi de atunci până la 1821, amândouă Principatele s-au umplut de greci ca niciodată. Marele spătar, şeful oştirilor nu se făcea niciodată din boieri români precum nici agă, nici căpitan de dorobanţi, precum nici o altă dregătorie care după vechile aşezăminte ale ţării avea sub dânsele trupe înarmate; ci pe toţi aceştia îi orânduia Domnii din grecii lor… Caimacamul Craiovei cu toată suita lui şi cu toată oştirea de lângă dânsul trebuia să fie greci; zapciii plăşilor, vătăşeii plaiurilor, toţi dregătorii cari erau sub dânşii trebuiau să fie greci şi foarte rar s-ar fi putut vedea cîte un român printre dânşii… Mitropolitul ţării, câteşitrei episcopii, toţi arhiereii, toţi egumenii monăstirilor erau greci; în şcoalele domneşti toţi profesorii, mari şi mici, erau greci. Negoţul din toată ţara era în mânile grecilor… După tot cuvântul drept şi fără voie te făcea să crezi că Grecia întreagă se strămutase în România… Vocea şi puterea boierilor români se pierdeau în acel torent de străini ce inundaseră ţara.

În reclamaţia pe care Tudor o adresează Porţii, el zice:

Necontenitele şi neauzitele patimi şi chinuri ce suferim neîncetat de la Domnii greci cum şi de la suita ce aduc cu dânşii, şi de la toţi grecii, neamul lor, ce s-au încuibat în pământul nostru…

Divanului ţării Tudor îi prezintă un memorand al cărui punct 1 zice:

Ca Divanul ce înfăţişează Ţara Românească să ceară prin arzmazar de la Poartă desfiinţarea cu totul şi pentru totdauna a

orânduirii Domnilor greci şi în locul lor să se rânduiască Domni pământeni.

Dar să vedem!

Tudor a avut căpitani, a numit prefecţi. Este vrun Carada printre ei?

A numit la Dolj pe Ion Solomon, la Mehedinţi, pe visternicul Crăiniceanu, la Gorj pe frate – său, la Vâlcea pe Strehăianu, locţiitor de ban de Craiova pe Vasile Moangă. Între căpitani găsim pe Vasile Crăpatu, Barbu Urleanu, Ion Oarcă, Ghiţă Cuţuiu, Ion Urdăreanu, Ghemigeanu ş.a. Corespondenţa lui cu paşii de din dreapta Dunării o purta un bătrân anume Borănescu.

Nu găsim între toţi oamenii aceşti o singură Carada. Unde erau Caradalele patriotice pe atunci?

Aci vom pune pe Ypsilanti să ne răspunză prin proclamaţia sa:

Voi. prietenii mei patrioţi pe câţi întâmplările şi nevoia i-au târât într-aceste pământuri ale Moldovei şi Valachiei, siliţi fiind de întâmplările împrotivitoare, aţi ajuns să staţi până şi dindărătul trăsurilor boierilor pământeni ai acestor ţări, batjocură şi ruşine încă neauzită de locuitorii Eladei.

Câţi însă veţi rămânea surzi la această sfântă chemare a patriei şi veţi voi a rămânea slugi boierilor acestor două ţări, stând dinapoia trăsurilor lor, să cunoaşteţi că de azi nu mai puteţi purta arme şi că neapărat trebuie să vă îmbrăcaţi în haina acestor pământeni şi să vă aşezaţi în naţia lor. Iscălit: Alexandru Ypsilanti.

Ceea ce au şi făcut Caradalele acum 60 de ani. Au îmbrăcat haina pământenilor şi s-au aşezat între noi. Ordinul de zi dat de Ypsilanti la Cozia descrie în modul următor pe vitejii pe cari – i adunase sub streaguri :

Ostaşilor!

Dar ce zic? Blestem şi batjocură! Nu voi mânji niciodată acest frumos şi glorios nume adresându-mă cătră voi, cari sânteţi nişte cirezi de nebărbate şi nevrednice gloate, de adunături, fricoşi, dobitoace, leneşi şi tot ceea ce se poate numi mai prost etc., etc.

Sunt şaizeci de ani de atunci !

Oamenii bătrâni ţin minte vremea. Se poate crede oare că fiii acestor oameni, cari sunt în cea mai mare parte roşii, pot fi buni români? Se poate pretinde că acestea ar fi merite suficiente pentru a stăpâni România? Aceste nu sunt erezii istorice, precum binevoieşte a glumi „Românul”, făcându-se că uită cumcă cităm acte autentice. Sunt adevăruri, crude şi dureroase adevăruri, cari ne inspiră scârbă de aceste adunături ce-au uzurpat rolul de politiciani în ţară. Pot oamenii aceştia, a căror părinţi nu ştiau româneşte, să aibă vrun sentiment de patrie? Pot ei să iubească literatura, artele, meseria naţională? Ştiu ei altceva decât a goni funcţii? Sunt ei altceva decât ceea ce ovreii sunt în Moldova?

Iată de ce moldovenii au dreptate să urască pe aceşti oameni. Ei, poporul istoric, au dat mâna şi s-au unit cu poporul istoric al Ţării Româneşti. Când au unit coroana neamului Muşatin şi pe-acea a străvechilor Basarabi pe-o singură frunte, când poporul lui Bogdan Voievod Dragoş s-au unit cu poporul lui Tugomir Basarab, amândouă ramuri odinioară puternice a unei mari naţii a evului mediu, nici unii nici alţii n-au gândit că vor ajunge a fi stăpâniţi de… vorba lui Ypsilant… de „prietenii patrioţi ce stau îndărătul trăsurilor boierilor pământeni „.

Înainte, când vă jucaţi de-a republica, calea-vale ! Serurie publica pe-atunci Parisul în America, iar teoria „om şi om” era foarte favorabilă republicei compuse din orice fiinţe cu care-a umplut Dumnezeu lumea.

Azi sânteţi monarhişti, regalişti, legitimişti? Apoi se schimbă treaba. Monarhianu se întemeiază decât pe elemente istorice, nu pe venetici şi parveniţi.

Nu căutaţi cu lumânarea printre conservatori numiri cari pot fi de origine străină, dar se află în cronicele noastre în veacul al Xvi-lea şi al Xvii-lea. Nu citaţi pe Rosnovanu, Solescu, Păşcanu, Canta ş.a. alături cu onor.

C.A. Rosetti ca şi când ar fi tot de-o seamă numai pentru că numele seamănă. Nu strecuraţi pe patronul Caradalelor şi Cariagdiilor între familiile ce sunt de trei – patru sute de ani în ţară.

Nu vă oprim, se ‘nţelege, de-a fi şi de-a vă simţi români. Ceea ce însă nu se cuvine, ceea ce e stricăcios pentru ţară şi pentru rasa română, e ca d-voastră, cari faceţi politică pentru a face avere, d-voastră, pentru cari manoperele demagogice sunt un mijloc de trai, să determinaţi soarta acestei ţări, să fiţi elementele ei hotărâtoare. Au căzut boierii? Vie alţi români în locul lor. Dar români get – beget, de coada vacii cum se zice. Vie Ion Frunte Lată, ori Terinte Ţără – lungă să puie trebile la cale, iar nu Giani, Cariagdi, Carada, Flevs, Chiriţopol, C.A. Rosetti şi alţii de soiul acesta.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *