Aflăm că actualul ministru al instrucţiei publice, d. Cantilli, ar fi însărcinat cu organizarea instrucţiei în Dobrogea pe un ilustru personaj al cărui nume adevărat mărturisim că nu l-am putut afla nici pînă azi, dar care a sfeterisit porecla unei vechi şi de mult stinse familii boiereşti din Moldova pentru a-şi împodobi mutra cu ea, după ce mai nainte a mai fost purtat încă vro patru-cinci porecle, parte îndreptăţite, parte de fantazie.
Toată lumea ghiceşte că nu poate fi vorba decît despre d.Pseudo-Urechia
Singura mîngîiare ce ne mai rămîne e că acest domn n-a sfeterisit exact numele boierului moldovenesc care se iscălea Ureki, ci a adăogat la trupina cuvîntului sufixul-i-a (Urechia), foarte semnificativ pentru strigătele metamorfozatului rege Midas.
L-am luat de atîtea ori pe domnul acesta în zeflemea în cît ne pare rău că i-am creat chiar acest soi de popularitate, căci dumnealui e din oamenii aceia cărora, asemenea vestitulni Barnum, confratelui său american, nu le prea pasă dacă reputaţia e bună sau rea, numai să se vorbească în genere de dînşii. Zgomotul odată făcut, ştie d-lui să-l abată pe căile ce-i priesc.
Să vorbim oare de renumele său de autor? Am trebui atunci să facem un curs întreg de literatură furată, să pomenim de Lope de Vega, de Gozzi, de Ascoli, de Gothe, cari toţi aceştia în România s-a metamorfozat în chipul pomenit mai sus şi poartă pseudonimul Urechea. Toate scrierile sale sînt sfeterisite din autori străini, căci dumnealui obicinueşte a nume imitaţie liberă or prelucrare sau traducerea ad literam sau cel mult bădărănirea nesărată a unui text străin. Ceea ce ar putea dovedi că e original al său va fi sau o platitudine sau un nonsens, regulă generală pentru producţiunile proprii ale acestei celebrităţi După orice şir original al acestui domn am întinde mîna, întîmpinăm numaidecît sau una din cele două calităţi sau pe amîndouă la un loc. Astfel, bunăoară nu mai departe decît în no. de la 5 decemvrie al „României libere” d-sa anunţă cum că la institutul său de băieţi se va da o reprezentaţie cuasiteatrală. Preţul locurilor: aplauze şi iubire.
Stă scris negru pe alb: „Preţul locurilor: aplauze şi iubire”!
Ex ungue leonem!
Noi din parte-ne sîntem de mult la limpeziş cu d-sa. Din propriile sale mijloace nu e în stare să construiască una singură frază corectă sau c-un înţeles lămurit. Îşi ascunde grozava goliciune a capului şi a inimei cu întortocheri de cuvinte şi cu iperbole ridicole. Neputînd dovedi că-n viaţă ar fi urmat vrun studiu serios, a pretins într-un rînd că şi-ar fi pierdut diploma de doctor în litere în Dunăre, deşi n-a avut-o niciodată. Şi unui asemenea om i se conferă catedre la Universitate, scaune la Academie, ba i se încredinţează încă şi creşterea copiilor, ca şi cînd copiii de creştin ar fi animale ce trebuiesc dresate pentru a sări peste beţe şi a aporta, căci tot un fel de dresură li se dă copiilor în institutul său; se deprind a aporta răspunsurile la cestiunile de bacalaureat în mod mecanic, fără a fi temeinic preparaţi.
De ar fi să pomenim toate din trecutul d-sale, uşor ne-ar fi a dovedi că d-sa e acela care a corupt învăţămîntul public în România. Poate că-n toată ţara aceasta nu e om care să hrănească o invidie mai înverşunată contra oricărui merit adevărat şi care să fie mai accesibil pentru linguşirile naturelor de rînd decît omul al cărui nume adevărat pînă în ziua de azi nu l-am putut afla. Las’ că de cîte ori a putut a stăruit pentru numirea personalului didactic celui mai rău posibil, las’ că nu există rudă de a sa, oricît de depărtată, care să nu fie căpătuită prin d-sa în posturi publice, dar pînă şi membrii familiei sale cari sufer de boale de creieri au funcţii plătite de stat. Astfel un unchi al d-sale, om de care sub regimul legilor vechi desigur că şi-ar fi făcut vrun creştin pomană de a-l duce şi interna la balamuc ,e de o mulţime de ani conservator al pinacotecei din Iaşi, deşi e recunoscut ca pătimaş de perpetuă alienaţiune mentală.
Dar în cazul de faţă nu ne interesează pe atîta nepotismul său pe cît uneltirile sale politice.
Se ştie că-n totdauna îşi punea candidatura între bulgarii din Basarabia, cărora, în schimb cu alegerea, le mijlocea concesiunile cele mai mari. Avînd o influenţă cu desăvîrşire nemeritată în administraţia învăţăturilor publice, d-sa stăruia să se numească pe acolo tot profesori pe sprînceană, de se putea de origine bulgari şi cu sentimente bulgăreşti, încît Basarabia noastră, în loc de-a redeveni ceea ce-a fost cinci sute de ani de-a rîndul, adică pămînt românesc, devenise din contra vatra agitaţiunilor panslaviste- cu concursul d-lui Urechia, care-a fost în acest chip, cu sau fără voinţă, un instrument al tendenţelor ruseşti. Iar cînd au sosit urmările complicităţii sale, a crezut că-nşirînd cinci ceasuri verzi şi uscate în Cameră şi prefăcîndu-se că plînge, răspunderea d-sale s-a mîntuit.
Am fi fost în drept de-a aştepta ca acest domn, periculos in cel mai mare grad prin ignoranţia lui dovedită, prin lipsa dovedită de judecată, prin lipsa asemenea dovedită de orice calitate superioară omenească, să aibă de nu pudoarea, cel puţin frica de a se mai amesteca în afaceri publice.
Ei, nu şi nu! Cum se iveşte ocazia dea-şi crea alegători din populaţii rămase îndărăt, se prezintă dumnealui ca să le dreseze şi tot acest prieten şi promotor al bulgarilor din Basarabia umblă azi după însărcinarea apostolică de-a organiza instrucţia în Dobrogea.
Oricine-şi poate închipui ce o să se aleagă de acea instrucţie. dacă va fi astfel, prorocim de mai nainte că tot instrucţie de soiul celei din Basarabia o să iasă, instrucţie la ordinile panslaviştilor.
Indignaţi de cutezarea reînnoită a acestui domn, conjurăm pe guvern ca, oricît de roşu ar fi, cel puţin de astădată să-şi dovedească intenţia de-a face cum e mai bine. dacă n-are oameni speciali pentru lucrul acesta, însărcineze cu organizarea instrucţiei acolo pe un ofiţer superior de artilerie sau de geniu- fiecare din ei are mai multe cunoştinţe pozitive si-nainte de toate mai multă judecată decît d. Urechiă.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X