[„AFLĂM DIN TULCEA…”] – de Mihai Eminescu [14 octombrie 1878]

Aflăm din Tulcea că autorităţile ruseşti de acolo au oprit în mod absolut pe locuitori de-a face vreo manifestaţie de bună primire la intrarea trupelor române. Acest fapt a fost raportat deja în străinătate (însă nu din partea guvernului nostru), unde se va cunoaşte cu mult înainte cauza adâncii tăceri ce vor observa-o populaţiunile la luarea ÎN posesiune a Dobrogei.

Cu această ocazie rugăm pe confraţii noştri de la „Presa” de-a fi atât de buni să nu ne mai dea lecţii de patriotism prin notiţele cronicei. Cu intenţie comunicăm toate ştirile date, nu de „Le Nord” ci de „Curierul guvernului”, jurnalul oficial al Împărăţiei ruseşti, asupra pretinsei bune primiri a ruşilor în Basarabia noastră. Tot cu această intenţie publicăm şi următoarea depeşă a guvernorului Basarabiei, generalul Şebeco, către Împăratul, CU data Ismail, luni 21 octombre:

Astăzi am proclamat în mod solemn unirea Basarabiei române cu teritoriul nostru. Graniţa vamală s-a înaintat până la Prut şi la Dunăre, teritoriul ne-a fost predat în mod oficial de cătră delegaţii români. Bucuria populaţiei e nemărginită.

Episcopul de Chişănău a celebrat s erviciul divin, invocând binecuvântarea cerului asupra Maiestăţei Voastre. Toate clasele populaţiunii au dat expresie celor mai loiale sentimente pentru Maiestatea Voastră.

Predarea s-a făcut deci duminică, în aceeaşi zi în care trupele noastre au intrat în triumf în capitală. Sapienti sat.

CU PATERNITATE INCERTĂ

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *