Alaltăieri, sîmbătă spre duminica Floriilor, la 21/4 noaptea, Camera a ajuns în fine la votarea a treia a declaraţiunii de revizuire; era deci din momentul acela dizolvată de drept, încît mesajul domnesc, citit a doua zi de cătră M.S. Domnitorul, a fost mai mult un act de graţie cătră Camerele actuale.
Despre actul formal al dizolvării vom relata mai jos. Deocamdată ne mărginim a spune că dicţionarele limbelor europene nu cuprind cuvînt care să însemne pe deplin monstruozitatea şedinţei de sîmbătă seară a Adunării deputaţilor.
Foaia oficioasă se plînge uneori că nu poate discuta cu noi serios.
Să admitem ipoteza aceasta şi totodata extrema noastră bunăvoinţă de a fi cît se poate de moderaţi în vorbe.
Ei bine, spună-ne un muritor din lume dacă o Cameră care votează de la 9 şi pînă la 2 ore după miezul nopţii, adică în cinci ceasuri, bugetul statului, bugetul Casei de dotaţiune a oastei, legea pentru împrumutul oraşului Bucureşti, legea responsabilităţii ministeriale, reziliarea contractului cu monopolul tutunurilor ş.a.m.d., spună-ni-se dacă cu o asemenea Cameră şi cu guvernul răsărit din ea mai poate fi vorba de discuţiune serioasă? Dar orice expresii am întrebuinţa, dac-am numi-o bufonerie constituţională sau panglicărie parlamentară, orice vorbă am întrebuinţa ea n-ar fi îndestul de tare pentru a înfiera această extremă uşurinţă, care nu credem să fi avînd seamăn în analele nici unui parlament de pe faţa pămîntului.
Şi dacă renunţăm la caracterizarea mai de aproape a acestei memorabile şedinţe de sîmbătă seara o facem nu pentru c-ar fi loc de cruţare, ci numai pentru că nu ne-a făcut efectul unei şedinţe, ci pe acela al unui dezastru, a unei lavine prăvălită asupra ţării.
*
În buimăcirea generală, discursul lăudăros şi încriminător totodată al d-lui ministru de finanţe ni s-a părut un lung şi îndărătnic şuier de ironie. Cînd am auzit pe d . Dim. Sturdza lăudînd exactitatea bugetului pe anul 1879 şi comparîndu-o cu defectuozitatea bugetelor guvernului conservator, cînd l-am auzit atribuindu-şi războiul ruso-turcesc o dată ca o scuză pentru cheltuiala de 56 şi jum. milioane aruncate în apa Dunării, a doua oară ca un merit pentru sporirea neprevăzută a cîtorva venituri, ni s-a părut mai întîi o glumă nu la locul ei, mai ales în faţa acelei Camere care vota bugetul cu drumul de fier fără nici o cercetare a condeielor, faţă cu o Cameră care peste o jumătate de oră avea să rezilieze contractul cu regia şi să voteze o convenţie de tarife cu Austro-Ungaria, ne frecam ochii ca să ne trezim din acest vis aievea, care ne făcea impresia unui dezastru, însoţit de o muzică plină de suficienţă şi de satisfacţiune personală.
Şi, cu toate acestea, azi trebuie s-o spunem c-a fost cu putinţă. La Dumnezeu şi la noi toate sînt cu putinţă.
Şi nu sîntem numai noi aceia cari avem de ce ne mira. Ziare liberale ale partidului chiar, „Binele public” bunăoară, se uneşte în această privire cu noi.
Votarea bugetelor c-o pripă necunoscută încă de cînd avem regim parlamentar, angajarea de a termina la epoce fixe linia de juncţiune Predeal, uciderea liniei ferate Vîrciorova cel puţin în privirea tranzitului, nedreptăţirea şi asuprirea încercată asupra corpului didactic prin manifesta călcare a legii instrucţiunii, reziliarea contractului Regiei monopolului de tutunuri prin surprindere, toate acestea fură acte de natură a convinge pe toţi că lipsa de independenţă şi esclusivismul de partidă sînt în stare a cauza cele mai mari rele.
Şi toate acestea … în patru ceasuri.
Ei bine, Vezuviul a fost mai îngăduitor cu oraşul Pompei cînd l-a acoperit cu o pătură de lavă; el a avut nevoie de mai mult timp pentru rostogolirea valurilor sale de foc.
D. ministru de finanţe n-a fost găsit o altă ocazie mai bună, un alt ceas mai senin, o altă situaţie mai puţin îngrămădită pentru a-şi espune meritele sale şi o statistică comparativă a bugetelor de la 1873 încoace.
Acuma, cînd membrii Adunării erau obosiţi de peste zi, cînd asupra acestei şedinţe de seară se grămădise toate legile cele mai importante ale sesiunii, cînd nimeni nu era preparat a-i răspunde, d-sa a găsit ocazie a declara că de acum-nainte bugetele vor fi echilibrate, pentru că de astă dată evaluările veniturilor se fac cu exactitate, pe cînd conservatorii falsificau bugetele prin evaluări umflate. Liberalii n-ar fi greşit decît la evaluarea cheltuielelor ministrului de război, unde s-a întîmplat neînsemnatul plus de 56 şi jumătate, încolo toate sînt în regulă.
La acest discurs al d-lui Sturdza a răspuns d. Maiorescu. Deşi ca toţi colegii săi- nepreparat şi neaşteptîndu-se la discursul ca din senin al d-lui ministru, d. Maiorescu a arătat lipsa de fundament a aserţiunilor finanţiare ale d-lui Sturdza.
În adevăr, dacă s-a întîmpat sub conservatori ca unele venituri să fie trecute în buget cu cifre mai urcate decît cele pe cari le-au produs într-adevăr, cată a nu se uita că acele venituri rezultau din dări nouă indirecte, care în lipsa unei statistice exacte nu se puteau prevedea ce vor produce. Îndealtmintrelea evaluările actualului ministru nu sînt cu mult mai exacte. Astfel pentru anul espirat s-au evaluat la 8 milioane venitul vămilor, pe cînd acesta a adus 16 milioane, adecă cu 8 milioane mai mult. Cumcă a ieşit în plus şi nu în minus e o împrejurare fericită, care nu diminuează de fel eroarea de calcul, căci ciudată într-adevăr ar fi evaluarea aceea care ar fixa veniturile la o sută de milioane, pe cînd ele în realitate ar aduce două sute de milioane.
În realitate însă acest spor considerabil a o seamă de venituri e de atribuit aceloraşi împrejurări cărora cată a se atribui cheltuiala în plus de 56 1/2 milioane- adecă războiului. Şi dacă d. ministru poate invoca războiul ca justificare, tot acest război îi ridică pe de altă parte orice merit în privirea sporurilor de la venituri, căci drum de fier, vămi, poştă şi telegraf, toate acestea a produs mai mult tocmai în urma acelor împrejurări estraordinare, sporitoare a unor venituri, dar sporitoare şi în cheltuieli şi anume în acelea ale Ministeriului de Război.
Dar dacă d-nul ministru a găsit de cuviinţă a face o statistică comparativă a deosebitelor bugete, de ce s-a oprit oare la 1873? Pentru că înainte de 1873 tot guvern liberal a fost, pentru că de atuncea datează dezordinea în finanţe, de atuncea încărcarea spontană a statului cu cheltuieli în dreptul cărora nu era prevăzută nici o resursă.
*
La discursul d-lui Maiorescu a răspuns d. Brătianu. E în genere cunoscut obiceiul actualului ministru-prezident de-a invoca mărturia unor persoane răposate de mult. Cavour, Napoleon, Victor Emanoil, c-un cuvînt toţi potentaţii şi miniştrii morţi au norocirea de a fi invocaţi că ar fi vorbit între patru ochi cu d-sa cutare şi cutare adevăruri pentru cari-i place a pleda.
Şi de astă dată, spre a dovedi că evaluările bugetelor conservatoare ar fi fost într-adevăr false, d-sa a invocat mărturia unui funcţionar răposat, anume Racoviceanu.
Dar, lăsînd pe răposatul în pace, să luăm noi din parte-ne mărturisirea unui om viu şi deputat liberal, a d-lui I. Ionescu, făcută în numărul de azi al „Binelui public”.
D-sa spune că în anul 1879 veniturile scad şi cheltuielile cresc şi, pentru ca să li se dea acestora o nălucire de acoperire, se umflă veniturile. În loc de 19 milioane ce au fost în anul trecut la poşte, drumuri de fier şi diverse, s-au pus în anul acesta 29 de milioane. Rezumatul general e acesta:
Cheltuieli 108 376 539
Venituri 101 673 316
Deficit 7 703 223
Veni[turi] umfl[ate] 7 300 065
Deficitul întreg 15 004 008
Va să zică în anul l879 se cheltuiesc 16 milioane mai mult decît veniturile. Iată dară lăudătorul discurs al d-lui ministru de finanţe redus la adevărata lui valoare, la un deficit real de 15 milioane pentru anul curent.
*
Puţine mai avem de adaos. În aceeaşi noapte de sîmbătă spre duminecă în care s-a votat cu asalt cele mai grele proiecte de legi fără de nici o discuţie, d. Stolojan a propus ridicarea unui monument în amintirea războiului, s-a citit o scrisoare a M. Sale Domnului prin care se conferă tuturor deputaţilor şi senatorilor medalia comemorativă a Apărătorilor Independenţei şi s-a votat în fine pentru a treia oară declaraţiunea de modificare a articolului 7.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X