[„ARE HAZ «ROMÂNUL» CU LECŢIILE…”] – de Mihai Eminescu [3 iulie 1881]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Are haz „Românul” cu lecţiile de cuviinţă şi seriozitate pe cari le dă presei opoziţiei şi nouă îndeosebi. Îndeamnă „ca presa opoziţiunii să se silească a se ridica la înălţimea ce trebuie să aibă nişte organe serioase de publicitate” şi aceasta nu se poate face decât într-un mod: „a se respecta pe sine începând prin a respecta pe alţii etc., a întrebuinţa un limbaj demn, fără insulte, fără trivialităţi „.

Să crează cineva ochilor săi, citind aceste şiruri, că sunt scrise în foaia actualmente guvernamentală?! E oare aceeaşi foaie care numea pe Domn un agent al Prusiei, un pion în mânile d-lui de Bismarck? Aceeaşi foaie care zicea că s-a vârât cuţitul în pântecele României de către supremul trădător (în parentez vorbind, d. Boerescu, colegul de ieri al d-lui Brătianu)? E aceeaşi foaie care la rândul ei istovise tot dicţionarul injuriilor la adresa partidului şi a guvernului conservator?

Ei bine, e aceeaşi! Şi de ce să nu fie aceeaşi? Din pamfletistul Nichipercea a ieşit binemeritatul şi medaliatul

D. T. Orăşanu; din „Românul „, a cărui hrană zilnică a fost calomnia şi injuria, a ieşit un organ high life, înmănuşat, care ne ţine de rău că discutăm în mod viu, guvernul roşu şi nu ne mulţumim cu terenul filozofiei de stat şi a teoriilor politice generale.

Dar să admitem că necuviinţele „Românului” nu îndreptăţesc pe nimenea la repetarea lor, că, cu toate erorile d-lui C.A. Rosetti, pe când nu era încă reversibil, acestea nu ne îndreptăţesc pe noi a le comite asemenea, că, pentru a ne respecta, cată să respectăm pe alţii.

Foarte bine ; admitem teza, transeat major cum ziceau logicienii.

Dar din această teză generală urmează oare că trebuie să respectăm ceea ce este absolut irespectabil? Că elucubraţiunile celor patru clase primare şi ale cursului de violoncel cari redijează „Românul” trebuiesc luate ca lucruri sacrosancte sau serioase? Constatăm mai nainte de toate că nimeni n-a tăgăduit că redactorul „Românului” are numai patru clase ca învăţătură şi că nici d. C.A. Rosetti, vechiul redactor, n-a avut mai mult.

Niţică franţuzească învăţată de la vrun coiffeur sau de la vro guvernantă rătăcită prin Bucureşti, cetirea de romanuri rele şi de scrieri beletristice asupra statului, iată cultura oamenilor ce pretind a voi să discute cu noi probleme serioase de stat şi de la cari am putea jura că n-am auzit nicicând un contraargument serios la vrouna [din] întâmpinările noastre. Sofisme cîte vreţi. Panglicării retorice, generalizări de ceea ce s-a susţinut în parte, strâmtări a tezelor ce s-a stabilit în genere, întortocheri de cuvinte, jucării cu înţelesul îndoit pe care-l poate avea o expresie lexicală, d-astea cîte vreţi. Niciodată, dar niciodată un argument ad rem, dedus din natura lucrurilor, dictat de iubirea de adevăr.

Şi de ce? Pentru că nu sunt capabili de a pricepe adevărul. Din articolele ziarului guvernamental ar putea estrage cineva un sistem întreg de falsificare a judecăţii, de sofistică.

Şi de ce sunt incapabili de a pricepe adevărul? Pentru că scopul lor nu a fost niciodată de a-l căuta. Jurnalistica în mânile roşilor a fost un mijloc de trai, un mijloc de a parveni, de a câştiga, nu de-a spune adevărul. Dar unde interesul dictează acolo nu mai există adevăr: stat pro ratione voluntas, voinţa i se substituie argumentului şi cu apetiturile nu se discută. Degeaba i-am spune onor. Costinescu: Nu te face gazetar ori director de bancă, pentru că nu ştii carte! Cu toate că-şi cunoaşte cusurul, se va face, căci câştigul material [î]l cheamă. Geaba i-am spune onor. Stătescu: Nu te face director de drum de fier, nu te băga la treaba din care nu te pricepi nici cât e negru sub unghie! Se va face, căci apetitul după zecile de mii de franci [î]i gâdilă cerul gurii.

Cu apetiturile nu se discută. Când sunt neligitime, când nu sunt bazate pe muncă, pe cunoştinţe, ele trebuiesc condamnate în toată goliciunea lor. Atât ar mai trebui, să discuţi pictură c-un orb, muzică c-un surd, filozofie morală cu Scarvuli.

Şi-n adevăr ce personage profund respectabile ni se şi prezintă? dacă aceşti oameni n-ar avea minte sau cultură, precum n-o au, treacă – meargă. Nu cultura-l face pe om cinstit şi se află în cel din urmă ţăran de munte mai multă nobleţă de inimă, mai mult caracter, mai mult simţ de dreptate decât în Flevii şi în Caradalele lustruite şi aristocratizate.

De-ar avea caracter!

Dar oare caracter este a scoate „Republica Rumână”, a face parte viaţa toată din societăţile republicane internaţionale şi a încheia cariera prin a declara că regalitatea este încoronarea vieţii unui republican? Respectabil este bătrânul Garibaldi. Republican a fost, republican a rămas. Şi, slavă Domnului, dinastia de Savoia şi meritele ei pentru unitatea Italiei ar fi motive morale mai puternice de convertire politică, decât • • • o pensie reversibilă. Când era republican, d. C.A. Rosetti cerea pomană de la piaţă; acuma, ca pomanagiu al bugetului, e mare dinastic. Şi în acelaşi timp fiii săi, ce trăiesc din pomana dată de monarhia ereditară, beau la Paris în sănătatea „Republicei Române” în cafeneaua Procope, plătind cu banii cari poartă capul regelui pe avers şi sunt din visteria regelui.

Iată oamenii respectabili cu cari discutăm, oameni cari n-au respectat nici credinţele lor proprii şi cari sunt gata a le vinde pe o pensie ori pe o slujbă. A se respecta pe sine, onorabililor, nu va să zică deloc a discuta politică serioasă de stat cu absolvenţi ai claselor primare şi matematici cu Nastratin Hogea.

„În loc de a lucra ca, întru cât priveşte relaţiunile internaţionale, românii să se înfăţişeze străinilor totdauna uniţi, ziarele opoziţiunei propagă dezbinarea „ continuă „Românul”

… hidoasa pocitură

Ce-am semănat în ţară invidie şi ură

ne spune că noi semănăm dezbinarea. Dar existat-a dezbinare înaintea roşiilor? Nu s-au ridicat toţi ca un om de cîte ori era un interes al ţării la mijloc? Dar cine a semănat ura şi dezbinarea dacă nu „Românul” în curs de douăzeci de ani?

Şi aceasta ne-o spune cine? Omul care, în mijlocul unui război, n-a găsit alt de zis maselor adunate sub fereastra sa decât că mai există o Plevnă ce trebuie luată… Plevna internă a reacţiunei.

Ei, Plevna reacţiunei e ţara întreagă. Plevna pe care vrea s-o ia Herşcu Goldner împreună cu Giani, Cariagdi, Carada, C.A. Rosetti este acest popor românesc îngenuncheat şi esploatat de gunoaiele pământului întreg. În contra acestei Plevne vă organizaţi, punând şef al statului major pe complicele lui Warszawsky, această Plevnă o săpaţi, nimicindu-i toate tradiţiile, batjocorindu-i religia, corumpându-i spiritul, încurajând malonestitatea şi canaileria de caracter ; şi, când vedem apatia în care a căzut ţara, fatalismul ce-l domină pe acest popor nobil, dar adânc, adânc îngenuncheat, teamă ne e că ora acestei glorioase şi străvechi Plevne a sunat şi că cenuşa lui Matei Basarab, care a blestemat neam de neamul vostru până într-a şaptea spiţă, va dormi sub ţărâna cucerită, în pământ străin.

„Ca românii să se înfăţişeze străinilor uniţi”?

Dar sânteţi voi români? Dar cunoaşteţi voi poporul? Sânteţi în stare a pricepe geniul şi înclinările lui? Ştiţi voi româneşte măcar? Păsăreasca d-lui C.A. Rosetti e limbă? Obiceiele de cocote şi de picpocheţi sunt datine strămoşeşti? Cărţile ce le scrieţi, legile ce le croiţi, gândirea şi inima voastră, complexiunea voastră fizică şi morală răsărit-au din sâmburii de stejar ce împodobesc mormântul lui Ştefan cel Sfânt? De la Seina, din Bizanţiu, din lupanare şi din spelunci v-aţi cules apucăturile politice şi morale; nu din istoria şi din natura poporului nostru. De aceea aţi fost ca virusul în organismul viu al naţiei; de aceea corpul material al naţiei moare şi se putrifică, pentru că voi, paraziţi, nu vă puteţi aclimatiza, pentru că voi, etnic şi moraliceşte, sânteţi străini cu totul de substanţa din care e compus neamul românesc.

Ne e ruşine că aţi uzurpat numele de român, ruşine că strămoşii sunt condamnaţi a purta acelaşi nume cu care vă drapaţi corupţia şi mizeria de caracter,

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

 

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *