[„ASTĂZI ÎNTRUNINDU-SE …”] – de Mihai Eminescu [11 iulie 1880]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Astăzi întrunindu-se unele consilii judeţene, ele vor avea a se ocupa deocamdată, cu constituirea lor şi cu verificarea titlurilor. După ce operaţiunea aceasta va fi sfîrşită credem că acelea dintre ele cari sînt compuse din oameni independenţi, de orice coloare politică ar fi, vor descoperi odată turpitudinea cu care sînt administrate cele mai multe din judeţele României de cătră foştii tovarăşi ai bandei Mihălescu-Warszawski de scabroasă memorie.

Deschiderea peste cinci zile -la 15 iulie – a primei adunări generale a acţionarilor Băncei Naţionale ne face să vedem cu ochii închipuirii comediile cîte se vor întîmpla cu ocazia alegerii personalului băncei. Patrioţii trag de pe acuma de mînecă pe acţionari pentru voturi şi circulează într-adevăr mai multe liste de viitori păstri ai creditului României, la auzirea numelor cărora ţi se suie păru-n vîrful capului. Pe listele roşiilor se află într-adevăr, între ceilalţi, şi vrun nume de om cinstit, manta de vreme rea care să acopere mutrele patrioţilor, dar, afară de unul sau două nume, restul listelor consistă din tot ce societatea română are mai stupid şi rapace. Aci vezi vun cîrciumar, care prin uzură şi manipulaţii… oneste a devenit pseudomilionar, aci vrun gheşeftar învechit în zile rele care-a ştiut să ocolească cu măiestrie paragrafii Codului penal privitori la escrocherie, în sfîrşit tot reversibili unul şi unul, în cari, de i-ai întoarce şi pe dos şi pe faţă, n-ai găsi nimic alta decît material pentru popularea Academiei de la Văcăreşti.

Listele roşii cari circulează în public şi cari dovedesc că guvernamentalii au ajuns prin fraudă a pune mîna pe majoritatea voturilor, a făcut ca prima ce se plătea pentru acţii să scază foarte repede cu mult mai în jos de jumătate. Va scădea ea şi mai mult după alegerea personalului.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *