Astronomia corpurilor cereşti n-ar fi o ştiinţă atît de sigură dacă fundamentul ei n-ar fi descoperirea unei legi nestrămutate: a gravitaţiunii. Avînd însă cheia întregei ordini cereşti, cuvîntul scurt care explică toată minunea, observi că întreaga complicaţiune nu e decît aparentă, iar în fond lucrurile se mişcă după o orînduială fatală.
Daca cineva ar încerca să-ntemeieze ştiinţa unei astronomii a stelelor politice ar trebui să găsească asemenea cuvîntul tainic. Căci într-adevăr există ceva tăinuit care dă consistenţă stelelor căzute în Dealul Mitropoliei, care le ţine la un loc, pe cînd cuvinte de ordine superioară constituţională ar fi trebuit s-o facă să se risipească de mult, ca scînteile de zgură cînd faurul bate cu ciocanul în nicovală.
De mult adunarea din Dealul Mitropoliei şi emanaţiunea ei, ministeriul, sînt neadevăruri întrupate. Camera a hotărît cestiuni asupra cărora naţia n-a fost consultată nicicînd, precum cestiunea Basarabiei şi încorporarea Dobrogei, ea se pregăteşte a anticipa judecata naţiei şi asupra cestiunii a treia, a evreilor. Raţiunea de-a fi a acestei Camere a încetat din ziua cînd s-a prezintat cestiuni asupra cărora naţia trebuia consultată din nou şi neapărat. Ba, ce e mai mult, Senatul a recunoscut-o aceasta, puind un termin de trei luni pentru convocarea unei Adunări de revizuire, ministeriul a recunoscut-o aceasta, admiţînd moţiunea din senat, coroana a recunoscut-o, rostind în mesagiul de deschidere necesitatea convocării unei asemenea Adunări.
Si, deşi de la rezolvarea cestiunii a treia atîrnă recunoaşterea definitivă a neatîrnării noastre, deşi orice întîrziere e prejudiţioasă poziţiei noastre internaţionale, deşi Camera aceasta însăşi a recunoscut că nu e-n drept a rezolva cestiunea, ea totuşi stă la un loc primindu-şi consistenţa de la un ce necunoscut, cu toate că sînt o mulţime de cuvinte constituţionale contra ei.
Ce să fie acel ce necunoscut? Ministeriul e cuprins de friguri perpetue şi criza nu e rezolvată. Se iveşte cînd o constelaţiune, cînd alta, şi roşii în special au făcut deja apel la membrii tuturor nuanţelor politice, dar fără succes pînă acuma. Lupta între roza roşie şi roza albă nu mai e o luptă-steaua rozei albe răsare frumoasă şi liniştită pe cerul acestei ţări, aşa de liniştită precum au fost în toţi timpii, de cîte ori ţara şi-a venit în fire din visurile turburi ale himerelor liberale.
Dar nu aceasta e întrebarea. De ce Camera mai stă, de ce va astărui a sta? O cercetare anatomică a Camerei actuale ne va conduce poate la adevăr.
Camera e compusă din oameni cari şi-au făcut din politică o meserie, pentru cari politica însemnează pînea de toate zilele, însemnează diurnă, buget, domenii ale statului, însemnează îmbogăţirea prin esploatarea poporului. E drept că mai toţi şi-au făcut trebuşoarele, încît trebuie să fi existînd un gheşeft de tot important care să-i ţie la un loc cu magnetul cîştigului material. Această Cameră, iubitoare în genere, e şi iubitoare de arginţi, căci se compune cam tot din sfinţi fără de arginţi.
Care e dar punctul împrejurul căruia gravitează buzunările maiorităţii iubitoare’? Care e formula ce ne rezolvă misterul existenţei unei Adunări care de mult ar fi trebuit să se risipească în întunericul din care a ieşit?
E răscumpărarea drumurilor de fier, aşa-zisa răscumpărare.
Rugăm pe cititor să ţie seamă de prevestirea noastră. Pentru a realiza acest gheşeft roşii vor fi în stare să facă compromis cu orişicine, de orice nuanţă politică ar fi. De acolo mîna frăţească pe care-o întind în toate părţile, de acolo durerea de ţară a Camerei iubitoare: hinc illae lacrimae.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X