Cine cunoaşte cîtuşi de puţin istoria Ţărilor româneşti nu poate să se mire de cele ce se petrec în zilele noastre.
Pe timpul fanarioţilor, mai nainte, ba chiar numaidecît după epoca lui Ştefan cel Mare, scaunele domneşti au început a fi cumpărate cu bani. Fanarioţii nu erau decît oamenii care au luat acest principiu al cumpărării scaunului domnesc drept bază pentru organizarea unui sistem de exploatare publică.
Mai mulţi greci din Constantinopol şi din ţară se uneau între dînşii, compuneau din economiile lor un capital însemnat, se grupau pe lîngă vreun fanariot cu oarecare trecere la Poartă şi cumpărau tronul vreuneia dintre Ţările româneşti. Venind apoi în ţară, Domnul înde obşte nu înapoia banii, ci lua cu sine pe membrii companiei şi le da funcţiuni înalte, din care să-şi poată scoate capetele cu camete cu tot. Aceştia, la rîndul lor, luau biruri legiuite şi nelegiuite, vindeau funcţiunile şi făceau negoţ cu posturile atîrnate de dînşii.
Acest sistem s-a păstrat în Ţările româneşti aproape una sută şi cincizeci de ani.
După documentele istorice cari ne sînt cunoscute, la companiile de exploatare ale fanarioţilor au luat parte şi alţi străini, zarafi din Constantinopol, mai mulţi ambasadori ai Franţei şi ai Veneţiei; nu ne este însă cunoscut nici un caz în care boieri pămînteni, fie chiar şi de origine străină, să-şi fi băgat capitalurile în asemenea întreprinderi. S-a întîmplat însă în mai multe rînduri că vreuna dintre partidele din ţară s-a folosit de asemenea companii, constituite fără de concursul lor, ca să răstoarne pe vreun Domn. Astfel a fost răsturnat, între altele, voivodul Constantin Brîncoveanu.
Acelaşi lucru se întîmplă în zilele noastre.
Elementele pentru organizarea unei societăţi de exploatare au existat totdeauna în ţara noastră şi era un lucru firesc să se găsească şi oameni capabili de a le organiza. Liberalii mai avansaţi de la 1848 au crezut că se pot folosi de ele în lupta pentru principiile egalitare ce propovăduiau şi, dacă elementele mai sănătoase de la 1848 nu ar fi făcut această greşală, niciodată compania de exploatare organizată de d-nii C. A. Rosetti şi I. C. Brătianu nu ar fi ajuns la înrîurire hotărîtoare în viaţa noastră publică.
La 1848 oamenii luminaţi au pus la dispoziţia acestei companii o armă puternică: fraza liberală şi patriotică, dreptul de a pretinde să fie încungiuraţi cu nimbul unor oameni ce au luat parte la o acţiune de reorganizare naţională. În zadar N. Bălcescu, Eliad Rădulescu, D. Bolintineanu, V. Alecsandri, Cost. Negri, Ch. Tell şi ceilalţi inauguratori ai epocei noastre moderne au înfierat pe sufletele problematice pe cari le toleraseră la 1848, căci ele pînă în ziua de astăzi se pretind, cu oarecare trecere, creatori ai epocei.
Vodă Cuza, inteligent mai presus de toate, a căutat să-i ducă ad absurdum şi a izbutit. Dar era destul ca compania să vie o dată la putere pentru ca să se sporească şi să prinză putere.
În urma revoluţiei de la 1866 compania a putut să-şi găsească noi membri şi nouă resurse. Ceea ce-i lipsea mai nainte, capitalul, acum îi sta la dispoziţie, deoarece în timp scurt rentabilitatea întreprinderei s-a dat pe faţă şi creditul companiei s-a întemeiat. Compania şi-a creat un capital de rezervă parte prin fondarea ziarului „Românul”, parte prin îmbogăţirea celor mai hotărîţi dintre membrii ei, şi îndată ce lumea a văzut că a fi roşu este o negoţătorie ce se rentează bine, numărul roşilor s-a sporit.
Chiar nici aşa însă roşii nu ar mai fi putut ajunge să dispună din nou de averile ţării, dacă nu s-ar fi găsit încă odată conservatori gata de a se folosi în mînia lor de compania Rosetti-Brătianu.
în două rînduri s-au încercat să răstoarne pe Domnitorul Carol I şi să vie la putere şi nu au izbutit, precum nu vor putea izbuti niciodată, fără de ajutorul, fie chiar pasiv, al altora.
Încetul cu încetul ei au sărăcit şi şi-au pierdut creditul astfel că, dacă nu ar fi venit coaliţia de la Mazar Paşa, ca să-i reabiliteze, astăzi d. C. A. Rosetti ar fi tot la Paris, d. I. C. Brătianu ar fi rămas un cetăţean folositor prin rachiul, vinurile şi untul ce produce, d. Pantazi Ghica ar satisface o trebuinţă publică, organizînd vreun Caffé chantant apelpisit, iară partea cea mare a roşiilor ar fi postulanţi supuşi.
În trei ani de zile însă compania a crescut şi s-a întărit ca niciodată. S-au strecurat bani prin mînele ei, în acest timp, şibanul e putere.
Dară vom trece cu vederea vina celor ce au pus nouă şi puternice arme la dispoziţia modernei companii de exploatare şi ne vom mărgini a constata cum roşii ştiu a se întări prin slăbirea altora.
Toţi foştii miniştri conservatori daţi în judecată au ieşit cu maiorităţi însemnate din urnele electorale. A fi adversar al roşilor, a-i combate şi a fi combătut de către dînşii este un titlu de încredere.
D. G. Vernescu, d. Mihail Cogălniceanu, d. Manolache Costache Epureanu şi d. N. Ionescu, membrii fostei coaliţiuni de la Mazar Paşa, de asemenea sînt aleşi ca opoziţie. Alegătorii le zic: „Voi i-aţi adus pe roşii; vă alegem, ca tot voi să scăpaţi ţara de dînşii”.
Dar d. Dimitrie Sturdza, ministru de finanţe al actualului cabinet, nu a fost ales, şi nu a fost ales tocmai pentru că face parte din cabinetul Brătianu.
Astfel ştiu roşii să omoare pe oamenii ce le dau mînă de ajutor.
*
Şi oricine astăzi ar îndrăzni să se unească cu roşii o pate ca d-l D. Sturdza, căci cu dinadins omoară pe oamenii ce se amestecă în trebile lor şi nu-i primesc decît spre a-i putea omorî.
Ca dovadă că şi această apucătură e una dintre tradiţiunile lor istorice vom pune în vederea cetitorului o parte din istoria lui Matei Vodă Basarab.
Matei Vodă Basarab, cel mai naţional şi mai popular dintre toţi Domnii Munteniei, acela care creă cea mai naţională epocă în istoria noastră, întorcîndu-se de la Constantinopol fu primit, după cum ne spune un istoric, ca numai puţini Domni pe faţa pămîntului.
Peste trei zile, pe la 1 martie 1634, a venit şi Matei Vodă. O mulţime de popor şi toţi boierii au ieşit întru întîmpinarea sa la malul Dunării; şi, drept semn de bucurie şi fericire, poporul lî]şi dezbrăca hainele şi le aşternea la pămînt, de a venit Domnul peste ele pînă în Bucureşti călare.
Dar cum s-a sfîrşit viaţa acestui Domn iubit, care a creat cea mai frumoasă epocă de prosperare naţională? Cum şi-au răzbunat vrăjmaşii lui de dînsul?
I s-au făcut slugi plecate, spre a-l face urît de popor şi spre a-l putea apoi răsturna, punînd capăt şi epocii create de dînsul. La bătrîneţe, el ajunsese de batjocora lumii şi a oştirei care:
[î]i zicea fără de ruşinare că, fiindcă a ajuns bătrîn şi în doaga copiilor, era bine să-şi lase tronul şi să se facă călugăr. Aceste toate au rezultat din cauza a doi oameni înrăutăţiţi, anume vistierul Ginea, numit şi Olariul său Cicală, şi Radu Armaşul, numit şi Vărzariul. Aceştia, avînd în mînă cîrma statului şi încrederea absolută a Domnului, făceau abuzurile cele mai revoltante. Boierii, ajungînd fără putere şi văzîndu-şi vieţele în mînile acestor doi ticăloşi, sufereau toate în tăcere.
Astfel a ajuns oamenii răi de pe timpul lui Matei Basarab să mînjească viaţa uuui om îmbătrînit în fapte măreţe. Dar cine erau aceşti doi ce organizaseră pe timpul lui Matei Basarab compania de esploatare?
Unul, Ginea, zice istoria:
era din Rumelia, om prost şi neînsemnat, d e meserie fierar. Venit de foarte june în ţară şi făcîndu-şi avere, se însură la satul Brătăşeşti, lîngă Olteţ, în judeţul Romanaţi. Cu viclenia sa cea iscusită, ajungînd a se înainti în diregătoriile civile şi apropiindu-se adesea de Domn, [î]i zicea totdeauna să-l facă pe el vistier şi-i promitea că va afla mijloace să-i sporească veniturile, încît să poată cuprinde şi alte ţări. Matei Vodă, ajungînd la bătrîneţe a fi dominat de ideea înavuţireii şi a iubirei de argint, 1-a crezut şi l-a făcut vistier plenipotent. Acesta îndată a lepădat pielea mielului şi se arătă în adevăr lup: trimitea în toate părţile şi dezbrăca oamenii cu felurite cuvinte; inventa feluri de dări şi de abuzuri care ajunseră a înegri faima şi numele cel glorios al Domnului.
Cine era celălalt?
Acesta era român din Ploieşti, fiul unui grădinar (bulgar) care cultiva varză ; de aceea îl şi numiră Vărzarul. Ajungînd din tinereţe a înainti în diregătoriile civile, se făcu şi armaş mare, o dată cu Cicală, cînd s-a făcut vistier. Înzestrat cu un suflet răutăcios şi neomenos, îndată ce –a ajuns la postul acesta a început a revărsa asupra tuturora veninul răutăţii sale; nici boier, nici preot nu scăpa nesupărat şi nejăfuit de puterea lui.
Astfel aceşti doi venetici, strîns uniţi între dînşii şi profitînd de slăbiciunea unui Domn cu trecut glorios, au ştiut să curme o viaţă atît de binecuvîntată cum a fost cea începută pe timpul lui Matei Basarab şi să pregătească ţara pentru epoca fanarioţilor.
Nu-i vorbă, oricare alt Domn cu trecut mai puţin glorios ar fi căzut jertfă slăbiciunei sale.
*
Nimic nou sub soare!
Ce se petrece astăzi s-a petrecut sub forme deosebite mereu în timp de mai multe sute de ani. Cînd elementele sănătoase au avut destulă energie, cînd ele s-au arătat hotărîte, exploatatorii de meserie s-au făcut nevăzuţi de frică şi de ruşine” iară cei amăgiţi s-au pocăit şi s-au întors pe căile bune. Şi dacă noi, astăzi, voim că scăpăm de nevoile cu care ne luptăm, e destul să ne arătăm hotărîţi pentru ca urmaşii lui Cicală şi ai Vărzarului să dispară ca fumul, goniţi de frică şi de ruşine.
Să facem astăzi ceea ce au făcut străbunii noştri la începutul epocii lui Matei Basarab, să ne arătăm hotărîţi, pentru ca fiii noştri să nu cază victimă celor ce exploatează ţara şi de treizeci de ani să trudesc să curme dezvoltarea noastră naţională şi să facă pe pămîntul românesc un stat cosmopolit.
Nu e vorba de boieri şi de reacţie; vrăjmaşii noştri de la „Românul” dau în sec cînd vor să sperie lumea cu momeli de felul acesta: lupta se urmează pentru românitatea ţării noastre, pe care liberalii intern[aţion]ali o neagă prin aspiraţiile, prin faptele şi prin activitatea lor de treizeci de ani, lupta se urmează pe tărîm naţional între noi, care ţinem la obiceiurile şi tradiţiile poporului român, şi între oamenii veniţi de ieri de alaltăieri în ţară ce, uniţi cu nişte români slabi de înger, [î]şi dau silinţa să ne abată de pe căile fireşti ale dezvoltării noastre şi să întemeieze stăpînirea străinilor pe pămîntul românesc.
Nu mai e vorba chiar nici de conservatori şi liberali, toţi oamenii cumsecade şi toţi românii trebuie să-şi deie mîna ca să scape ţara de primejdia în care vor s-o arunce roşii, ce azi caută să se întărească prin un nou element străin.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X