[„D. C.A. ROSETTI ARE CIRCULAROMANIE…”] – de Mihai Eminescu [11 iulie 1881]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

D. C.A. Rosetti are circularomanie. De cîte ori a fost ministru a ştiut să fericească ţara cu fel de fel de încercări stilistice, menite unele a produce veselie, altele a inspira oamenilor tristeţă pentru lesniciunea cu care unul singur poate arunca pietre în baltă,” pe cari nici un înţelept nu le mai poate scoate. La 1866, când era ministru al instrucţiei publice, adresa circulare către directoarele de şcoale de fete, invitându-le ca nici ele să nu se dea cu dres pe faţă şi să nu poarte malacoave, nici să ‘ngăduie ca fetiţele să se dea cu dres. Tot astfel platonizează şi acum în circulare lungi şi scurte cu Chiriţopolii şi Simuleştii respectivi.

A propovădui morala e uşor, a întemeia morală e greu. De aceea toate circularele onor. ministru de interne vor rămânea istorii scrise pe apă pe cât timp corupţia va fi sistemul de guvernământ al partidului roşu. A crede că un om care toată viaţa sa s-a servit de corupţie pentru venirea şi menţinerea la putere a partidului său ar fi devenit acum, după ce s-a învechit în zile rele, un prototip de moralitate ar fi naiv şi nejustificabil.

Maestru în arta de a se preface, de-a pretexta una şi a realiza altceva, d. C. A. Rosetti, având pe mucenicul Mihălescu alături, voieşte să moralizeze administraţia numind în posturile de subprefecţi licenţiaţi în drept!

Dar oare, pentru a face un bun început, onor. ministru n-ar fi putut întreba pe directorul său ce a învăţat?

E natural a pretinde ca un suprefect să fie licenţiat în acelaş timp în care ministrul de interne nu ştie carte şi directorul său abia se ştie iscăli?

Pentru ca o nouă suflare de viaţă să poată trece asupra ţării d. C.A. Rosetti ar trebui înainte de toate să se înlăture pe sine şi pe oamenii săi de la cârma statului, să recunoască că nici ştie nimic, nici e capabil a înţelege natura organică a statului; ar trebui să-şi recunoască mizeria sa intelectuală. Acesta ar fi cel mai mare serviciu pe care aceşti bătrâni stricaţi, frivoli, fără statornicie de caracter, fără convingeri adevărate, l-ar putea aduce ţării. Şi, dacă ar fi în adevăr patrioţi precum se pretind, asta ar trebui să facă; să-şi recunoască incapacitatea şi să se retragă de-o parte, trăind din pensie.

A discuta platitudinile, fie chiar bine intenţionate, cari plouă din Ministeriul de Interne ar fi ridicol.

O ţară nu se guvernează cu aforisme, ci cu sisteme; iar sistemele nu se improvizează de pe-o zi pe alta, ci ar trebui să rezulte din starea reală a ţării, din natura poporului, din stadiul lui de dezvoltare. A crede că cu maxime, sentenţe, anecdote şi alte asemenea lucruri se poate reforma un lucru atât de putred cum e administraţia în România ar fi o nespusă naivitate, dacă n-ar fi ceva şi mai rău. Şi este ceva mai rău. Este praful ce se aruncă în ochii lumii pentru a face a se uita atrocităţile d-lui S. Mihălescu şi a vestiţilor săi prefecţi de transbalcanică memorie.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *