Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Daca n-ar fi fost nicicînd vorba despre idealul politic al unei Daco-Românii nu ne îndoim că românii ar fi trăit în monarhia habsburgică în condiţiile croaţilor, ale polonilor sau ale cehilor; în Rusia, în condiţiile armenilor sau ale locuitorilor din provinciile baltice; s-ar fi bucurat adecă de o libertate mărginită de dezvoltare. Aceasta nu li se îngăduie azi pentru că li se atribuiesc veleităţi politice pe cari ştim că în marea lor majoritate ei nu le au. Cît despre Austro-Ungaria îndeosebi, ştim că pe cetăţenii români de acolo nici tirolienii nu-i întrec în credinţa înrădăcinată pe care-o au pentru Casa împărătească. Cu toate acestea condiţiile în cari trăiesc sînt mai rele decît a tuturor celorlalte naţionalităţi. De ce asta?
Repetăm: pentru că li se atribuie un ideal politic care, precum am relevat-o de mai multe ori, e pe de o parte de origine austriacă, pe de alta de origine rusească. Iosif II şi Ecaterina II sînt părinţii ideei daco-române, ceea ce se probează dintr-o sumă de documente.
„Messager de Vienne” ne mai aduce în ultimul său număr două scrisori, una a împărătesei Ecaterina cătră Iosif II, alta a acestuia cătră Ecaterina, din care lucrul răsare cu toată evidenţa.
Într-o scrisoare datată din 17 septembrie 1782 Ecaterina II, după ce descrie starea de decadenţă a împărăţiei otomane, face propunerea de împărţeală. În această propunere aflăm următorul pasaj:
Va trebui cred de a stabili de mai nainte şi pentru totdeauna că între cele trei imperii (cel balcanic cu secundo-genitură rusească la Constantinopol, cel rusesc şi cel austriac) va trebui să existe un stat autonom, totdeuna neatîrnat de cele trei împărăţii limitrofe. Acest stat despre care e vorba de a-l reconstitui, şi care-a existat altădată sub numele de Dacia, va putea cuprinde Moldova, Ţara Românească şi Basarabia sub guvernul unui monarh creştin, aparţinînd ritului ce domneşte în aceste posesiuni şi asupra calităţilor personale şi a devotamentului căruia cele două Curţi imperiale să se poată întemeia pe deplin. E bine de-a se stabili totodată că noul stat, al cărui suveran va fi ereditar, trebuie să rămîie cu totul neatîrnat şi că nu va putea fi nicicînd anexat nici la Austria, nici la Rusia şi asemenea că aceste două imperii nu vor permite nici cînd ca acest stat să fie cîndva supus unei alte puteri.
Graniţele acestui nou stat vor trebui să fie delimitate despre partea Poloniei şi Rusiei prin Dnipru şi Marea Neagră, iar despre Austria prin linia de achiziţiuni pe cari le-am, garantat M. V. Imp. printr-o clauză secretă a tratatului nostru, şi apoi prin Olt, pînă unde el se varsă în Dunăre. Despre Turcia noul stat ar avea drept graniţă Dunărea pînă la gurile ei.
Răspunsul lui Iosif al II [lea] e datat de la 13 noiemvrie 1782. Pasajul privitor la crearea unei nouă Dacii e următorul:
Cît despre crearea unei nouă Dacii sub guvernul unui prinţ ereditar de religie greacă cum şi despre aşezarea nepotului M. V. pe tronul grecesc din Constantinopol, numai soarta armelor poate decide. În cazul cînd războiul ar reuşi bine, nu voi ridica din parte-mi nici o dificultate pentru a împlini dorinţele M. V. I. dacă se acordă cu propriile mele interese şi cu comoditatea mea.
La acestea caută să adăogăm că Iosif II avea de gînd a uni acestui stat şi Ardealul, a da în el preponderanţa elementului românesc şi de-a-l ţinea întreg în atîrnare de Austria. Singurul punct care-l supăra era confesia greco-orientală a românilor; de acolo încercări de-a cultiva repede poporul şi de a-l apropia de catolicism.
Ei bine, aceste scompturi ale unei idei concepute pe de o parte la Viena, pe de alta la Petersburg, sînt de vină astăzi la prevenţiunile Austriei şi a ungurilor îndeosebi contra românilor din monarhia învecinată şi din Principat.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI