[„DEZLEGAREA CESTIUNEI ORIENTULUI…”] – de Mihai Eminescu

Dezlegarea Cestiunei Orientului sau mai bine zis a întrebării slavilor de sud sepoate într-adevăr amâna, însă nu se va înlătura cu una cu două. Popoarele mor cele mai multe ori prin stingere fizică, mai arareori prin desnaţionalizare, iar acest din urmă caz e cu putinţă numai atunci când naţionalitatea nu e conştie de sine, când desnaţionalizarea e privită ca un fel de înaintare. Astăzi însă nu există aproape nici o limbă în Europa, fie cît de izolată, care, călcată pe urmele culturei antice, limpezită prin formele culturei clasice să nu fie în stare de-a cuprinde şi reda întreaga cultură omenească, de la abstracţiunea cea mai naltă pînă la espresiile cele mai concrete. Dacă luăm Austria şi Turcia, statele compuse din naţionalităţi deosebite, vom găsi că nu există aproape nici un popor care să nu se fălească cu limba şi naţionalitatea, şi aceasta cu drept cuvînt. Astfel cehii îşi asimilează prin mijlocul acestei limbi orice ramură de cultură omenească; ei au scriitori însemnaţi, şcoli bune, ba un istoric de valoare într-adevăr europeană. Polonii sînt cunoscuţi asemenea că sînt francejii slavilor, cu o limbă dulce, flexibilă şi bogată în forme şi c-un simţ naţional răzimat de-o istorie proprie de sute de ani.

Nu mai puţin croaţii, maghiarii, românii au limbi deosebite, pe deplin capabile de-a reda orişicare formă a culturei europene. Trecînd în Turcia găsim pe sîrbi cu o literatură şi o naţionalitate definitive, grecii, cari în flexiune şi compunerea cuvintelor calcă pe urmele elinilor, fără ce-i drept de-a fi de o origine cu ei, bulgarii mai apropiaţi de slavona veche, cu flecţiunea ei bogată, cu puterea de a compune cuvinte şi cu o fonologie într-adevăr rară prin varietatea ei, armenii c-o limbă veche şi bogată. C-un cuvînt nu găsim un singur popor în mijlocul şi în sud-ostul Europei care să n-aibă conştiinţa identităţii sale, să samene cu venzii sau finii germanizaţi din Prusia, Mecklenburg sau Saxonia, nu este nici un popor căruia i s-ar putea face plauzibil că e mai bine sau mai frumos să vorbească cutare limbă decît a sa proprie sau să se ţină de cutare naţie şi nu de-a sa.

De-aceea e uşor de priceput că toate stavilele artificiale cîte se pun dezvoltării acestor popoare sînt pînă [la] un punct oarecare zădarnice, încît, pentru a le stinge, ele ar trebui esterminate. Sînt acum două feliuri de esterminări – cea prin sabie, sigur cea mai puţin eficace, şi cea prin sărăcire, care este cea adoptată de politica economicăa Occidentului şi care este cu putinţă atuncea cînd un neam răsărit la soare fără civilizaţie economică imitează ca copiii formele intelectuale ale culturei străine, fără a crea alături corelatul acelei culturi, industria şi meseriile.

Deodată cu reforma constituţională din Turcia se vor naşte o mulţime de trebuinţe între poporaţiunile de preste Dunăre, căci egalitatea înaintea legii aduce egalitatea în aspiraţiuni. Deodată însă cu introducerea nivelatorului costum european – o prezicem de pe-acuma – se vor stinge aproape toţi breslaşii, cari produceau pîn-acuma obiectele trebuitoare clasei de mijloc, şi vor fi înlocuiţi repede-repede prin emigranţi europeni, cari vor pune mîna pe meserii acolo, ca şi la noi. Poziţia cu totul privilegiată a străinilor în Turcia îi va înalţa în curînd pe aceştia deasupra indigenilor şi, pe cînd locuitorii ţării îşi vor bate capul cu reforme politice, tot atuncea toată activitatea reală se va înstrăina, încît”otomanii” constituţiei vor fi proletari ce se vor certa între sine pentru barba împăratului, stăpîniţi în realitate de colonii austrieceşti.

Acesta-i înţelesul întregei constituţii în afară, acelui talmeş-balmeş care nu deosebeşte naţionalitate de naţionalitate, ci le condamnă pe toate ca, sub numirea de otomani,să se certe vecinic pentru limba şi fiinţa lor naţională.

Dar, în vremea acestei împărecheri înlăuntru, Occidentul îşi va urma opera sa de esterminare mai cu samă faţă cu burghezimea slavă. Oraşele vor geme, ca şi ale noastre, de sudiţi austrieceşti şi de alte naţii, cari toţi vor trăi indirect din spinarea ţăranului transd[an]ubian, duşmănindu-i cu toate acestea limba şi fiinţa sa naţională, bunurile imobile ale turcilor şi creştinilor vor trece în curînd în mîni europene, încît peste un secol esterminarea fizică a raselor slavone va fi mîntuită, daca împărăţia ca totalitate nu-şi va îndrepta privirea de pe acuma la raporturile sale economice, daca nu va stabili o lege a incolatului, daca va îngădui năpustirea ordelor galiţiene în oraşele sale – precum am îngăduit-o noi.

Nu ştim daca vr-o foaie slavonă de preste Dunăre va înţelege de pe-acuma ceea ce voim să zicem; dar, lipsindu-i intuiţia lucrului, va crede poate că noi scriem numai cuvinte; de-aceea vom trebui să dăm cîteva regule concrete, cari vor face lucrul mai clar.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 308

Mihai-Eminescu.Ro

 

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.