[„DISCUŢIUNEA CESTIUNII DUNĂRENE…”] – de Mihai Eminscu [30 mai 1881]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Discuţiunea cestiunii dunărene în Adunări, pe temeiul protocoalelor Comisiei Europene şi a actelor diplomatice, au descoperit în fine până la ce punct fostul ministru de externe, onor. d. Boerescu, a ştiut să compromită terenul de drept pe care ţara era aşezată în virtutea Tractatului de la Berlin. Claritatea revărsată asupra actelor marelui om de stat e binefăcătoare şi, dacă nu ne-am teme ca totul să nu fie decât o comedie şi ca noul cabinet, ieşit din sânul aceleiaşi majorităţi parlamentare, să nu fi făcând decât opoziţie aparentă actelor şi promisiunilor cabinetului demisionat, am putea spera că nu prea târziu s-a făcut lumină, că guvernele regelui vor putea încă reveni cu succes asupra celor compromise de guvernul principelui.

Discursul călduros şi de o admirabilă claritate a d-lui Alexandru Lahovari a demonstrat din nou că ministeriul Brătianu boerescu alunecase pe clina unor propuneri şi concesiuni verbale şi în scris cari sunt cu totul în afară de libertatea absolută de navigaţiune a Dunării stipulată prin Tractatul de la Berlin şi că prin această alunecare şi-a înstrăinat simpatiile puterilor apusene şi le-a dezinteresat în cestiune.

În adevăr numai interesarea tuturor puterilor apusene pentru libertatea absolută de navigaţiune este mijlocul de-a înlătura până la un punct oarecare rivalitatea politică şi economică ce există de atâta timp între două mari puteri, Rusia şi Austro-Ungaria, atât pe ţărmii Dunării cât şi în privirea dezvoltării ulterioare a raporturilor dintre popoarele balcanice. A admite preponderenţa uneia din ele înseamnă din capul locului a atinge susceptibilitatea celeilalte şi a da raporturilor pacifice şi normale de până acum un caracter de tenziune care, într-un moment dat, ar fi mult mai periculos pentru micile state de la Dunăre decât pentru acei vecini cari, aproape egali în putere şi importanţă politică, ar afla poate la urmă mijlocul de – a – şi acorda interesele în detrimentul existenţei proaspetelor formaţiuni de state de pe malurile Dunării. Ţinându-se însă pururea viu interesul puterilor apusene atât pentru libertatea navigaţiunii Dunării cât şi pentru existenţa statelor riverane, amândouă puterile mari, care prin apropierea lor tind a avea un cerc de influenţă legitimă în Orientul Europei, ar găsi în cooperarea pairilor lor o garanţie îndestulă pentru menţinerea influenţei lor actuale, iar statele ţărmurene un sprijin în contra lărgirii din cale afară a acelor influenţe.

Interesul statelor apusene este aşadar un element modelator pentru tendenţele de predominare cari se dezvoltă din două laturi în Răsăritul Europei.

Iată ce[e] a ce a voit Tractatul de la Berlin, iată în trăsurile cele mai generale politica naţională ce ar trebui s-o urmeze un guvern Românesc.

Noi credem că, cu oarecare bunăvoinţă reciprocă, interesele mari ale puterilor şi cele locale ale statelor ţărmurene sunt armonizabile şi că tocmai preponderanţa esclusivă a unora e stricăcioasă unei asemenea armonii. Pân’ acum a rămas cel puţin dovedit că această armonie e favorul şi a unora şi a altora, încât părăsirea terenului de drept creat de Tractatul de la Berlin ar da poate naştere unor complicaţiuni pe cari statele mici de la Dunăre ar trebui, în interesul lor propriu şi bine înţeles, să le eviteze cât se poate de mult. Şi le vor evita din momentul în care vor renunţa de-a face politică pe picior mare şi se vor mulţumi cu dezvoltarea ce le-o acordă dreptul public pozitiv, stipulat prin tractatele europene.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *