După termenul mesajului de prorogare, astăzi ar fi trebuit să se redeschiză Corpurile de revizuire. Termenul acesta însă s-a amînat prin forţa împrejurărilor; miniştrii cari lipsesc în străinătate, unul nu şi-a terminat băile, altul ocolul diplomatic. Pe cît se vorbeşte, d. I. C. Brătianu n-are să se întoarcă pînă la 20 sau 25 ale lunii; d. Boerescu asemenea. După întoarcere, tot le va mai trebui oarecare timp, cîteva zile, pentru a se acorda între dînşii, în consiliu, asupra formulării proiectului de modificare al art[icolului] 7. Nu se poate spune cu siguranţă care este anume rezultatul întreprinderii diplomatice a d-lui Boerescu; tot ce se ştie însă este că d-sa pretutindeni s-a bucurat de bună primire şi că sentimentele majorităţii cabinetelor europene nu sînt de natură a ne face să ne temem cumva de o soartă identică cu a chedivului din Egipt, nici de vreo intervenţie colectivă cu puteri armate, nici de însîngerarea ţării. Spaimele acestea împrăştiate acum o lună de d. I. C. Brătianu şi de partizanii fierbinţi ai soluţiunii pe categoni s-au risipit astăzi cu totul. Organele patriotice cari făceau multă larmă, zugrăvindu-ne în fraze grozave acea neagră perspectivă, astăzi şi-au domolit condeiul, rămîindu-le totuşi pe atît de multă dorinţă pe cît de puţine speranţe că soluţiunea pe categorii ar putea cumva izbuti.
Curentul ostil nouă ce, după cum se ştie, se născuse în Europa şi pe care se întemeiau ameninţările patriotice ale d-lui Brătianu sau era factice şi înjghebat numai în treacăt prin cîteva inserţiuni în presa străină, plătită de Alianţa izraelită, sau că era un adevărat curent al opiniei publice europene, indusă în eroare asupra stării de lucruri din România. Oricum ar fi fost însă, nu importă, destul că acest curent a dat pînă în fine naştere la o reacţie, şi astăzi vedem majoritatea organelor serioase şi independente din străinătate pledîndu-ne cauza şi dîndu-ne dreptate asupra măsurilor ce am luat şi voim a lua pentru apărarea naţionalităţii noastre.
Neavînd alte temeiuri de drept întru apărarea cauzei sale, Alianţa izraelită, prin organele sale, alesese ca temei umanitarismul. Noi, românii, cari vedem pe zi ce merge răpindu-ni-se tărîmul nostru economic, în propria noastră ţară, de invazia mereu crescîndă a evreilor străini şi cari, din nefericire, vedem şi pe evreii pretinşi pămînteni făcînd cu aceştia cauză comună într-un corp constituit şi organizat, noi ştiam bine ce însemnează umanitarismul, cuvîntul de ordine al Alianţei izraelite şi al organelor sale, şi aceea ce ne indigna cu drept cuvînt era că opinia publică europeana se lăsa a fi amăgită de un înţeles cu totul fals al acelui cuvînt. Din fericire, astăzi bărbaţii de stat şi opinia publică din Europa au început să înţeleagă ca şi noi ce va să zică umanitarismul.
În adevăr, să vedem ce zice un ziar important din Paris într-o corespondenţă a sa din Viena, cu ocazia ocolului diplomatic al ministrului de externe român:
Toate popoarele orientale, zice corespondentul vienez al ziarului „Le Soleil”, cele mai civilizate ca şi celelalte, sînt expuse, prin calităţile cît şi prin defectele lor, ajunge foarte lesne prada, dacă nu victima unei exploatări cont ra căreia trebuie a le protege pe cît e cu putinţă. Unele sînt încrezătoare şi darnice: cheltuiesc ca marii seniori, fără şi calcula cu destulă exactitate veniturile. Altele au pasiunea jocului. Ţăranii se înfundă în datorii pentru a căpăta pămînt. Cei cari trăiesc cu ziua şi meşteşugarii, arşi de o căldură toridă, primesc în orice mînă nişte băuturi pe cari le cred răcoritoare şi cari prea adesea sînt ucigătoare. Am cunoscut personal pe un inginer francez stabilit în regiunile acele care-mi zicea cu o întristare adevărată: „Îmi e aproape cu neputinţă să ţin mai mult timp pe aceiaşi lucrători. Îndată ce-i întrebuinţez la lucrări cari constrîng să şază la cîmp, sînt pierduţi. Evreii vin, le scontează cu mult înainte salariul săptămînii şi-i înveninează în toată puterea cuvîntului cu băuturi de toate felurile. Sînt printre lucrători unii cărora din aceasta li se trage moartea; alţii pierd repede gustul muncei”.
Desigur teoriile umanitare sînt un ce frumos şi nu mă mir că spiritele generoase sînt subjugate de el e. Dar mai trebuie să ştim cui se aplică aceste teorii şi să nu dăruim numele de om şi de cetăţean unor fiinţe fără principie, fără naţionalitate şi aş putea zice fără religiune. De mult timp cei cari cunosc fondul lucrurilor au stabilit două categorii bine deosebite:
- Izraeliţii (Israelites), cari sînt oameni inteligenţi, instruiţi cari se aşază într-o ţară, se instalează acolo, întemeiază o casă de comerţ ori se ocupă de profesiuni liberale şi devin cetăţeni ai ţării în care locuiesc, patrioţi cu ac elaşi titlu ca şi ceilalţi.
- Jidanii propriu-zişi (Juifs), cari cutreieră cîmpiile Poloniei, pe ale Ungariei şi pe ale României, rasă în adevăr puţin interesantă şi care merită cu mult mai mult blestemele al căror obiect este decît protecţia atît de mani festă a diplomaţilor europeni
Mulţumindu-ne deocamdată cu lămurirea dată de ziarul francez în privinţa exploatării populaţiei rurale de cătră evrei şi în privinţa teoriilor umanitare, ţinem a afirma aci chiar că deosebirea ce o face între israeliţi şi jidanii propriu-zişi esistă oarecum şi la noi şi o recunoaştem. însă nu trebuie să se uite un lucru. Izraeliţii cum zice ziarul francez inteligenţi, instruiţi, cari să se fi aşezat în ţara noastră de mult ocupîndu-se statornic şi onest de o meserie oarecare, sînt la noi puţini, iar despre patriotism, în interesul chiar al celor ce s-ar bucura de calităţile arătate mai sus, nici să nu se mai pomenească, afară numai dacă a aştepta cineva ocrotire de la străini în contra propriei sale ţări, precum îi văzurăm făcînd acum în urmă pe izraeliţi fără nici o excepţie, se poate numi patriotism, iar nu cu totul altceva.
Acelora ce se bucură de calităţile de cari nu se bucură jidanii propriu-zişi, cum îi numeşte „Le Soleil”, naţiunea română, fără să le mai ceară testimonie de patriotism, ceea ce cunoscîndu-i d-aproape ar fi absurd să mai facă, le va acorda, pentru satisfacerea principiului umanitar înscris în art. 44 al Tractatului, cetăţenia pe calea pe care se acordă aceasta la toţi străinii în genere.
Aceasta este soluţiunea majorităţii Camerii de revizuire, a cărei tenacitate desigur nu se va fi încordat numai spre a ocaziona curat şi simplu o schimbare la faţă a băncii ministeriale. Mai cu seamă astăzi, cînd s-au risipit norii din cari se spunea că au să cază asupră-ne toate trăsnetele dacă nu vom admite soluţiunea pe categorii, astăzi, cînd ne-am lămurit că diplomaţia europeană nu e atît de nesăbuită pe cît spunea d. Brătianu, proiectul de soluţiune al guvernului nu va putea fi în fond altul decît proiectul majorităţii. Aminteri, cu toată remanierea cabinetului, cu toată prorogarea Adunărilor şi amînarea rezolvării cestiiunii art. 7, la redeschiderea Camerelor, ne vom reafla cu o lună şi jumătate înapoi, adică întocmai aceeaşi situaţie ca şi în ajunul demisionării ministerului trecut, silit fiind tot d. Brătianu poate a aviza iarăşi la o nouă coaliţie sau fuziune, oricum ne va plăcea s-o numim.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X