Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
E greu pentru o foaie din opoziţie, chiar provocată fiind, să se esprime într-un mod esclusiv în, privirea politicei esterne. Singurul lucru pe care ne-am permis a-l consilia guvernului e ca să nu lase a se observa, nici prin organele, nici prin atitudinea sa, o înclinare esclusivă către una din puterile mari şi a atinge prin asta susceptibilitatea unei alteia. Susceptibilitatea zicem, căci în alte priviri sîntem departe de orice iluzie. Ţară mică, cu hotare foarte întinse în lung, cu populaţie rară şi cu frontiere cu desăvîrşire deschise înspre nord, noi într-adevăr nici înţelegem, nici putem pricepe în ce chip am jigni sentimentul deplinei siguranţe a puternicilor noştri vecini, încît în toate împrejurările n-ar putea fi vorba decît de susceptibilităţi atinse. dacă voim a păstra ceea ce este al nostru, dacă tonul nostru a fost adeseori urcat cînd apăram moşia strămoşească, lucrul e atît de natural pentru statele cele mai mici, ca şi pentru oamenii cei mai mici, încît cei mari, în plenitudinea puterii şi în sentimentul superiorităţii lor, ar fi putut trece lesne cu vederea neputincioasele ameninţări ale unei naţii mici. Nu zicem că nu trebuie să apărăm cu devotament şi energie pămîntul şi neamul nostru. Da, căci demnitatea morală a celui mic poate fi tot atît de însemnată ca şi a celui mare, iar a se lupta şi a muri pentru bunurile cele mai sfinte inimii omeneşti e tot atît de frumos pentru cel mic ca si pentru cel mare. Numai [că] de la pericolul imediat şi vădit pînă la planuri de politică europeană, pînă la voinţa de-a fi un factor hotărîtor în echilibrul european e o deosebire cît cerul de pămînt. Prin urmare conştiinţa rolului modest pe care-l are ţara noastră, fie în Europa, fie chiar în politica specială pe care o putere sau alta ar inaugura-o cu oarecare precumpănire în Orient, sentimentul apoi că sîntem atît de străini, deci o individualitate cu totul aparte în mijlocul popoarelor şi mari şi puternice cari ne încunjură, toate acestea ar trebui să se imprime şi-n politica noastră esterioară, pe care am trebui s-o urmăm ca şi strămoşii noştri, cari stăteau bine cu toţi şi nu se apărau decît de agresiune directă.
Mai e însă şi un alt inconvenient, combinat cu orice sfaturi pozitive pe cari un ziar din opoziţie l-ar da ţării în privirea politicei esterioare. Relaţiile dintre puteri, în aparenţă adeseori atît de clare şi liniştite, ascund în ele rivalităţi pe cari nu sînt în poziţie a le cunoaşte decît numai persoanele oficiale, asupra cărora ele se fac simţite şi apreciabile; pe de altă parte în o tensiune aparentă se ascund tot atît de des încercări de reconciliare şi de alianţă, încît înclinări prea pronunţate şi în această privire ne-ar face să fim luaţi cam uşor de acele curente cari, părînd un moment a se dezbina, nu caută decît calea de-a se împăca, lucruri cari asemenea nu se pot resimţi şi aprecia decît de personalităţi oficiale.
Un partid în opoziţie însă, care n-are nici un fel de legături cu acele influenţe ale străinătăţii, nu poate avea o idee amănunţită asupra situaţiei politicei esterioare, aşadar nici elemente destule pentru a judeca în mod definitiv în cestiunea aceasta.
Prin sfaturi pripite şi pozitive în privirea politicei esterne noi credem că nu s-ar prejudeca numai intenţiile guvernului, căci aceasta ar fi puţin, dar chiar şi interesele ţării.
Cu atît mai mare ne e mirarea cînd ne pomenim că se discută asupră-ne nu după cele zise clar de noi, ci după intenţii şi înclinări sau după aversiuni ce ni se atribuie în mod cu totul gratuit.
Astfel „Democraţia naţională”, ocupîndu-se de programul publicat de noi, în partea lui privitoare la atitudinea ţării noastre faţă cu puterile străine, zice următoarele:
Partea din conservatori al căror reprezentant este d. Manolache Costache se recomandă Palatului prin o mare animozitate contra Rusiei şi o preaplecată supunere la voinţa Austro-Ungariei. Aceasta au probat-o nu numai prin scrieri, dar chiar şi prin fapte.
Sîntem datori înainte de toate a face o mică rectificare la ceea ce afirmă „Democraţia naţională”, cumcă d. Manolache Costache a fost chemat la M. Sa Domnitorul. D.M. Costache n-a fost chemat la Palat, ci a crezut de datoria sa de a cere o audienţă, cum este obiceiul, pentru a prezenta omaje suveranului.
Cît pentru afirmarea că noi am fi manifestat „o mare animozitate contra Rusiei şi o preaplecată supunere la voinţa Austro-Ungariei”, n-avem decît a ruga pe confraţii noştri să recitească toate articolele noastre de la publicarea programului încoace spre a se convinge că noi n-am uitat şi nu putem uita şi partea de recunoştinţă pe care o datorăm Rusiei.
În studiile noastre asupra situaţiei am amintit că d-abia cu sfărîmarea cetăţilor de pe malul Dunării şi cu liberarea navigaţiei pe acest fluviu a început a se dezvolta agricultura noastră şi s-a pus cu chipul acesta primele temelii ale dezvoltării noastre intelectuale, înlesnindu-ni-se mijloacele d-a ne pune în legătura cu Occidentul.
Asemenea, în articolul publicat de noi în numărul de alaltăieri am indicat linia de conduită pe care o credem tradiţională şi adevărat românească şi care consistă în a întreţinea relaţiile cele mai bune cu toate puterile şi a nu ne da în afară la o politică exclusivă.
Ca să fim şi mai bine înţeleşi, terminînd, reproducem încă o dată încheiarea acelui articol:
Să ne amintim epoca în care se zicea că în Grecia există un partid englez, unul francez, altul rusesc, şi că în zadar se căuta partid adevărat naţional. Oamenii de stat ai Greciei s-au convins prin esperienţă că adevărata politică naţională nu poate fi alta decît aceea care se razimă pe propriile interese ale naţiunii; şi astăzi negreşit există în Grecia partide politice, ca în oricare stat constituţional, însă ele nu mai pot fi calificate de partid englez, francez sau rusesc. Ar fi regretabil, ar fi o nenorocire chiar pentru noi dacă, a doua zi după recunoaşterea independenţii noastre, am cădea în greşala ce o comitea odinioară Grecia în loc să ne inspirăm de politica noastră tradiţională.
În ce constă însă aici tradiţiunea? Ea constă în ceea ce ne impune chiar poziţiunea noastră geografică ; de-a evita orice provocare faţă cu puterile noastre vecine şi d-a întreţine îndeobşte cu toate puterile cele mai bune relaţiuni. Prin aspiraţiunile noastre, prin dezvoltarea intelectuală ce şi-a dat România de jumătate de secol aproape, ea a căutat a se apropia de civilizaţiunea apuseană; ideile de progres, dezvoltarea noastră economică trebuie să fie pururea ţinta noastră pentru a ne întări înlăuntru şi a inspira încredere înafară. Dacă puterile la Berlin nu ne-au garantat neutralitatea, trebuie ca noi, prin atitudinea ce vom ţinea-o, să nu ne depărtăm cîtuşi de puţin de la o politică înţeleaptă, care să nu se inspire decît de propriile interese româneşti, fiindcă este o probă evidentă că o asemenea politică este singura bună pentru România, fiindcă pururea am cerut-o, fiindcă am regretat şi regretăm şi astăzi că înaltul areopag european nu ne-a asigurat el însuşi condiţiile de existenţă ce le doream cu toţii pentru statul nostru.
Noi nu putem decît regreta că se văd tendenţe de a angaja ţara în o politică bazată pe apropiarea exclusivă către una sau cealaltă din marile puteri, depărtînd-o astfel de la linia de conduită pe care o socotim singura bună, fiind inspirată numai din propriile noastre interese.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI