„Gazeta generală de Augsburg” are în Bucureşti un corespondent care, în toate dările de seamă pe care le-a făcut acestei foi, s-a dovedit amic partidului roşu. În adevăr, n-am cunoscut opinie rea exprimată de roşii în privirea partidului conservator de ex. sau a altora al căreia răsunet să nu se fi făcut corespondentul. Având dar, în ce priveşte informaţiunile sale anterioare, pururea de sorginte sferele guvernamentale, sprijinindu-le şi făcându-se organ al inspiraţiunilor lor, e probabil că şi informaţiunea ce-am dat-o ieri şi pe care o repetăm azi să fie luată din aceleaşi sorginţi.
Foaia germană din Augsburg zice aşadar: că dizolvarea Camerelor e hotărâtă pentru finele lui septemvrie şi că imediat se vor escrie alegeri pentru o Constituantă sau, mai bine zis, pentru o Adunare de revizuire. Pro forma sau ca pretext al acestei dizolvări va servi necesitatea de-a se introduce în textul Constituţiei vorba „Rege” în locul vorbei „Domn”, căci aceasta vorbeşte pururea de „Domn” nu de „Rege”. Cauza adevărată însă a dizolvării este atitudinea Adunării în cestiunea Dunării. Majoritatea neprimind propunerea Barrčre, România ar fi cu totul izolată; guvernul deci voieşte ca ea să se primească de viitoarea Adunare, subînţelegându-se că evenimentele ce ameninţă pacea Europei [î]i dictează României necesitatea de-a evita izolarea şi de-a se alipi la un grup sau la altul de puteri.
„L’Independance belge” se face asemenea organul acestei ştiri. Ea zice:
Situaţia parlamentară în România e de mult timp turburată şi dificilă. Se vorbeşte de-o apropiată dizolvare a Camerei deputaţilor. Aceasta este în maioritate defavorabilă propunerii Barrčre privitoare la cestiunea Dunării, propunere pe care guvernul
– în lipsă de altceva mai bun – se vede în ajun de-a fi dator s-o apere, pentru a nu lăsa România cu totul izolată între puterile europene. Pe de altă parte, cată a se proceda la revizuirea Constituţiei pentru a modifica, titlul de Principe, care se dă încă regelui Carol, deşi România a fost proclamată Regat. Ar trebui dar să se întrunească o Constituantă. Acestea sunt cuvintele ce se invoacă în favoarea dizolvării, care de altfel nu este încă decât în stare de proiect.
„Românul”- despre care nu mai ştim până la ce grad e oficios-dezminte aceste ştiri în chipul următor:
Judecând după cele ce toţi ştiu, credem că „l’Independance belge” e rău informată.
Într-adevăr, nu e nici o deosebire între vederile maiorităţii Camerei şi, putem adauge, ale naţiunii, şi vederile guvernului în cestiunea propunerii Barrčre.
Toţi, fără osebire de păreri, consideră acea propunere nu numai ca atingătoare drepturilor de suveranitate ale ţării, ci şi ca jicnitoare libertăţii Dunării şi deci comerciului puterilor occidentale.
Deosebire în această privinţă nu e şi nu poate fi.
Cât pentru revizuirea Constituţiunii în vedere d’ a schimba titlul ce se dă suveranului, toată ţara ştie că nici o trebuinţă nu este. Cuvântul „Domn”, cum s-a explicat în Parlamentul român, însemnează suveran, deci nu numai principe, ci şi rege şi împărat. Deci întru nimic proclamarea Regatului român nu motivează o revizuire a Constituţiunii.
Într-un cuvânt, nu e pân’ acum cunoscută nici o raţiune pentru dizolvarea Parlamentului, care acum nu este nici întrunit şi care nu mai are a trăi, după lege, decât numai până la 15 februarie 1883. Astfel invederat ne pare că ziarul belgian a fost indus în eroare.
Lăsăm cu totul de-o parte sofisma „Românului” că, după esplicările date în Parlament de oameni ignoranţi, „Domn” ar fi însemnând şi „Rege”, şi „Împărat” chiar. Domn nu poate avea decât înţelesul pe care-l dădeau Domnii români înşii: Dux, Magnus Dux, Princeps (transalpinus).
Constituţia, întrebuinţând acelaşi nume, nu-i dă decât acelaşi înţeles. E cu desăvârşire nedemn de-a substitui prin sofisme şi jucării de cuvinte unui termen din Constituţie alt înţeles decât acela pe care-l are.
Pe de altă parte, pe cât ne-a fost de indiferentă modificarea titlului, în schimbul recunoaşterii căruia se făcuseră promisiuni lunecoase în cestiunea Dunării, tot atât de indiferentă ni se pare schimbarea cuvintelor în text. În realitate nu trăim în monarhie, precum bine – a zis-o d. C. A. Rosetti, ci în republică. Republică având şi încă în cea mai rea formă a ei, consistând din dominaţiunea străinilor, postulanţilor şi samsarilor, e cu totul indiferent care e eticheta acestui regim republican. Ce-i pasă turmei în veci nenorocite ce nume colectiv au apăsătorii ei, zicem, schimbând un vers al lui Alexandrescu.
Prin urmare deie-se orice echivalent lexical vorbei „Domn”. Fie Dalai – lama, fie taikun, fie şahinşah, papă ori împărat, esenţa monarhică a cuvântului a căzut şi nu mai însemnează nimic; nici una din prerogativele monarhice nu se exercită pentru a pune frâu viciilor şi turpitudinelor unui partid ignorant şi corupt; trădarea e recompensată şi felonia decorată; academia Văcăreştilor a devenit pepinieră pentru recrutarea de prefecţi şi financiari, bugetul e falansteriul nevolniciei intelectuale şi morale: indiferent ce titlu o mai fi când esenţa nu mai este. De aceea e şi firesc ca schimbarea unui lucru atât de indiferent precum e titulatura să fie numai pretextul pentru înaintarea unui interes străin, pentru concesiuni reale în cestiunea Dunării.
Dezminţirii „Românului” nu i se cuvine decât crezarea pe care o merită o foaie care-a spus de-atâtea ori neadevărul.
Proiectul de-a dizolva Adunarea trebuie să fi existând sau să fi existat cel puţin. El va exista, ca efect necesar al unei cauze fatale, de câte ori un interes al ţării va fi de pus la mezat. Nu doar că Adunarea actuală ar fi absolut intratabilă; dar s-au îmbogăţit aproape toţi şi vor fi urcat tarifa conştiinţelor lor. Se vede că d-lui Brătianu [î]i trebuie una cu tarifele mai scăzute ca să meargă lucrurile strună.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1882-1883, 1888-1889
„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989