[„IERI CAMERA S-A OCUPAT…”] – de Mihai Eminescu [28 mai 1881]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Ieri Camera s-a ocupat în două şedinţe, una ziua, alta seara, de cestiunea dunăreană. Se ştie că d. Chiţu, printr- un marafet parlamentar nou, obţinuse cel dântâi cuvântul în această cestiune. Vineri, d. Lahovari, ca reprezentant din opoziţie, cere cuvântul pentru a anunţa interpelarea d-sale. Ce se întâmplă însă? D. Chiţu pretinde că s-a înscris cu o zi mai nainte (adică joi, când nu se ţinuse şedinţa) în „albumul prezidenţial” pentru a anunţa aceeaşi interpelare.

D. Lahovari, fără a insista asupra acestui anacronism de comedie, îşi anunţă interpelarea. D-sa constată că faptul unei învoiri a guvernului cu un amic al său din majoritate pentru a-i anunţa acesta o interpelare de comandă nu poate împedica să se producă interpelarea adevărată din partea unui reprezentant independent. După d. Lahovari, d. Ionescu anunţase aceeaşi interpelare. Astfel s-au înscris la ordinea zili [i], pentru ieri, dezvoltarea interpelărilor d-lor Chiţu, Lahovari şi N. Ionescu.

Şedinţa, ca toate şedinţele de importanţă, era prezidată de d. C.A. Rosetti; încercarea era prea serioasă pentru ca onor. prezident să lase sforile teatrului mecanic în mâinile unui viceprezident şi inteligentul d-sale locotenent, d. Chiţu, era însuşi interpelator. Dezvoltarea interpelării d-lui Chiţu, destul de lungă deaminteri, a fost aceea ce trebuia să prevază oricine: o complezantă farsă pusă la cale mai dinainte.

D. Chiţu nu spune, într-un ceas şi mai bine de cuvântare, nici o idee pozitivă; d-sa înoată într-o mare de generalităţi banale, sărate pe ici pe colo cu cîte un nu mă uita la adresa guvernului, şi a căror concluzie este că guvernul bine a lucrat până acuma în cestiunea dunăreană. Terminând, d. Chiţu urează guvernului ca, întemeiat pe majoritatea de care dispune, să lucreze tot aşa şi mai departe.

Aceasta se numeşte interpelare; şi să nu uităm că d. Chiţu are pretenţia, deaminteri întemeiată, a fi unul din cei mai inteligenţi membri ai partidului de la putere. Se înţelege că guvernul n-a răspuns nimic d-lui Chiţu, pentru că nici n-avea ce să răspunză, afară numai dacă d. Dum. Brătianu ar fi fost om mai politicos decât e politic şi ar fi cerut cuvântul pentru a zice d-lui Chiţu un merci bine simţit. În cazul acela d. Chiţu ar fi putut lua şi replica, spre a zice guvernului: „Pentru puţin”.

D. Lahovari şi-a dezvoltat apoi interpelarea d-sale. Se înţelege că nu nouă ne este dat a ne confunda în laude la adresa onor. reprezentant conservator; n-am avut niciodată obiceiul să gratulăm pe membrii şi capii partidului nostru cu titluri colosale; aceasta a fost invenţia mult regretatei „Presa”, o invenţie foarte comodă şi ingenioasă altfel, dar de care demnitatea opreşte pe oricine de a se bucura, când are, se înţelege, demnitate. Ne vom mărgini dar a reproduce în întregul lui discursul foarte remarcabil, şi acest calificativ i-l acordă chiar membrii majorităţii, pe care l-a rostit ieri

D. Lahovari.

D.N. Ionescu a luat al treilea cuvântul, după cum era înscris. D. Ionescu, continuând în şedinţa de seară, dezvoltă mai întâi argumentările d-sale că în cestiunea dunăreană este un interes european şi că astfel orice creaţiune se va face la Dunăre trebuie să aibă un caracter internaţional desăvârşit. Oratorul apoi constată că interesele noastre constituţionale sunt de acord cu interesele comerciale şi cu cele politice. D. Ionescu crede că Adunarea trebuie să ceară, prin o adresă la M. Sa, ca M. Sa să dea o direcţiune guvernului său pentru a susţine în Comisiunea Europeană drepturile României de a stabili regimul liberei navigaţiuni pe Dunăre prin o convenţiune internaţională. Căci în aceasta s-ar vedea mai mult garantată România decât în orice altă stipulaţiune ce ar emana de la Comisiunea Europeană, care n-are în atribuţiunea ei de a face creaţiuni de jurisdicţiune. De aceea d. Ionescu crede că ceea ce Adunarea are de făcut este să se adreseze la M. Sa în sensul de a asigura României interesele sale la Dunăre şi a face ca opiniunile manifestate în Adunare în privinţa drepturilor ţării în cestiunea Dunării să fie traduse în fapte de către consilierii M. Sale.

D. Stolojan ia cuvântul după d. Ionescu pentru a parafraza, adică a face şi mai anodine, banalităţile rostite de

D. Chiţu la începutul dezbaterilor. Camera se goleşte cu încetul; d. Stolojan este redus a perora către câţiva colegi, foarte puţini, cari, dacă nu ieşiseră din sală, e că găseau fotoliurile d-lor destul de comode pentru a se transporta cu aripile lui Morfeu pe nişte ţărmi mai fericiţi decât ai Dunării. Astfel, d. Stolojan, fără să pună măcar un punct la o frază isprăvită, coboară de la tribună.

D. prezident al Consiliului luând cuvântul, onorabilii se întorc în sală să-şi reia locurile. D. Dimitrie Brătianu repetă cele spuse în Senat.

D-sa pierzându-se în figuri retorice, cere încrederea unanimă a Adunării, pentru ca guvernul să aibă acea forţă morală care singură etc. etc. etc. D. Dim. Brătianu, profitând de experienţa făcută alaltăieri în Senat, unde, în loc de un vot de încredere cerut de d-sa categorie, n-a obţinut decât trecerea curat şi simplu la ordinea zilii, declară de astă dată că orice moţiune, fie oricum, o respinge, considerând-o ca un vot de neîncredere; d-sa dar cere trecerea curat şi simplu la ordinea zilii. D. C. A. Rosetti trage sforile d-sale, ele însă fiind, cum se ştie, cam prea tocite, votul cerut este obţinut numai cu două voturi peste majoritatea reglementară, adică minimă.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *