Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Cînd vedem publicîndu-se în „Monitor” licitaţii cari cuprind păsuieli sau concursuri pentru catedre cu clauze şi condiţii economicoase în cari sînt cuprinse protecţii premeditate, cînd vedem atîtea măsuri cari par a garanta dreptatea şi adevărul şi nu sînt în fond decît forme inventate pentru a le încunjura şi zădarnici, atunci ne convingem că îndărătul aparatului mai mult ori mai puţin impunător al statului român nu e decît meschin bizantinism, un spirit inextirpabil de hatîr, de prietinii şi protecţii, o adevărată mizerie.
Acestea ne-a venit în minte cînd văzurăm în „Monitor” concursurile publicate pentru diferitele catedre ale şcoalelor comerciale din ţară.
Ţi s-ar părea un lucru foarte serios o publicare de concurs pentru ocuparea unor catedre. Aparat! Ministrului sau directorului i s-aduc hîrtii de administraţie zilnică spre iscălire, el trece peste ele şi-şi pune, plin de încredere, numele sub ele şi a doua zi apar în ziarul oficial al statului aranjări economicoase dintre cine ştie ce subalterni din ministeriu şi cine ştie ce necunoscuţi aspiranţi la funcţie. Ministrul a fost amăgit, publicul e amăgit, dar cine e mai amăgit din toţi sînt acei oameni muncitori şi ştiutori de carte cari se pregătesc cu toată seriozitatea pentru concurs, cari vin poate din provincie ca să se prezinte şi cari nu ştiu că, înainte de-a se prezinta ei, există anume previlegiaţi al căror apanaj sigur sînt funcţiile publicate la concurs.
Dacă însă ar fi existînd mulţi naivi cari să aspire la acele catedre ştiu cenuşerii să-i facă să-şi ia lumea în cap. Se amînă concursul o dată, de două ori, de trei ori, pînă ce suplinitorul protejat poate prezinta un nou titlu de numire: proponimentele, adică un şir lung de timp în care a predat sau s-a prefăcut a preda o materie pe care n-o înţelege.
Dar să venim la publicaţia „Monitorului” din n-rul de marţi, 23 septemvrie.
Această publicaţie cuprinde o introducere din care constatăm că concursul s-a amînat de la 15 septemvrie pe 15 ianuarie 1881.
Necunoscînd restul cazurilor, ne oprim la şcoala din Bucureşti, unde sînt vacante patru catedre.
1) Limba românească;
2) Matematici;
3) Ştiinţe fizico-chimice;
4) Dreptul comercial, administrativ şi constituţional.
Se cer însă foarte deosebite condiţii de admisibilitate la concurs de la aspiranţi.
Pentru limba Românească se cere să posedeze diplomă de bacalaureat şi să probeze că a frecuentat cursurile facultăţii de litere.
Va să zică nu i se cere titlu academic, ci numai dovadă că a frecuentat cursurile facultăţii, ca şi cînd din frecuentare pură şi simplă ar fi rezultînd altceva decît c-a stricat cîteva rînduri de tălpi!
De ce aceasta?
Pentru că suplinitorul actual nu are titlu academic, e simplu bacalaureat al unei şcoli secundare şi voieşte a fi profesor tot de şcoală secundară.
Tot aceeaşi frecuentare se cere de la profesorul de matematici. Pentru ştiinţele fizico-chimice se cere:
Diploma de bacalaureat sau.. . certificat de absolvirea unei şcoli secundare;
Frecuentarea unei facultăţi de ştiinţe;
Probă că a lucrat doi ani într-un laboratoriu chimic.
Suplinitorul actual n-are bacalaureat, dar va fi frecuentat vro şcoală secundară, prin Grecia poate; n-are titlu academic, dar va fi frecuentat facultatea de la noi; a lucrat însă doi ani într-un laboratoriu din ţară.
La dreptul comercial, administrativ şi constituţional vedem deodată îngreuindu-se condiţiile într-un mod cu totul neproporţionat cu frecuentările cerute de la alţi aspiranţi.
Aci se cere:
Titlu academic de licenţiat sau doctor în drept;
Practică de advocat sau de magistrat de cel puţin cinci ani.
Am văzut la chimie doi ani de laboratoriu; aci vedem cinci ani de praxă. Ştiţi de ce se cer condiţii aşa de grele?
Pentru că suplinitorul actual le are, din fericirea lui, pe toate.
Nu ne îndoim că tot atît de economicoase cată să fie şi condiţiile pentru şcoalele comerciale din Galaţi şi din Craiova.
Cînd vom vedea ieşind la concurs tocmai suplinitorii actuali să nu ne mirăm deloc, căci esplicaţia scamatoriei credem că e destul de limpede.
Să mai vorbim oare de comisiile examinatoare, compuse în genere din prieteni, din rude şi din cîţiva oameni fără cunoştinţe în materie, cărora li-i ruşine să-şi declare incompetenţa şi dau, prin urmare, note după rudele în chestie? Pentru asta ar trebui pana novelistului american Bret-Harte, spiritul jucătorilor de cărţi din San-Francisco sau ochii observatori ai şcoalei neerlandeze. Ştie d. Conta ce se petrece cu chipul acesta sub ochii săi? Nu credem. Cordeua asta de concurs publicat, amînat,
republicat şi reamînat ajunge îndărăt într-un timp în care d-sa nu era încă ministru. După scena în care ni se prezentă Consiliul de Miniştri no. 36 al d-lui Brătianu şi sub această scenă de pe care no. 36 va dispărea poate curînd, îndărătul aparatului, care e numai de ochii lumii, se petrece realitatea.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI