Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Îndeplinim o datorie ce ni se impune de lealitatea cu care ne ocupăm de viitorul ţării puind în vederea cititorilor articolul următor, datorit unuia dintre cei mai eminenţi publicişti franceji.
Recomandăm cu osebire citirea acestui articol, căci arareori politica ce i se atribuie principelui de Bismarck a fost espusă c-o mai mare claritate. În adevăr nimeni n-a demonstrat mai bine viitorul, dacă această politică ar triumfa. Această politică este opera la care participă cu toată activitatea cei ce ne guvernă. Şi aceasta esplică pentru ce roşii sunt şi stau la putere.
Am dori ca d-nii de la „Românul” să ne esplice altfel lucrul; am dori ca opinia publică să fie liniştită prin declaraţiile ce ar putea face „Românul”. Am dori să ne arate „Românul” şi d. Brătianu într-un chip categoric dacă tot ce s-a făcut până acum în ţară a avut alt scop decât cel ce se atribuie cu atâta probabilitate principelui de Bismarck, şi dacă acest scop ar avea vreun avantaj pentru viitorul ţării.
E datoria „Românului” a da această satisfacţie opiniunii publice; este o datorie de demnitate a partidului de la guvern ca să se esplice. Sunt situaţii în cari unii oameni pot zice: Am puterea şi fac cu dânsa ce voi voi. Dar asemenea situaţii se pot schimba dintr-o zi într-alta.
Iată articolul de care vorbim:
Împăratul Alexandru al II[-lea ], asasinat într-un chip atât de mârşav de nişte fanatici, lasă un nume glorios în istorie.
După învingerea de la Sevastopole era natural ca Rusia să caute un sprijin la Berlin şi la Viena în contra alianţei anglo-franceze.
Timpurile s-au schimbat. Carta Europei s-a modificat. Regatul Prusiei a devenit Imperiul german, s-a mărit cercul său de acţiune. Germania dezvoltă în proporţiuni înspăimântătoare puterea sa militară. Francia din contră, n-are altă politică decât aceea de a-şi reconstitui puterile s-a aştepta.
Daca fiul împăratului Alexandru ar putea ridica vălul ce-i acopere viitorul şi-i ascunde pericolul ce-i ameninţă siguranţa şi mărirea Imperiului ţarilor poate că ar vedea cum se grămădesc nourii ca să aducă furtuna nu pe marginile Senei, ci pe ţărmurile Dunării.
Din ziua în care Turcia va dispare de pe carta lumii, când descendenţii lui Petru cel Mare vor reclama partea lor de moştenire din Imperiul osmanliilor, nu stindardul tricolor, ci vulturul cu două capete va închide armatelor ruse drumul la Constantinopol, care este scopul suprem al ambiţiunilor moscovite.
Nu Rusia, ci Austria, antegarda Germaniei, are de pe acum preponderanţa în Orient. Principalul obiectiv al politicei d-lui de Bismarck, de la Congresul din Berlin, stă în a întări în Peninsula Balcanilor influenţa rasei germane.
Austria stăpâneşte Bosnia şi Erţegovina, românii sunt vasalii Hohenzollernilor, sârbii ştiu că destinele lor se află în mâinele Curţii de Viena. Cât despre Rumelia, Germania caută, a pune mâna pe dânsa nu prin violinţe, ci printr-o invazie cu totul pacifică. Ea va vărsa în această bogată şi productivă ţară prisosul populaţiei germane. Germania va îndrepta cătră Arhipelag şi Marea Neagră acel nesfârşit şir de emigraţie care până acum mergea în America. Încetul cu încetul va face din Turcia europeană, o colonie germană, sau mai bine un anex la cele două mari imperii germane. Cotropirea a şi început: putem fi siguri că compatrioţii d-lui Bismarck o vor urmări cu toată energia, răbdarea şi stăruinţa de care sunt capabili numai nemţii.
Germanii au tot ce le trebuie ca să se stabilească şi să prinză rădăcini în astă ţară mănoasă. dacă nu li se va opune vreun obstacol vor ajunge încetul cu încetul, fără zgomot şi pe tăcute, la Dardanele şi la Bosfor, şi atunci Constantinopolul, prin forţa lucrurilor, va cădea în mâinile germanilor.
Atunci dinastia Hohenzollern va realiza visul monarhiei universale, la care n-a ajuns nici Carol cel Mare, nici Carol V, nici Napoleon I. De la Marea Nordului până la Marea Neagră, de la Baltica la Adriatica, se va întinde un nesfârşit imperiu, sau mai bine o confederaţie formată de două mari imperii strâns legate printr-o comunitate de interese politice, economice şi sociale, şi care va apăsa asupra Europei cu toată forţa unei puteri militare înfricoşate. Nimeni nu-şi poate închipui cu ce colosală forţă vor domina în Europa o sută de milioane de oameni, ocupând Europa centrală, împingând la vest popoarele latine, la ost popoarele slave, stăpâni pe Hamburg, Triest, Salonic şi Constantinopole, ţiind sub dominaţia germană căile comerciale ale lumei civilizate!
Acesta e visul principelui de Bismarck. În scopul acesta cancelarul de fier a format alianţa celor doi împăraţi, deschizând calea Austriei în Orient.
Autorul conchide că, în viitor interesul Rusiei va face pe noul împărat a nu mai căuta sprijinul politicei sale nici la, Viena, nici la Berlin.
Cum vedem, alianţe nouă se pregătesc în Europa. Un mare război e poate inevitabil.
În vederea unei conflagraţiuni generale, guvernul nu este dator a spune ţărei care e politica sa? A fi sceptic la toate este lesne: e destul a nu avea cineva obraz. Dar oamenii de stat nu ştim că pot fi scutiţi şi de pudoare.
Privim viitorul cu îngrijire, căci ce poate aştepta o naţie de la nişte oameni cari ne-au dus din catastrofă în catastrofă şi au comis importarea lui Strussberg – Landau, retrocedările, conversiunile şi mistificaţiunile politicei dunărene.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII