INSTITUTUL ACADEMIC – de Mihai Eminescu [21 mai 1876]

Ieri în 20 mai la orele 12 a avut loc în localul Institutului Academic banchetul tradiţional dat de asociaţi în onoarea elevilor care părăsesc băncile aceştii şcoli şi care au căpătat diploma de bacalaureat în sesiunea din mai curent. La acest banchet au luat parte ca totdeauna, pe lângă toţi membrii asociaţi, întreg corpul didactic şi elevii din secţiunea de bacalaureat, toţi elevii întâi clasaţi la esamenele de Crăciun şi Paşti din toate clasele primare şi liceale. Numărul persoanelor de faţă se urcă la 70. Început la 12 oară banchetul s-a sfârşit pe la 1 1/2 oare. Mulţămirea se vedea zugrăvită pe feţele profesorilor şi a elevilor. Pe la sfârşitul mesei d. director al cursului superior a ridicat un toast în onoarea şi pentru viitorul elevilor ce au sfârşit cursurile, pentru succesul urmaşilor lor şi pentru prosperitatea Institutului Academic, aducând cu deosebire mulţămiri în numele Institutului elevilor din acest an care au mănţinut cu demnitate onoarea Institutului Academic la esamenul de bacalaureat din această sesiune şi în particular a citat pe d. A. Păcleanu, care în tot timpul cât a fost în Institut, de la I-ia clasă de liceu, s-a deosebit prin purtarea esemplară, având totdeauna locul I-i între camerazii săi şi pe care l-a păstrat şi la bacalaureat.

La acest toast au răspuns doi din elevi, esprimând sentimentele lor de recunoştinţă corpului didactic al Institutului Academic şi urând prosperitate şcoalei a căria bănci le părăsesc astăzi.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 31

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.