[„ÎNTRE TOATE ARTICOLELE…”] – de Mihai Eminescu [24 noiembrie 1881]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Între toate articolele de fond consacrate de ziarele vieneze pasajului privitor la cestiunea Dunării din discursul de tron, acela care cuprinde mai multe destăinuiri e datorit ziarului „Presse” sau „Alte Presse”, cum i se zice spre deosebire de „Noua presă liberă”.

Îl comunicăm aci referindu-ne la cele zise mai sus.

Articolul de fond al regelui României care s-a citit la deschiderea Adunărilor din Bucureşti face o ciudată impresie. Ici conştiinţa de sine a românilor înfrânge marginile obicinuite ale prudenţei politice, ca şi când de abia de câteva zile eroul naţional al românilor, Ştefan cel Mare, cu conştiinţa de biruinţă a unei bătălii câştigate, ar trimite mesajul său vrunui mic stat învecinat; dincolo mesajul e lipsit de obicinuita demnitate regală şi se servă, în ton certăreţ, de întorsături polemice pe cari le evită chiar o putere mare în notele ei, când ar face remon strări unui mic stat învecinat pentru înfrângerea unui tratat sau pentru cutezanţă.

Deşi ispita e foarte ademenitoare de-a da ministeriului Brătianu o lecţie concentrată asupra tonului tradiţional al mesajelor de tron europene, asupra ordinei de rang reale pe care o ocupă România sau asupra deselor schimbări ale împrejurărilor politice sau asupra sorţii statelor mici şi a miniştrilor lor şi mai mici, totuşi ne abţinem deocamdată de la o asemenea plăcere. Nu vom considera mesajul de tron ca atare, ci vom vorbi de el numai ca de-o manifestare autentică a opiniei guvernului român şi anume în privirea cestiunii dunărene. Credem a face un serviciu cestiunii pendente în interesul amândoror statelor dacă ne abţinem de la un răspuns precum i s-ar cuveni şovinismului consumat de atâtea luni în presa română întreagă şi dacă vom examina rezistenţa României fără patimă, numai în valoarea ei obiectivă şi în motivarea ei admisibilă.

Starea de fapt a cestiunii dunărene e următoarea:

Articolul 55 al Tractatului de la Berlin zice din cuvânt în cuvânt că, „Reglementele asupra navigaţiunii, supravegherii şi poliţiei fluviale de la Porţile de Fier pân-la Galaţi cată să se elaboreze de cătră o Comisie Europeană, în care sunt a se atrage şi delegaţi ai statelor ţărmurene. Aceste reglemente sunt a se pune în acord cu acelea cari sunt în vigoare de la Galaţi în sus”. Pe baza acestui articol s-au elaborat din partea Austriei aşa – numitul Avant-projet, care cuprinde reglementele citate mai sus şi anume stipulaţiuni curat tecnice, lipsite de orice caracter politic. Dar fiindcă totuşi trebuia să se creeze o autoritate, un for, pentru a supraveghea executarea acelor reglemente şi anume pentru a apăra în cazuri de litigiu libertatea navigaţiunii, îndeosebi în contra vexaţiunilor a o seamă de autorităţi de porturi, Austro-Ungaria a făcut, în anteproiectul său, propunerea de-a forma aşa numita Commission mixte, compusă din delegaţii Austro-Ungariei, Serbiei, României şi Bulgariei, care să aibă a supraveghea executarea acelor reglemente.

În consideraţia rangului politic al Austro-Ungariei şi în vederea cu negoţul austriac, mijloacele austriace de comunicaţiune sunt angajate pe Dunărea de Jos în linia întâia, anteproiectul cerea ca prezidiul Comisiei Mixte să se cuvină delegatului austriac. Dar, fiindcă în comisiile din toată lumea unde numărul membrilor e cu soţ, în cazul parităţii, la vrun vot oarecare, votul hotărâtor i se cuvine prezidentului, de aceea şi anteproiectul a pretins acest vot, eventual preponderant în Comisia Mixtă, pentru prezidentul austro-ungar.

Acest anteproiect a fost supus examinării Comisiei Europene din Galaţi şi, după lungi dezbateri, în cari delegaţii aveau atitudini corespunzătoare cu grupările puterilor în politica generală, delegatul Germaniei făcu în fine propunerea ca în toate cestiunile tecnice şi administrative Comisia Mixtă să aibă a hotărâ conform anteproiectului, în toate cestiunile de principiu ce ar fi [în] litigiu, să se apeleze, în caz de paritate de voturi, la Comisia Internaţională a Dunării, care supraveghează cursul de la Galaţi la Sulina. Austro-Ungaria a cerut atunci o distincţie exactă şi definită între cestiunile „administrative” şi cele „de principiu” şi, fiindcă definiţia aceasta nu i- a succes nici unui cabinet, ieşi în fine d. Barrere, delegatul Franţei, cu propunerea mijlocitoare: ca în Comisia Mixtă să se ataşeze un membru al Comisiei Dunărene Internaţionale, care să s-aleagă în fiece an, sau prin sorţi sau după ordinea alfabetică, şi care să aibă a hotărâ dacă o cestiune în litigiu e a se considera ca „administrativă” sau ca „de principiu”.

În tot cursul acestor tratări purtarea României a fost de la început până la sfârşit incorectă şi îndărătnică România nu s-a mulţumit cu opoziţia din Comisia Dunăreană; ea a mutat cearta pe uliţă. Oameni din opoziţie cari, vorbind fără încunjur, au poftă de bani şi funcţii şi diplomaţi austrofobi ai mai multor state se uniră în intrigi de aceeaşi opinie şi în articole de gazetă în cari se vorbea înainte de toate de o siluire a României prin Austria, poftitoare de cuceriri. N-aveau nimic de zis în contra existenţei Comisiei Mixte, ci numai în contra votului preponderant al Austriei. Această opoziţie şovinistă, condusă de Cogălniceanu, era la începutul anului trecut încă atât de puţin decisivă încât, în fevruarie 1880, Brătianu a cutezat a întreprinde o călătorie la Viena şi la Berlin pentru a izbuti să alipească România cu desăvârşire de alianţa austro – germană. Nu cercetăm aci de ce misiunea lui Brătianu n-a izbutit, destul numai că n-a izbutit, şi Brătianu se ‘ntoarse atât de supărat la Bucureşti încât, animat încă şi de venirea la putere a lui Gladstone, întoarse cu desăvârşire spatele Austriei. Pentru a face să se uite neizbutirea misiunii şi pentru a-şi reîmprospăta popularitatea, ameninţată cam rău, Brătianu puse mâna numaidecât pe cestiunea Dunării şi se apropie tot mai mult de atitudinea opoziţiei. Colegul său Boerescu, ministrul de esterne, compuse chiar o broşură, apărută la Paris, în care se identifica de-a dreptul cu Cogălniceanu şi consoţii. Dar, fiindcă existenţa Comisiei Mixte era tot încă asigurată prin Comisia Internaţională, Brătianu şi Boerescu declară că România acceptă Comisia Mixtă dacă Austria renunţă la votul preponderant; putem servi cu însaşi data zilei din anul trecut în care s-a întâmplat aceasta.

Dar lucrurile veniră altfel decum socoteau Brătianu şi Boerescu. Ei credeau a afla un subterfugiu în opinia publică, iritată de şovinism, dar opoziţia creştea din ce în ce mai mult şi le-a crescut atât de mult pe deasupra capetelor încât se speriară şi demisionară. Predispoziţia austrofobă, spori; ministerul Dumitru Brătianu, pentru a fi posibil, trebui să urmeze acelaşi curent; iar când Ion Brătianu veni iar la cârmă, din focul cu care se jucase se făcuse incendiu şi astăzi nu mai poate cuteza de a-l stinge, ci trebuie să ajute a-l hrăni. Astăzi nu mai vorbeşte, cu toate spiritele rele ale României, despre votul preponderant al Austro-Ungariei, ci tăgăduieşte orice Comisie Mixtă, reclamă sub stindardul libertăţii de navigaţiune, dreptul pentru România de a putea dispune după plac pe Dunărea de Jos.

Aceasta este starea regretabilă a cestiunii dunărene; regretabilă pentru că nu convingerea şi patriotismul, ci îndărătnicia şi patimile uşoare au creat această situaţie şi au făcut-o nebiruită. Orice – ar hotărâ Comisia Europeană din Galaţi, ce se va întruni în curând, asupra Comisiei Mixte, totuşi [un] cabinet Brătianu se va aşeza dindărătul Camerei, şi nu în curând se va afla un ministeriu sau un Parlament în Bucureşti care ar fi dispus a împlini cererile îndreptăţite ale Austro-Ungariei. Pentru că cei din Bucureşti ştiu prea bine că pentru cestiunea dunăreană nu se face război, vor striga pururea Non possumus şi toată austrofobia europeană [î]şi va freca cu bucurie mânile asupra, pretinsului eşec diplomatic al Austro-Ungariei.

Dar după, a noastră părere lucrul stă cu totul altfel şi, peste câtva timp, vedem apropiindu-se momentul în care România singură va avea să poarte cheltuielile şoviniştior ei şi ale agitaţiei străine. Austro-Ungaria se ţine, ca oricare stat, de libertatea Dunării de Jos, asigurată prin Congresul de la Viena, prin Tractatul de la Paris şi prin cel de la Berlin. Pe baza acestor tractate orice aranjament, orice reglementare a navigaţiunii Dunării e pur şi simplu cu neputinţă fără consentimentul Austriei. dacă România nu vrea să ştie nimic nici de Comisia Mixtă, nici de-o înţelegere cu monarhia noastră, Austro-Ungaria se va afla, de bine de rău, tot în starea de până azi, dar în nici un caz nu se vor putea face reglemente locale de navigaţie pentru apele române, nici nu se va întinde, precum se plănuieşte, Comisia Internaţională până la Porţile de Fier. dacă România vrea cu orice preţ să facă, pe Dunărea de Jos, treburile navigaţiei ruseşti, engleze, franceze şi greceşti, atunci procederea aceasta nu ar duce numai la astuparea cestiunii dunărene, ci şi la astuparea gurilor Dunării, căci Austro-Ungaria nu va găsi nici un motiv pentru a reînnoi mandatul Comisiei Internaţionale a Dunării, care espiră la 1883. Atunci astupe-se din parte-ne braţul Sulinei şi grânarii români vază cum îşi vor face esportul prin Porţile de Fier sau prin Sulina. Lipsa regretabilă a unei linii de esport ce s-ar naşte pentru negoţul austriac în Orient va fi compensată între acestea îndeajuns prin deschiderea liniilor ferate ce duc la Varna, Constantinopol şi Salonic.

Şi cum rămâne oare, când Anglia şi Franţa, Gladstone şi Gambetta, se vor convinge în curând că preferă libertatea Dunării de Jos austrofobiei României? Oricum ar fi, Austria poate s-aştepte, abstracţie făcând de orice presiune constantă asupra României, căci în cestiunea dunăreană se poate cita cuvântul lui Schiller: Lucrul la care n-ai renunţat nu l-ai pierdut nicicând.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.