Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Între variile acuzări ce ni se aruncă în urma reproducerii articolului d-lui Maiorescu din „Deutsche Revue” vedem atât în „Românul” cât şi în „Presa” formulându-se una care pân’ acum nu ieşise la lumină.
„Românul” face pe o parte a dreptei responsabilă, de actele politice ale prinţului Grigorie Sturza.
„Presa” zice că d. Maiorescu lasă a se înţelege că bătrâna dreaptă este cu Rusia. Pe ce-şi întemeiază însă „Românul” acuzarea aceasta?
- Pe împrejurarea că nu am combătut „Democraţia naţională”;
- Pe depeşele adresate odinioară de d. Lascar Catargiu către prefectul de Iaşi, prin care i se recomandă acestuia ca-n privirea alegerilor de atunci să se înţeleagă cu prinţul Grigorie Sturza.
În privirea punctului întâi discuţia ar fi zadarnică. Nici unui om nu i se poate face o vină din ceea ce nu a făcut, ci din ceea ce a făcut. „Românul” susţine un neadevăr când zice că n-am combătut deloc „Democraţia naţională”, de vreme ce, dând seamă despre programul ei politic, am declinat orice solidaritate cu politica exterioară ce ea propunea, arătând totodată şi cauzele pentru cari declinăm acea solidaritate. Dar, chiar dacă n-am fi făcut-o, din ceea ce nu am făcut nu se poate deduce nimic, precum nu ni se poate imputa ceea ce nu am zis, ceea ce nu am gândit, ceea ce nu am propus.
În privirea depeşelor cari datează din 1875, iar nu înţelegem ce responsabilitate ne poate incumba. E vro descoperire pe care o face „Românul” ca din senin?
Ca şi când n-ar şti toată Moldova că pe atunci prezidentul comitetului electoral din Iaşi era prinţul Grigorie M. Sturza, ca reprezentant al dreptei. „Românul” se face a uita că, din timpul „Democraţiei naţionale” încoace, prinţul care, în urma variilor evenimente din urmă, contractase vederi proprii ale sale în privirea politicei esterne şi a celei interne, a încetat ipso facto de-a mai face parte din comitetul electoral de la Iaşi, precum şi din partidul conservator, ceea ce a şi declarat el însuşi din capul locului. Noi nu discutăm decât în margini foarte restrânse politica esterioară, ceea ce nu ne împiedică însă de-a ţinea seamă de opiniile ce se emit în privirea aceasta. De aceea nu discutăm nici programul politicei esterioare a prinţului. Dar pe de altă parte nu ni se poate imputa nouă dacă prinţul a găsit de cuviinţă a accentua o politică pe care, până în anul din urmă, n-o reprezentase nicicând.
Atitudinea urbană pe care am păzit-o faţă cu această schimbare a fiului lui Mihai Vodă Sturza se esplică, simplu, prin împrejurarea că n-aveam nici o cauză d’ a bănui motivele schimbării. Prinţul director de bancă ori de drum de fier nu vrea să se facă, pensie reverisbilă n-a cerut, răscumpărare de drum de fier n-a propus, naturalizare pe categorii cu anume birou de împământenire n-a voit, c-un cuvânt tendenţa de-a face avere în socoteala patriei n-am putut-o descoperi pân’ acum la d-sa. Dar motivele schimbării sale sunt plauzibile sau nu? îl privesc. Pe noi nu ne priveşte din punctul de vedere al moralei publice decât curăţia acelor motive. Pân’ acum însă, deie-ne voie, onor. confraţi de la „Românul”, a o constata, n-am putut descoperi ca acele motive cari-l determinau pe şeful partidului democratic să fie atât de comune, atât de imediat vânătoare de para precum sunt acelea cari determină acţiunea nobililor Mihăleşti, Caradale şi Costineşti. Dar or fi ambiţii trezite la mijloc, ambiţii periculoase poate? Vom combate acele ambiţii când se vor ivi, le vom combate franc, de-a dreptul, fără perfidie şi fără insinuaţii.
În voi însă nu combatem din nefericire ambiţii, ci apetituri. Distinguendum est. în genere, între ambiţioşi şi vânătorii de directorate, cei dântâi sunt mult mai puţin stricăcioşi societăţii. De ambiţii sunt mişcate multe naturi superioare, de vânătoare a banului nici una. E prea adevărat însă că pe ambiţioşi nu-i poţi întroluca aşa de lesne, nici-i poţi organiza atât de splendid precum Caradalele se organizează, la comandă, în societate de esploataţie. Ambiţiosul nu vrea să ia din totalitatea sudorii comune, din averea publică, o parte mare fără nici o compensaţie, fără nici un contraserviciu, ca postulanţii şi cumularzii ; ambiţiosul, din contra, e în credinţa fermă că serviciile pe cari le-ar da el naţiunii ar fi echivalente, ar întrece chiar cheltuiala comună. Eroare poate, dar o eroare cel puţin demnă de-un om. Voi nu aveţi onoarea de-a vă înşela, voi ştiţi foarte bine că serviciile ce le aduceţi societăţii nu fac doi bani, de vreme ce se soldează cu pagubă, şi cu toate acestea nu vi-i ruşine să vă creaţi pentru aceste pretinse servicii retribuţiuni nemaipomenit de mari. Tot ce luaţi voi în plus peste ceea ce fac în adevăr preţioasele voastre servicii se repărţeşte asupra locuitorilor ţării, cu atâta se diminuează greutatea pânii săracului şi de-aceea, în urma odioasei dominaţiuni a aşa – numitelor voastre principii, mizeria se urcă în oraşe şi la ţară, din cauză că pentru munca naţională, ce vă întreţine nu restituiţi nici un echivalent.
Se ‘nţelege dar că, în judecarea diferitelor mişcări politice din ţară, cată să întrebuiţăm două măsuri deosebite: vom deosebi cele sincer politice de cele pretinse sau pretextate politice. Noi credem că, oricât de periculoase ar fi mişcări[le] în adevăr politice, ele pot fi combătute cu succes, pe când ceea ce e mai greu de combătut sunt apetiturile radicale cari pretextează politica, apetituri cari contractează orice principiu şi orice atitudine, numai să fie satisfăcute. Faţă cu cele dendâi, de le combatem cu oricâtă asprime, tonul nostru va rămânea urban; dar nu ‘nţelegem ce fel de consideraţii am avea a ne impune faţă cu oamenii cari, sub pretextul că sunt liberali, cred a putea fi, cu patru clase primare, directori de bancă, răscumpărători de rentă şi de drum de fier etc.
Iată dar de ce n-am combătut „Democraţia naţională”, sau cel puţin de ce n-am combătut-o în modul în care combatem pe „Românul.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI