Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
„L’Echo de France” urmează a scrie în cestiunea Dunării. În numărul de miercuri foaia franceză spune cele ce urmează:
Cestiunea libertăţii Dunării devine din ce în ce mai gravă. Naţiunea română, care se simte ameninţată în interesele ei vitale, împinge pe guvern să reziste absolut pretenţiunilor Austro-Ungariei. Românii au încredere în izbânda silinţelor lor. Ei îşi zic că şi acum stăruinţa lor de-a nu ceda va da timp unora dintre puterile ce ezită încă de-a se lămuri şi de-a înţelege că pe Dunăre România apără interesele Europei înseşi.
Confraţii noştri din Bucureşti au reprodus deosebitele noastre articole. Suntem atât de convinşi de dreptatea cauzei pe care-o susţinem încât am voi ca glasul nostru să, aibă de-o sută de ori mai multă autoritate.Nu suntem singuri însă. Între alte organe din Paris cităm pe „République FranŞaise” şi „Revue nouvelle „, cari în mai multe rânduri au ţinut limbajul pe care-l ţinem noi; apoi în Italia „Gazetta d’italia „ şi „Popolo romano”, făr’ a aminti ziarele engleze, cari sunt unanime.
Foaia „Messager de Vienne” a publicat acum trei zile un lung şi escelent articol, în care citim cele ce urmează.
Acolo, între Turnu Severin şi Galaţi, se află o naţie vitează de şase milioane (?) de oameni, o naţie care-a ştiut să se bată, şi să învingă, pe câmpul de bătălie. Românii erei nouă, cari au deschis o atât de strălucită şi luminoasă cale aspiraţiilor unui popor, şi-au adus aminte că e vorba de-a asigura României acum ori niciodată interesele economice. Calea ce aveau s-o urmeze oamenii de stat din Bucureşti era însemnată de mai înainte şi, ţânându-se de litera Tractatului de la Berlin, ei cer ca Comisia Europeană a Dunării „să elaboreze reglementul cu care e însărcinat, rezervând, bine-înţelegându-se, cabotajul pentru ţărmureni, iar executarea reglementului să fie în seama fiecărui stat ţărmurean, pe toată întinderea teritoriului său”. Austria a prezintat din parte ‘şi un anteproiect asupra căruia Comisia Europeană va trebui să se pronunţe şi a cărui dispoziţie principală remite esecutarea reglementului, de cum va fi redijat, în seama Comisiei numite Mixtă, compusă numai din statele ţărmurene. Aceste state ar fi România, Serbia, Bulgaria, Austro-Ungaria. Austria stipulează între altele că ea va exercita prezidenţia în sânul acestei Comisii şi că „va avea vot preponderant în caz de paritate de voturi”.
Astfel precumpănirea austriacă ar fi stabilită de facto pe tot cursul Dunării răsăritene şi principiul libertăţii de navigaţiune pe acest râu – un interes comun al Europei – ar fi primejduit.
Pentru Europa nu e ‘n adevăr decât un interes economic; dar mai e şi o altă consideraţie de politică generală, a cărei însemnătate nu scapă din vederea nimărui: dictatura pe Dunăre ar aduce cu sine fără îndoială dictatura asupra micilor state ţărmurene.
N-ar servi la nimic de-a tăgădui această urmare a revendicaţiunilor cabinetului din Viena, pentru că constituie învederat cuvântul lor de căpetenie. Toată lumea ştie că pretenţiunile Austriei asupra basinului răsăritean al Dunării nu sunt decât un epizod al rivalităţii dintre această putere şi Rusia.
Naţia care şi-a câştigat independenţa cu preţul sângelui copiilor săi trebuie să-şi dea mari silinţe pentru a scăpa de primejdia ce-o ameninţă. Ea cată să respingă cu energie toate cererile exorbitante cari ar putea să pună în joc interesele ei cele mai sfinte şi să întâmpine cu neîncredere toate sugestiunile cari i-ar putea fi fatale.
S-a zis adeseori că independenţa statelor ţărmurene ale Dunării nu poate fi, în orice caz, decât relativă, adecă că sunt menite de-a gravita împrejurul uneia sau alteia din cele două mari împărăţii cari le încunjură. Pentru România s-apropie momentul în car va putea dovedi că acest vechi axiom au încetat de-a fi adevărat.
Siguri de sprijinul Europei, oamenii de stat din Bucureşti vor şti să apere interesele legitime ale ţării lor şi dezvoltarea cestiunii Dunării va proba dacă noul regat e în stare de-a împlini rolul pe care i l-a însemnat cursul istoriei popoarelor şi poziţia geografică a teritorului ei.
Ziarul „La France”, reproducând un pasaj din „Messager de Vienne”, adaogă:
Rămâne a se şti pe ce sprijin se ‘ntemeiază tânărul regat daca, conflictul începându-se, Austro-Ungaria nu va fi găsit pretextul pe care-l caută.
Nu e tocmai sigur că Austro-Ungaria doreşte un pretext de luptă pe Dunărea de Jos. În tot cazul avem cuvinte de-a crede că România nu este deloc izolată. dacă există o putere ale cărei interese pe Dunăre să fi identificate cu ale Austriei, sunt altele mai multe ale căror interese sunt absolut contrarii şi cari, prin urmare, înclină fireşte a apăra România. România o ştie aceasta şi tenacitatea ei obicinuită sporeşte încă.
După ce foaia franceză adaogă două citate, unul din „Românul”, altul din „Timpul”, urmează:
D. Cogălniceanu intră în cabinet ca ministru al afacerilor străine, iar d. C. A. Rosetti rămâne ministru de interne.
Semnificarea ce se dă acestei combinaţii în lumea politică din Bucureşti este accentuarea foarte vie a rezistenţei României la pretenţiile austro-ungare.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII
