Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Mai alaltăieri „Presa” ne-a spus, cu acel ton care-n muzică se chiamă misterioso, că, dacă d. Boerescu a hotărît să se sacrifice retrăgându-şi demisia şi suportând mai departe sarcina de ministru de externe, aceasta a fost pentru a abate de pe creştetul ţării un mare pericol.
Ne-am pus mâna pe inimă şi ne-am întrebat ce pericol poate fi acesta? Totodată ne-am adus aminte că, şi în Cameră, s-a ivit un deputat foarte sperios şi îngrijit de viitorul poate al ţării, poate al spinării proprii, care a cerut de la Adunare un credit de 300 000 lei pentru mănţinerea ordinei publice. Acest deputat e d. Stolojan. Bolnav nu e după cât ştim, doctorii nu i-au prescris medicamente calmante ; trebuie deci să se fi întâmplat ceva care să dea naştere temerilor îndoite ale d-lui Stolojan pe de o parte, ale d-lui ministru pe de alta.
Să se fi înfundat meseria lucrativă a patriotismului? Poporul capitalei să nu mai fi voind a suporta sarcinile ce i se impun şi să ameninţe pe patrioţi în genere, precum prinsese a ameninţa pe patriotul Râmniceanu îndeosebi în localul primăriei? Lucrul ar fi nou în analele ţării, căci neînţeles ar rămânea cum să se poată revoluţie în timpul când Caradalele şi Serurii sunt în plină putere, cum să se poată mişcare când cei cari au meseria de-a înscena mişcări se află tocmai în pita lui Vodă, ca şoarecele fabulei lui Alexandrescu în caşcavalul de Parma.
Daca am considera lipsa de inteligenţă şi onestitate politică, americanismul fără conştiinţă şi fără scrupul, goana după cumul şi diurne, creaţiunea de lefuri colosale ad-hoc pentru patrioţi violoncelişti, c-un cuvânt corupţia plebei de sus şi suferinţele poporului de jos, care plăteşte din sudoarea lui toate zădărniciile şi viciile celor ce-l stăpânesc, am crede în adevăr că cererea d-lui Stolojan, temerea ministrului de externe, sunt îndreptăţite. dacă neamul nostru ar fi energic şi viguros ca fericita rasă anglo-saxonă din Statele Unite, Maiestatea Sa Poporul ar fi creat de mult pentru ilustraţiile liberalismului patriot ordinul Sfintei Cânepe, de toate gradele, dar mai cu seamă s-ar fi împărţit cu oarecare profuziune marele Cordon, tot la locuri largi şi de mare publicitate, în pieţe. Mulţi dintre patrioţi ar figura ca statue in persona şi nici de un piedestal aparte n-ar avea nevoie, căci sistemul de-a acorda cetăţenilor emeritaţi nemurirea e nou, e sistemul statuelor pendente, imitaţie după grădinile pendente ale Semiramidei. Şi oare nu sunt patrioţii adevărate grădini de virtuţi cari merită păstrate cât se poate de sus?
Dar noi nu suntem rasă anglo-saxonă.
La noi, după, ce cineva s-a învoit cu Warszawsky să puie ţara sub biciul cazacului, ca s-o mâie dinainte până dincolo de Balcani pe un ger de crăpau lemnele şi pietrele, în caz de-a se descoperi lucrul, e însărcinat el însuşi să conducă cercetările în contra sa, apoi e ales senator, trece în funcţii şi mai bine plătite şi stropeşte cu noroiul trăsurii sale pe acei pe cari i-a despoiat. Caracterul poporului nostru este atât de blând încât el pare făcut anume pentru ca cei virtuoşi să domnească peste el, ca de obicei. El nu se indignează de nimic; nici de afacerea Stroussberg, nici de îmbogăţirea peste noapte a patrioţilor după răscumpărare, nici de goliciunea şi mizeria în care-a trăit oastea noastră pe câmpul de război, nici de coincidenţa intrării truimfale cu cedarea Basarabiei, nici de Landau – Costinescu, nici de Mihălescu – Warszawsky, c-un cuvânt de nimic.
Prea e fricos d. Stolojan. Nu se teamă de nimic. Dinastia Cariagdi poate pune taxe peste taxe pe populaţia mahalalelor pentru ca să facă cât se poate de plăcută viaţa străinilor în Bucureşti, pe zi ce merge mai mulţi, guvernul poate îndoi şi întrei dările, niţică gură se va face, dar încolo nimic. Pentru ca poporul să-şi fi păstrat puterea lui de reacţiune în contra epocei turpitudinilor s-ar fi căzut să nu avem epoca de aur a fanarioţilor, în care Giani, Cariagdi, Carada şi C.A. Rosetti, în linie suitoare, s-au îngrijit a stârpi din rădăcini sentimentul de demnitate naţională. Atunci s-au pregătit spiritul public de astăzi, atunci s-au creat terenul pentru activitatea lui Giani, Cariagdi, Carada, în linie coborâtoare, precum şi pentru frumoasele manipulaţiuni ale M. Sale Regelui drumurilor de fier, dr. Stroussberg.
Bietul Tudor şi cinstitele domnii de boieri mari cari au urmat după el, reacţiunea în contra fanarioţilor n-a durat decât 30 – 40 de ani, timp prea scurt pentru ca, prin părinteasca oblăduire, cum se zicea, şi prin bugetele cu baierele pungii legate cu şapte noduri, să poată îndrepta o ţară a cărei inimă era stricată. Fanarul de la noi a trebui să renască mai puternic în vlăstarele rămase în pământul ţării în fiii şi nepoţii de Caradale pân ‘ntr-al şaptelea neam. Strămoşii au mâncat aguridă şi nouă ni se strepezesc dinţii.
De aceea n-avea grijă, onorabilă tagmă! Starostele tău, starostele celui mai lucrativ meşteşug din ţară, meşteşugul patriotismului reversibil, e tare şi mare, va ramânea tare şi mare; căci pentru maniera sa de-a vedea, pentru maniera sa şi alor săi de-a manipula cu degetele, şi-a creat America dunăreană, ce se mai numeşte încă în ironie România. Facem acum parte din concertul european, ne numărăm între obrazele subţiri care se ţin cu cheltuială. Papa Stroussberg a îngrijit să ne facă cunoscuţi la toată lumea, ba a îngrijit să facă din ţara noastră un loc de rendez-vous pentru tot ce globul lui Galilei are mai inteligent, mai virtuos, mai solid. Cum să nu mergem aşadar bine în predmetul celor politiceşti şi în toate predmetele?
Ş-apoi cine să se revolte? Meseriaşul strunit în gardă de Serurie, săteanul pentru care întreaga organizaţie a statului a îngrijit ca să n-aibă cu ce-şi ţinea zilele de azi pe mâine? Desigur nu. Regalitatea absolută a intereselor străine asupra ţărilor noastre e pe deplin asigurată; orice reacţie e cu neputinţă. Câţiva franci şi câteva masalale împărţite la primărie vor produce oricând simpatiile necesare unui guvern atât de onest şi vor închide gura nemulţumiţilor.
Trei sute de mii de lei cere d. Stolojanu? E mult, prea mult. Trei mii sunt de ajuns, numai să se întrebuinţeze bine, anume pentru a pune fitil entuziasmului demult comprimat al unui popor fericit şi acest entuziasm se ştie că se aprinde, ca şi kalium pus în contact cu udătura.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII