Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Alexandru I s-a urcat pe tron în urma unei crime, a cărei pregătire o cunoscuse desigur, dar ale cărei consecinţe este probabil că nu le prevăzuse. In aparenţă, conjuraţii nu plecaseră decât numai să impună lui Paul I o abdicare forţată şi pentru acest caz ei se asiguraseră de complicitatea morală efectivă a lui Alexandru. Acest suvenir lugubru apăsă asupra vieţii şi a finitului noului împărat, căci cetim în ziarul medicului său Wylie două anecdote destul de semnificative: In timpul ultimei sale maladii monarhul zise într-o zi către d. Wylie: « Lăsaţi-mă, ştiu eu ce- mi trebuie, linişte, singurătate, repaos…» într-o altă zi [î ]i zise:
« Amicul meu, nervii mei au trebuinţă de îngrijire; sunt într-o dezordine îngrozitoare ». « Aceasta este un rău, replică Wylie, de care regii sunt mai adeseori atinşi decât particulari ». « Mai ales în timpul de faţă, răspunse cu voiciune Alexandru… Ah ! Am destule cuvinte ca să fiu bolnav ». – În fine, într-o altă zi, fiind în aparenţă fără nici un atac de friguri, împăratul se întoarse fără veste către doctorul, care era singur prezent:
« Amice, strigă el, ce faptă, ce îngrozitoare faptă!» Şi el fixă asupra medicului o privire teribilă şi neînţeleasă. D. Wylie adauge că prin aceste cuvinte s-a început delirul; apoi el mai declară că « Nu-şi poate permite să intre într-alte amănunte asupra originii afecţiunilor morale ce le simţea împăratul ».
Alexandrul I n-avea fii – cată să credem pe maiorul Masson, pe care l-am citat deja povestind moartea Caterinei. Această mare prinţesă veghease cu îngrijire asupra inocenţei nepoţilor săi, pentru ca, însuraţi devreme, să aibă copii pe când erau încă foarte tineri. Cum se pare, Alexandru I fu însurat prea tânăr. Deci al treilea frate al său, marele duce Nicolae, era chemat să-i urmeze pe tron, în urma renunţării marelui duce Constantin. Imperiul rusesc era foarte agitat la 1825; în statul major al armatei intraseră idei liberale, aduse din Franţa; emigraţiunea lăsase teorii filozofice în Rusia la boierii cei mari şi mai ales la femei. Împăratul Alexandru I nu urma această mişcare; din contra, sub dominaţiunea morală a d-lui Krudner, el devenise un visător, un mistic. Poate că destinul său a fost să cedeze iute tronul severităţii brutale, şi religioase în acelaşi timp, a marelui duce Nicolae. lată cum se narează moartea sa: „El se dusese la Crimeea pe la finele anului 1825, spre a cumpăra teren la Urjanda şi a face să se construiască acolo un palat. După câteva vizite făcute contelui Woronzow, prinţesei Galiţin, împăratul se duse succesiv la Sevastopol, la Bacci – serai şi la Klostow. În ultimele zile ale călătoriei sale, deşi temperatura se răcise, împăratul voi să facă o călătorie pe ţărmii acestei mări putride şi adeseori fatală ruşilor şi fu cuprins de un frig, încât la 18 noiembre se întoarse la Taganrog cu un acces de friguri; el scrise în aceeaşi zi la împărăteasa mamă că nu se simte bine, dar că se păzeşte şi că nu va fi nimic. Din nenorocire el îşi făcea însuşi iluziuni asupra stării, sale. Crezând că n-are trebuinţă decât de repaos, de linişte şi îngrijire, a refuzat la început remediele prescrise de medicul său; însă de la 25 frigurile, cari nu fuseseră decât intermitente, degenerară în friguri bilioase inflamatorie şi continue. Erizipelul pe care-l avea augustul bolnav la picior dispăru, ceea ce îl sperie, încât strigă: « Voi muri ca şi sora mea». Numai atunci se decise a lua remediele prescrise. Lipitorile aplicate [î ]i calmară inflamaţiunea pentru câteva ore; însă frigurile luară în curând un nou caracter de intensitate. Starea bolnavului devenea tot mai rea şi împăratul, simţindu-şi poziţiunea, dori să primească sânta cuminecătură. Ziua de 28 o petrecu mai fără cunoştinţă, fără a putea vorbi şi într-o stare de letargie sau de convulsiuni nervoase. La 29 starea i se amelioră, ceea ce fu o rază de speranţă. Se cântă un Te-Deum în biserica din Taganrog; împăratul adormi în acea zi puţin înainte de a se face ziuă şi nu se deşteptă decât pe la nouă ore dimineaţa. Câteva momente înainte de a se deştepta, soarele răsărise luminos şi promitea o zi frumoasă de toamnă; împăratul observă aceasta şi strigă cu o voce înţeleasă şi cu un aer de satisfacţiune: « Ce frumoasă zi astăzi ! >> El chemă pe împărăteasa şi, sărutându-i mâna, [î ]i zise: « Trebuie să fii foarte obosită? >> Şi apoi recăzu într-o slăbiciune spăimântătoare. In acea seară încă oarecari simtome favorabile în starea sa hrăniră speranţa ce aveau în însănătoşarea sa. O vizicătoare se aplicase, stomacul era degajat, se aştepta cu siguranţă o criză şi fericitele efecte ce se sperau de la ea asupra mersului maladiei. Dar la 30 orice speranţă dispăru; starea augustului bolnav devenea din ce în ce mai rea. Seara simţi o astfel de slăbiciune încât nu mai putu înghiţi remediele prezentate. La 1 decembre, o jumătate oră înainte de moarte, ieşind din letargia ce n-avusese în 24 ore decât intervale marcate prin delir. Împăratul adeseori îşi deschise ochii, văzu toate persoanele cari erau împrejurul său, pe augusta sa soţie, pe baroneasa de Diebilş, pe prinţul Wolkowsky, pe doctorul Wylie… El nu mai putea vorbi, dar îşi conserva toată memoria. El recunoscu pe toţi şi, făcând un semn împărătesii, [î ]i luă şi-i sărută mâna, strângând-o la inima sa; părea că-i zice ultimul adio; şi, în timpul tăcerii profunde şi dureroase ce provoca această, scenă sfârşiitoare, el îşi dete ultima suflare la zece ore cinzeci minute de dimineaţă. El avea patruzeci şi opt de ani; domnise douăzeci şi patru de ani şi asistase la asasinatul părintelui şi al moşului său, precum şi la moartea extraordinară a bunicei sale. De aci se pot înţelege preocupaţiunile teribile ce i- au făcut amare ultimele zile ale vieţii sale.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII