Multe am avut de zis când ai noştri au trecut Dunărea şi cu grijă am întrebat de tocmele de zapis şi chezăşie, ca Stan păţitul, care nu crede cu una cu două câte i se spun, ci vrea să aibă iscălitură la mână, ca să poată apoi să se judece răzăşeşte până-n pânzele albe când ar fi să aibă gâlceavă cu boierii cei mari, că până la împăratul rabzi încăieratul având înscris, dar încă fără dânsul.
Dar de s-a putut, de nu s-a putut, e altă întrebare; numai noi ştiam vorba ceea: „La tocmeală duşmăneşte, dar la plată frăţeşte” şi o ţineam una şi bună cu zapisul nostru. Cu toată cinstea ce ni se făcea, noi ne făceam că nu pricepem şi iar mai aduceam vorba la înscris. De s-a făcut, de nu, guvernul ştie şi treaba lui e.
La vreme de pace vom mai avea noi o vorbă de vorbit împreună şi socoteli de descurcat şi multe de pus la cale, nu de alta decât de dragoste pentru d-nii din Dealul Mitropoliei, că nu le-i asta întâi şi n-am voi să-i trecem poliţă la nimeni, ci tot pe seama noastră să rămâie.
Azi însă le punem toate la o parte şi mulţămim lui Dumnezeu că vedem pe M. S. vesel şi sănătos în mijlocul nostru şi că-l putem întimpina cu „Bun sositul între noi!”.
Căci cât despre partea M. Sale, netăgăduit este şi va fi că ce-a stat în putinţa unui om cu bine şi cu noroc au împlinit. Cel nevoiaş, norocul lui când nu întâlneşte duşmani în drum; iar cel voinic, norocul duşmanilor că nu-l întâlnesc pre el. Şi n-au avut acest noroc duşmanii, căci odată lucrul hotărât, nu mai încăpea multă vorbă şi viteaza noastră oştire, cu minte de bătrân, putere de tânăr şi îndrăzneală de nebun, au trecut Dunărea şi s-au aşezat zid, unde era primejdia mai mare şi mai multă laudă de câştigat. Căci n-au întrebat câţi duşmani sunt, ci unde sunt şi la vreme de mare cumpănă au aruncat sabia ei într-o parte. Decât un an corb, mai bine o zi şoim! şi-au zis voinicii, şi unde trebuia vitejie, cu vitejie, unde trebuia bună chibzuială, cu chibzuială s-au purtat. Datoria lor au împlinit-o cu strălucire şi nu dorim decât ca tot aşa să rămâie.
Nu dar din mândrie deşartă, nici pentru ochii vecinilor lăudăm pe-ai noştri, căci nimeni nu trăieşte în lume numai pentru ca vecinul să aibă părere bună despre dânsul.
Creadă vecinii ce-or pofti, numai să ne ştim noi că suntem în toată virtutea şi că avem ce ne trebuie. Căci soarta armelor este-n mâinele lui Dumnezeu şi, dacă S-a îndurat să răsplătească duşmanului relele ce le-am suferit în trecut, nu trebuie să ne mândrim mult, ci să ne bucurăm în liniştea sufletului c-au ieşit gâlceava la capăt bun pentru noi şi s-avem nădejde că în curând vom avea pace, căci „pace preste pace” zice Domnul prin Isaia prorocul, şi cine cunoaşte ce dar are ea, cu nimeni nu se sfădeşte.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X
