Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Nu avem din nefericire un serviciu statistic atît de exact precum îl au mai cu, seamă ţările acelea cari au posedat o monarhie democratică autoritară şi au tradiţii biurocratice. Cu toate acestea, pre cîtă statistică există, ea nu ne arată decît regres în toate privirile, o scădere din ce în ce mai pronunţată, fie în proporţia dintre esport şi import, fie-n numărul şcoalelor rurale, fie-n numărul populaţiei române din oraşe. Deşi deci acest escelent instrument de observaţie, această metodă de cercetare a fenomenelor vieţii publice e îndestul de imperfectă la noi, din cauza lipsei elementelor necesare şi a datelor exacte, cu toată imperfecţiunea lui, rezultatele apărute numai în conture sub ochii observatorului sînt atît de triste încît dovedesc, fără alte consideraţii chiar, necesitatea unei schimbări de sistem, a unei schimbări în întreaga noastră manieră de-a vedea.
Sub guvernele conservatoare, de bine de rău, balanţa comercială a ţării prezenta un escedent, mic sau mare, după cum anul era, din mila cerului, bun sau rău. De cînd guvernează roşii, această balanţă e-n deficit, şi într-un enorm deficit. Deşi administraţia unei ţări şi măsura în care ea intervine pentru limpezirea mişcării bunurilor e politică curată, încît toată seria de fenomene economice cuprinde între factorii ei constitutivi şi sistemul politic după care o ţară e guvernată, totuşi, cu ocazia observaţiilor noastre asupra balanţei defavorabile din timpul roşiilor, ne-am pomenit c-o întîmpinare din partea „Presei”, care numea comparaţia noastră absurdă. Precum confraţii nu ştiu în genere valoarea vorbelor întrebuinţate, tot astfel nu ştiu nici ce este absurd. O idee poate fi greşită, fiindu-i premisele greşite, pentru asta însă nu trebuie sa fie absurdă. Absurd e cel ce se contrazice pe sine însuşi, care de ex. susţine azi că e conservator, mîni iar că e roşu; acum că roşii sînt nişte demagogi, acum iar că sînt patrioţi luminaţi, ş.a.m.d.
Dar să revenim la balanţă.
„Presa” zicea că nici bunătatea recoltelor, nici căutarea lor în pieţe nu se poate atribui unui guvern, oricare ar fi el. Deci conchide că, dacă balanţa comercială a fost bună sub conservatori, guvernul n-avea nici un merit întru aceasta şi, dacă ea s-a constatat foarte rea şi îngrijitoare în anii trecuţi, guvernului nu i se poate imputa nimic. Iată adevărul adevărat etc.
Cititorul inteligent va observa numaidecît confuzia pe care-o face „Presa”. Noi n-am zis şi nici ne-a venit în minte a zice că bunătatea recoltelor sau căutarea lor în pieţele europene se poate atribui unui guvern. Bunătatea recoltelor atîrnă de la Dumnezeu, căutarea în pieţe de la micimea concurenţei ruseşti şi americane, producţiunea însă a unei bune recolte, apoi proporţia între producţiunea generală şi consumaţiunea generală nu sînt atît de neatîrnate de sistemul de idei care guvernă un popor precum s-ar crede la prima vedere.
Răspundem anticipando, cu cuvîntul lui Gothe: „Dacă cifrele nu guvernă lumea, ele arată cel puţin cum este guvernată”. În realitate, după observaţii atît de des făcute, balanţa comercială, ca şi toată seria de fenomene economice şi sociale, stau în strînsă legătură cu principiile dominante, fie economice, fie politice.
Care este deci cauza balanţei comerciale defavorabile, bineînţelegîndu-se că, toate puterile fiind încordate, esportul de grîne şi producte brute s-a mărit, numai că şi importul s-a sporit cu mult mai mult, de-l întrece cu zeci de milioane?
Cauza e cea mărturisită de „Românul”: Se consumă mai mult decît se produce. De ce însă se consumă mai mult?
Pentru că întregi straturi de naturi catilinare, de ignoranţi, de academicieni ai şcoalelor primare, de unde trăiau pînă ieri ca vai de ei, participă azi la atotputernicia guvernamentală şi exploatează ţara după plac. Dovadă e urcarea bugetului cheltuielilor cu 30 la sută, dovadă încordarea extremă a posibilităţilor poporului, dovadă mizeria din sate şi mortalitatea din oraşe – dovadă… Mihălescu.
Căci cestiunea nu este dacă s-a înmulţit producţiunea; ea trebuie să se înmulţească cu sporirea consumării. Cestiunea socială, adîncă şi dureroasă pentru orice inimă deosebită de-a mucenicului Simion, e dacă s-au înmulţit numărul producătorilor şi puterea lor de producţiune. Acesta nu s-au înmulţit. Din contra, asupra aceluiaşi număr de producători s-a aşezat o nouă pătură foarte mare de consumatori, pe atît de exigenţi pe cît sînt de corupţi, şi pentru a da acestora lucruri de cari s-ar putea priva, rafinerii, prisoase, se chinuieşte un popor întreg pînă la istovirea puterilor sale. Acesta e marele secret al sărăciei: înmulţirea unor clase de consumatori cari nu compensează prin nimic munca producătorilor care-i susţine.
Sărăcia şi sclavia nu sînt decît două cuvinte pentru acelaşi lucru. Esenţa lor este că puterile unui om se-ntrebuinţează, în mare parte, nu pentru el însuşi, ci pentru alţii, din care rezultă apoi, parte supraîncărcarea lui cu muncă, parte o îndestulare insuficientă a trebuinţelor sale proprii. Căci natura, zgîrcită cum este de felul ei, nu i-a dat omului decît atîtea puteri cîte-i trebuie de-a se susţinea pe el însuşi şi pe ai săi fără multă sforţare; un mare prisos de puteri nu i-a dat. Cînd sarcina comună a întreţinerii fizice a unui popor se ia după umerii unei părţi prea mare a lui, cealaltă parte se-ncarcă cu asupra de măsură şi e mizeră. Cu cît mai mult însă se agravează proporţia aceasta cînd clasa descărcată nu are trebuinţă, ca călugării, numai de întreţinerea esistenţii fizice, ci de-o mulţime de obiecte de lux, de rafinării pe cari nu le poate produce, de munca altor popoare, plătită cu munca poporului propriu.
Într-adevăr, există într-un stat normal, guvernat omeneşte, o compensare pentru sacrificiile poporului de jos. Partea descărcată de munca fizică a societăţii îşi pierde puterea musculară (iritabilitatea), dar cîştigă înmiit de mult prin sporirea puterii nervoase (sensibilitate, inteligenţă). Arte şi ştiinţe sînt copile ale luxului, dar sînt o compensaţiune. Invenţiile tehnologice în toate ramurile vieţii cer azi, în fabrici şi manufacturi, de mii de ori mai multă muncă decît mînile tuturor acelora cari nu lucrează fizic, a tuturor învăţaţilor la un loc. Supunînd puterea unui sclav orb, cari nu se revoltă, a naturii, munca fizică a omului devine din ce în ce mai uşoară. Dar avem noi arte şi ştiinţe? E pătura aceea consumatoare de nulităţi o clasă de oameni de ştiinţă cari să compenseze munca conaţionalilor lor, din care trăiesc?
Precum ştim, nu.
Iată dar adevărata cauză a balanţei defavorabile: înmulţirea cu asupra de măsură atît a clasei consumatoare cît şi a necesităţilor ei. Cînd un guvern are însă drept sistem de-a ridica de pe uliţe mii de nulităţi şi a le inspira trebuinţe pe cari nu le avuseseră nicicînd; cînd se despopulează cafenelele pentru a se popula bugetul; cînd ignoranţa, pervesitatea şi lenea sînt titluri de recomandaţie pentru a face carieră pe miile de căi cari atîrnă direct sau indirect de stat – atunci într-adevăr se descarcă de sarcina întreţinerii fizice straturi de oameni cari nu meritau să fie descărcate şi se încarcă cu asupra de măsură restul poporului.
Dacă producătorul nostru, ţăranul, ar primi în schimb cunoştinţele necesare pentru a-şi economisi munca braţelor şi a produce mai mult cu lucru mai puţin atunci ar exista o compensaţie. Dar el munceşte în acelaşi mod primitiv şi greu ca şi strămoşii săi, însutindu-i-se sarcinile publice.
Ce lumină i se dă în schimb? În timpul ministerului Catargiu erau 2 812 şcoli rurale cu 75 484 şcolari; astăzi, sub guvernul părintesc al roşilor, sînt numai 1 910 şcoli. Deci, în patru ani de guvernare roşie, s-au pustiit 902 şcoli rurale şi vor scădea şi mai mult.
„Presa” dar poate vedea foarte bine, din cele de mai sus, că bunătatea recoltelor fiind aceeaşi şi căutarea lor în pieţe tot atît de mare, un popor poate merge, economiceşte şi altmintrelea, la sleire prin sistemul de idei care-l stăpîneşte. Căci în viaţa unui stat ideile predomnatoare sînt o crudă realitate.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI