[„O CONVORBIRE….”] – de Mihai Eminescu [22 – 23 iunie 1881]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

O convorbire pe care prinţul Bulgariei a avut – o cu corespondentul ziarului englez „Standard „ dovedeşte că domnitorul ţării vecine are un viu sentiment de căderile unui suveran, mai ales când generaţia asupra căreia guvernă e, din deosebite cauze, ignorantă şi coruptă.

În adevăr ceea ce se ‘ntîmplă dincolo de Dunăre ne aduce aminte de ceea ce se întâmpla la noi sub Vodă Cuza şi azi sub Carol îngăduitorul. Prinţul Bulgariei se plânge că în trei ani de zile a schimbat şapte ministerii, trei Camere şi a trebuit să refuze sancţiunea la o sumă de legi cu totul necuviincioase: desigur pensii reversibile şi alte lucruri asemenea. C-un adevărat dezgust vorbeşte prinţul de oamenii politici cari-l încunjură şi, sincer mărturisind, [î]l înţelegem. Avem în partidul roşu o sumă de bulgari deasupra cărora răsare bunăoară mucenicul Simeon Mihălescu, deci oricine îşi poate închipui ce turpitudini cată să se petreacă într-o ţară în care toată generaţia dominantă consistă din Mihăleşti. „De sus începând până la jandarmerie toţi sunt corupţi; nu pot să destitui patru mii de oameni; cată să-i intimidez „ zice principele.

Cu toate deosebirile cari pot să existe între România, ţară c-un trecut istoric aproape neîntrerupt, şi Bulgaria, care răsare acum după cinci sute de ani din adâncă servitute, există totuşi o sumă de asemănări cari ‘şi au cauzele lor fireşti şi lesne de înţeles. Populaţiunea din oraşele Ţării Româneşti are trei origini deosebite: e sau de peste Olt, sau de dincolo de Carpaţi sau, în mare parte, de dincolo de Dunăre. Elementele de dincolo de Dunăre, atrase de prin timpul în care, în România, creştinii întregului Orient european găseau un adăpost pentru exerciţiul liber al credinţei şi pentru munca lor, au curs şi curg încă încoace, ba în secolul de faţă constituie, alăturea cu elementele autohtone, clasa de mijloc a ţării.

Aceasta n-ar fi fost încă nimic. Ideea statului şi a unei solide organizări fiind viţiată de domnia vechilor şi noilor fanarioţi, s-a putut în adevăr ca, într-o bună dimineaţă, o Carada ori două să compună până şi textul unei Constituţii, a unei legi organice fundamentale pentru uzul unei ţări ca[vre ] nici era a lui Carada sau a lui C.A. Rosetti decât din pură întâmplare. Ar fi fi fost în orice caz mai bine dacă amândoi aceştia se năşteau tot acolo unde se născuseră şi părinţii dumnealor. Imigraţiunea de peste Dunăre a avut ca rău moştenit defectele contractate sub o lungă robie: linguşirea sclavului şi obrăznicia parvenitului, cinismul şi malonestitatea. Toate astea se pot constata oarecum caz cu caz în ţara noastră. Ce obraznic era „Românul” în opoziţie faţă cu pionul Prusiei şi cu agentul d-lui de Bismarck, ce baseţe şi câinească linguşire când redactorul „Republicei Române”, ce apărea în Bruxela, apologistul lui Blanqui, declară că proclamarea regalităţii e încoronarea vieţii sale de parvenit şi de şarlatan!

E greu de-a guverna cu asemenea oameni cari seamănă mult mamelucilor din Tunis în adevăr ce autoritate poate să aibă un stat ai cărui demnitari înalţi sunt nişte parveniţi, nişte oameni fără patrie hotărâtă, cari, întrebându-i, nu ştiu la ce popor să se numere?

Închipuiască-şi cineva acum pe prinţul Bulgariei, care n-are absolut alte elemente cu cari să guverne de ceea ce avem noi în Mihăleşti, în Caradale, în C.A. Rosetti, şi spună dacă un adânc despreţ nu trebuie să fi pătruns inima tânărului Domn de cîte ori vedea ideile sale cele mai generoase întâmpinând numai meschine interese personale, numai minciună, numai trădare?

Îndealtmintrelea ne îndoim dacă principele Bulgariei va avea un succes acătării cu politica sa de indignare morală. Altfel consiliază Machiavelli pe Principele său să lucreze. Când oamenii din generaţia ta, zice autorul italian, sunt corupţi, trebuie să te serveşti ca dânşii, să urli cu lupii. De aceea, în loc de-a-i depărta de la sine, prinţul ar trebui să ‘nfiinţeze o decoraţie, de ex. „Leul Bulgariei”, a cărui posesiune să fie împreunată c-o pensie reversibilă bunăoară. Această decoraţie s-o împarţă la toţi patrioţii de meserie de dincolo de Dunăre şi să le dea pe mână ţara.

Nu e vorba aci ca Bulgaria ori poporul să stea bine.

E vorba ca, chiar în contra intereselor poporului bulgar, principele să se mănţie. Când mortalitatea poporului bulgar, stors de dări, va fi atât de mare ca a poporului românesc de ex., el va putea uşor să fie substituit prin alte elemente, prin evrei, prin germani ş.a.m.d. Astfel casa de Battenberg va rămânea domnitoare peste acelaşi teritoriu, indiferent fiind de cine e populat acesta. Această manieră de-a vedea o împărtăşeşte un vestit politic oriental, d. C.A. Rosetti: „Românul” său nu trebuie să fie neapărat român. La dovezile noastre că populaţia română scade în favorul înmulţirii repezi a străinilor în România ni se răspunde că, ca să fim drepţi, am trebui să constatăm că populaţia în genere, fără deosebire de religie şi naţionalitate, se urcă. Ca să fim drepţi, cată să admitem că e indiferent cine se înmulţeşte şi cine moare. Tot maniera aceasta de-a vedea cată s-o admită şi principele Bulgariei, să se împace cu partidul radical de acolo şi să gospodărească cum se gospodăreşte la noi; reţeta e infailibilă. E adevărat că, sub un regim economic şi politic ca al nostru, bulgarii se vor duce pe apa Sâmbetei ; dar cine va sta, va fi dinastia domnitoare asupra aceluiaşi număr de chilometri patraţi, un fertil teren de colonizare pentru prisosul populaţiilor din Apus.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *