O MISTIFICAŢIE ARHEOLOGICĂ – de Mihai Eminescu

Un slavist modern căpătă la informaţia că la mănăstirea Banja în Dalmaţia ar fi un patrafir de matasă împodobit cu mărgăritare şi împletit cu aur şi cu argint. Pe el se reprezintă mai multe chipuri de sînţi, iar pe partea de jos se văd figure îngenucheate, jupîn Stroe şi jupîneasa Ierosima, cu arătarea anului. Slavi[s]tul conchise că ar fi unul din cele mai vechi monumente de artă slavică.

Inscripţia ce i se trimisese în copie suna astfel:

„Jupîn Stroe Vestolmiu, jupîneasa Erosima, în anul,acest patrafir să fie mănăstirii din Stieşti”.

Unde însă să fi fost mănăstirea Stieşti? Cine sînt personagele lui jupîn Stroe şi Erosimei? Cum de se află acest patrafir la mănăstirea Banja?

Un alt slavist, mult mai celebru, profesorul Fr. Miklosich, cercetînd la rîndul său mănăstirea Banja, publică în inscripţiunea de pe patrafir în fruntea monumentelor privitoare la istoria Serbiei, Bosniei şi Ragusei; o publică însă cu următoarele modificări:

Jupîn Stroe Vestolmiu, jupîneasa lui, Sima, în anul, acest patrafir să fie mănăstirii din Stăneşti.

Enigma rămînea însă tot nedezlegată: unde va fi fost mănăstirea Stăneşti si cine era acel jupîn Stroe Vestolmiul cu soţia sa Sima, vieţuitori în veacul al -lea?

Venerabilul canonic Tim. Cipariu este cel dintîi care ridică vălul cestiunii. Mai mult pe ghicite decît prin criteriele externe ale monumentului recunoscu că patrafirul de la Banja nu poate proveni decît din România şi anume de la mănăstirea Stăneşti din districtul Vîlcii; că lectura Stroe Vestolmiu a lui Kukulievich şi Miklosich trebuie rectificată în Stroe vel stolnic; că donatorul patrafirului a fost un boier român”mare stolnic” din secolul XII; că în fine, mănăstirea Stăneşti ce apare în documentele de la înainte ca o fundaţiune a familiei Buzeştilor n-ar fi decît o reedificare a vechii mănăstiri, tot cu aceleaşi nume, din anul.

Consecinţele unei asemeni fericite descoperiri erau natural de o mare importanţă pentru istoria naţională. O mănăstire în România la începutul secolului XII, iacă o probă irecuzabilă nu numai că românii trăiau pe atunci în aceste locuri, dar că aveau un stat organizat, cu aristocraţia sa, cu biserica şi instituţiunile sale monacale, aşa cum ni apare în istorie cu un veac mai în urmă.

Mistificarea merse şi mai departe. Cunoscutul[ui ] Rösler, care nu îngăduie românilor să trăiască în ţărele de azi decât după începutul secolului XIII, îi vine mai lesne a admite că acea mănăstire Stăneştii din ar fi putut fi slavică, călugării slavi, populaţiunea din România slavă!

Dar ipoteza învăţatului Cipariu, oricât de fundată în generalitatea sa, se întemeia pe o eroare esenţială făcută în citirea inscripţiunii tocmai de cei cari nu trebuiau s-o facă, de principii slavismului, Kukulievich şi Miklosich, autorităţi în materie de diplomatică şi paleografie slavă.

D. Hasdeu, în studiul Limba slavică la români, a dovedit cu monumente lapidare, acte şi cronice contimporane, prin limba chiar a inscripţiunii: °. că cei doi slavişti au citit rău veleatul, °. că jupân Stroe velstolnic din inscripţiune este vestitul general al lui Mihai Viteazul, Stroe Buzescul, iar jupâniţa Sima, soţia lui; şi a conchis de aci că Stroie Stolnicul cu soţia sa depuseră faimosul lor patrafir la mănăstirea Stăneştii, fundaţiunea Buzeştilor, în intervalul de la sept. inclusiv până la sept. exclusiv, pentru că la octomvrie Stroie era deja mort.

Cu studiul critic al acestei întrebări se ocupă monografia „Inscripţiunea de pe patrafirul de la Stăneşti” de Gr. G. Tocilescu, Bucureşti,.

[ octombrie ]

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 329

Mihai-Eminescu.Ro

 

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.