[„ODATĂ APUCÂND”] – de Mihai Eminescu [20 martie 1882]

Odată apucând pe clina unor reforme cari nu ţin seamă nici de datina ţării, nici de aptitudinile poporului, nici de trecut, desigur că onor. d. C. A. Rosetti şi compania sa politică nu se vor opri numai la regularea tocmelelor agricole, ci vor încerca să răstoarne totul cu susu ‘n jos, pentru a ara pământul istoriei române în toate direcţiunile, să nu rămâie nici sâmbure, nici rădăcină din ideile trecutului, pentru ca brazda să fie îndestul de înfoiată şi moale să primească în ea sămânţa nouălor idei… ale republicei.

Se ştie că toate cele în ţara aceasta sunt pentru onor. tagmă, nu lucruri ce-au raţiunea lor de-a fi în chiar natura statului şi a poporului, ci afaceri de combinaţii timporare şi de expedient. Chiar coroana Regelui nu este forma consacrată a existenţei politice a poporului românesc din suta a treisprezecea începând, nu este coroana Basarabilor pe fruntea unui dinast european – ci un mijloc de menţinere la putere a partidului roşu, căci d. C. A. Rosetti declară că e- „republican” şi că e treaba copiilor săi de-a „realiza republica” Coroana există, pentru că onor. părinte ale democraţiei o îngăduie să existe şi o îngăduie pentru că sub eticheta monarhică „trăim în realitate în republică”

Dar dacă însuşi felul nostru de-a fi, chipul de existenţă tradiţional şi monarhic al statului român, e numai o chestie de timp şi oportunitate, cum o fi privind onor. tagmă patriotică celelalte instituţii ale ţării? Magistratura? Cu toate opiniile clare şi esprese ale ţării şi ale organelor ei judecătoreşti, tagma voieşte eligibilitatea ei şi proiectul în cestiune e şi depus pe biroul Camerei. Un proiect voluminos, plin de cârciocuri, menit a face din justiţie unealta de ocară a partidului roşu, o sclavă a patimelor momentane, o îngăduitoare a apetiturilor, o creaţiune a stării timporare de corupţie.

Împărţirea ţării în plaiuri şi ocoale? Un alt proiect de lege şterge cincizeci de plaiuri c-o singură trăsătură de condei. Dar multe din aceste au istoria lor proprie; unele ascund începuturile legendare ale statului român, unele sunt leagănul vechilor şi nouălor noastre oştiri teritoriale şi a eroilor? Ce ‘nsenmează toate acestea în ochii unor oameni pentru care România e numai din întâmplare o patrie, cărora formele ei moştenite nu vorbesc în nici o limbă şi nu au nici un înţeles?

Biserica? Creaţiunea aceasta eminamente naţională a unui Iuga Vodă, carele la a. 1399 încă o face neatârnată de orice ierarhie bisericească sau lumească, biserica Lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice? Un instrument politic. Un alt proiect de lege voieşte a introduce în Sinoade pe onor. Sihleanu, pe liberi cugetători şi pe atei; tinda templului devine un teatru pentru advocaţi fără pricini şi banul roşu al văduvei, o fisă pentru jucători de cărţi.

E asemenea vorba ca în locul votului pe colegii să se introducă în mod clandestin sufrajul universal, vorba ca voturile tuturor să fie egale, indiferent fiind de unde-i, cine-i, ce are ori ce ştie fiecare. În locul teoriei de „ român şi român” se erige teoria de „om şi om” în materie electorală, care realizându-se va pune majoritatea în mâna imigraţiunii, încât noi înşine să ajungem poate să fim consideraţi ca străini în ţara noastră strămoşească.

Iată pe scurt tendinţele viitoare ale partidului roşu. Patria un otel, poporul o amestecătură, biserica un teatru pentru politiciani, ţara teren de esploatare pentru străini, viaţa noastră publică o ocazie pentru ilustrarea şi ridicarea în sus a imigraţiunii din câteşipatru unghiurile lumii.

Şi toate le îngăduim noi, o ţară de oameni, îngăduim ca un venetic să se atingă de tot ce constituie trecutul nostru ~ de tot ce e menit a mănţine caracterul şi unitatea poporului nostru.

MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA

1882-1883, 1888-1889

„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”

EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S

EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE

Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC

Editura Academiei RSR, 1985-1989

Vol XIII
 
image_pdfimage_print

One thought on “[„ODATĂ APUCÂND”] – de Mihai Eminescu [20 martie 1882]

  1. Pingback: "Unirea Românimei… E visul meu de fier!" - Eminescu pentru "Dacia Mare", Biserica Națională și Catedrală - Mihai Eminescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.