„Presa” de sîmbăta trecută se supără grozav pentru cîteva adevăruri zise în Cameră ctitorului său, vestitului d. Boerescu, de către d-nii Maiorescu şi Alex. Lahovari. Marele om de stat a cam fost pus la locul său şi, fiindcă Adunarea Pătărlăgenilor nu-i ajunge pentru a-şi scoate focul, mai răsuflă şi în s pirituala foaie care-i servă de organ. Preţiosul d. Lahovari (nu înţelegem hazul epitetului) ar fi vrut să atragă atenţiunea asupra sa atacînd în Cameră cu violenţă (?) pe marele om de stat. Vedeţi ce cutezanţă!! D. Boerescu îşi permite a trata un partid care-a guvernat, numai de la 1866 încoace, vreo şapte-opt ani ţara, de partid fără şef şi fără domiciliu şi d-lui Lahovari şi Maiorescu nu le era permis a aminti că de două ori d. Boerescu a solicitat şi chiar a obţinut un portofoliu de la acest partid. Care era majoritatea care la 1869 şi 1870 a sprijinit guvernul în care lua parte d. Boerescu? Dreapta, partidul fără domiciliu. Care era majoritatea care de la 1871 pînă la 1875 a sprijinit ministerul
d-lui L. Catargiu, din care iarăşi, din nenorocire, a fă cut parte d. Boerescu? Dreapta ni se pare, partidul fără şef. Cînd dar dreapta acorda d-lui Boerescu şi portofoliuri şi sprijinul său, dreapta avea şi şef şi domiciliu. Cînd în urmă partidul conservator, care de la d. Boerescu tolerase mai mult decît se cuvine, n-a voit să fie compromis pînă în cele din urmă de dumnealui şi, după afacerea Crawley, precum şi după Banca de Bucureşti, i-a zis: Destul! ajunge! Noi, ministerul conservatorilor, nu voim după urma dumitale să fim numiţi ministerul zarafilor!” d. Boerescu se supără, iese din casă şi caută alt domiciliu spre a-şi adăposti virginitatea-i politică. Liber era dumnealui desigur! Drum bun! Şi nu-l regretăm.
Însă puţini oameni sînt aceia cari, după ce au băut şi mîncat într-o casă, scuipă pe prag du pă ce au părăsit-o.
Dar cine cunoaşte pe d. Boerescu nu se va mira de nimic. Roşii pînă ieri nu erau oare pentru dumnealui tîlhari, asasini, tovarăşi ai lui Nobiling şi Hödel? Şi astăzi dînşii nu reprezintă, fără o schimbare chiar de formă în şeful ministe rului, care astăzi este acelaş din 1877 1878, în timpul acestor frumoase epitete, nu sînt acum singurul partid conservator şi politic din ţară tot după părerea aceluiaş d. Boerescu?
După asemenea palinodii s-asculte d. Boerescu opinia tuturor şi mai cu sea mă a noilor săi amici, cînd se exprimă în particular asupra dumisale, şi se va convinge că pentru toţi, albi, roşii, conservatori, radicali, dumnealui este preţuitul domn Boerescu.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X