[„«PRIN NATURA PRINCIPIILOR LOR…»„] – de Mihai Eminescu [26 august 1882]

„Prin natura principiilor lor, Conservatorii văd cu ochi răi deşteptarea economică” aceasta e cea mai nouă frază ce-o debitează

„Românul” şi, ca s-o probeze, citează deviza „mulţi dedesupt puţini deasupra”. Ne impută asemenea că noi, vorbind de congresul economic, ne-am esprimat neîncrederea faţă cu Clubul comercianţilor din Iaşi.

Dar oare nu contrariul e adevărat? Prin natura principiilor lor, roşii ar trebui să fie adversari ai deşteptării economice.

Întâi, dacă sunt consecuenţi în liberalismul lor, cată să fie partizani ai liberului schimb. Din punct de vedere liberal e nedrept de a-l pune pe consumator să plătească mai scump articolele ce-i trebuiesc când le poate avea mult mai ieftine din străinătate căci, conform teoriei liberalismului, fiece om cată să fie absolut liber de a cumpăra în piaţa care-i convine şi de-a vinde asemenea.

E fără îndoială neliberal şi neegalitar de-a scumpi prin măsuri protecţioniste, chiar pentr-un timp mărginit, obiectele industriale, căci prin scumpire ele devin accesibile numai numărului mic al acelor bogaţi şi neaccesibile oamenilor mai săraci. Iată dar că protecţiunea favorizează inegalitatea şi restrânge libertatea omului sărac de – a – şi satisface cu banii munciţi de el necesităţile sale, de-a cumpăra obiectele pe piaţa cea mai favorabilă lui, pe cea mai ieftină, pe cea străină.

Afară de asta un sistem care încurajează industria naţională constituie privilegii cari se răsfrâng asupra industrialilor şi le asigură câştiguri. Nimic mai neliberal, mai reacţionar decât privilegiul.

Introducerea industriilor favorizează totodată inegalitatea. În măsura în care într-o industrie intervine concursul inteligenţei, se introduce între oamenii ce o profesează o ierarhie a muncii contrarie egalităţii. Idealul liberalismului e o societate în care toţi să fie egal de inculţi, egal de săraci, egal de guvernabili prin frazele d-lui C. A. Rosetti.

În realitate liberalii şi sunt în toate ţările partizani ai liberului schimb şi nu se sfiesc de-a stigmatiza cu porecla de „reacţionară” orice măsură de protecţie; pentru că în alte ţări liberalii ştiu ce vorbesc, se ‘ntemeiază pe principii şi ‘nţeleg foarte bine că, sub firma liberalismului, nu pot debita idei reacţionare.

Numai la noi e altfel. Înclină ţara în favorul ideilor conservatoare? Numaidecât se află oameni abili cari să le escamoteze şi să le boteze liberale.

Când cei ce pretind a împărtăşi vederile liberalilor din ţările apusene adoptează idei protecţioniste nu dovedesc alt decât că nu şi-au dat seama de sistemul ce pretind a-l profesa, că n-au avut nicicând idei veritabile şi că, vorbe nedefinite umplându-le capul, cu vorbe şi pentru vorbe s-au luptat.

Coloanele acestei foi sunt de ani încoace marture că, în margini practice şi dictate de esperienţă, am fost pentru încurajarea, pentru protegerea industriei naţionale. Inconvenientele măsurilor protecţioniste le-am considerat ca o dare plătită în favorul educaţiunii noastre industriale şi am sperat că dintr-un regim de protecţie şi educaţiune va rezulta diviziunea muncii. Pururea am văzut în diviziunea muncii principalul mijloc în contra mizeriei actuale, dar am constatat că această diviziune nu se poate întâmpla pe cât timp meseriile vor fi paralizate prin concurenţa fabricatelor străine şi în fine că educaţia noastră industrială este cea care cere sacrificii şi că le merită mai mult decât acea educaţie stearpă care produce zecile de mii de aspiranţi la funcţiuni.

„Românul” ne-a escamotat ideile şi nu e minune ca azi să pretinză că sunt ale sale. Plagiarea e un obicei atât de înrădăcinat în România încât nu suntem nici cei dentăi nici cei din urmă cari au fost obiectul unei asemenea spoliaţiuni. Meşteri de a-şi apropria lucru străin, confraţii se mândresc azi cu bunul altuia şi pretind că nişte idei, poreclite reacţionare sau conservatoare în toate ţările celelalte, devin liberale la noi din momentul ce dumnealor vor binevoi a le lua de la alţii.

Credem că în privinţa controversei e destul de lămurit că ideile protecţioniste nu sunt, nici pot fi liberale şi trecem la cazul cu Clubul din Iaşi.

În afară de ordinea de gândiri pe cari le susţinem, am afirmat că Clubul comercianţilor din Iaşi e – din nenorocire – un club eminamente politic.

Am fi dorit aşadar ca o societate ca Concordia, care s-a ferit cu îngrijire de veleităţi politice şi electorale, să nu se amestece în activitate c-un club ca cel din Iaşi, a cărui unică ţintă pân’ acum a fost de-a influenţa alegerile. Iată ceea ce am zis: nimic mai mult, nimic mai puţin. Societatea Concordia, care a dat probe de activitate neobosită, ai cărei membri s-au distins prin zel, inteligenţă şi nepărtinire, care s-a ferit cu nestrămutare de orice mişcare politică, fie opoziţională, fie guvernamentală, şi-ar ignora ţinta din momentul în care – ar intra în comunitate c-un club condus, după cum toată lumea ştie, de agenţi electorali subvenţionaţi de guvernul central din fonduri secrete. Menirea acelui club n-a fost pân’ acum cel puţin nici negoţ, nici industrie, ci chip de-a pune cerul şi pământul în mişcare pentru ca deputaţi roşii să iasă din urnele Moldovei. A dat deci concurs în alegeri oamenilor adunaţi sub firma d-lui Herşcu Goldner, cari nici trecut au în Moldova, nici amici politici, nici măcar un nume respectabil, şi pentru cari orice idee, fie politică, fie economică, e bună să serve de pretext la vânătoarea de voturi, diurne şi funcţii.

Aşa a fost pân’ acum cel puţin şi nu credem că acea asociaţie viciată de veninul politicei în chiar originile ei, să poată da alte rezultate decât acele pentru cari au fost făcută. Dar poate că suntem prea pesimişti! Cu atât mai bine. dacă Clubul ar fi în stare a împlini misiunea economică pe care ‘ncearcă a şi-o atribui, va rămânea vorba noastră jos şi fapta dumnealor sus. Dar, până la dovadă, insistăm a crede că Congresul economic, întru cât s-atinge de Clubul din Iaşi, e un mijloc din cele multe pentru a câştiga popularitate şi voturi sectei politicianilor roşii cari au început a se cuibări şi în Moldova.

MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA

1882-1883, 1888-1889

„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”

EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S

EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE

Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC

Editura Academiei RSR, 1985-1989

Vol XIII
 
image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.