Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Publicul nostru nu va fi uitat cîte s-a fost pus înainte de către guvern cu ocazia răscumpărării căilor ferate; s-a invocat şi ştiinţa şi curentul care ar împinge pe toate guvernele astăzi să ia în mîna lor căile de comunicaţie, şi o adunare de oameni ce se pretinde a fi reprezentaţia naţională, fără cunoştinţă de cauză, fără nici o autoritate morală a afectat încredere în afirmările guvernului, spre a-şi acoperi astfel o oarbă supunere.
Cît de mare a fost dreptatea opoziţiei răsare astăzi şi mai mult dintr-un articol important, publicat în „Journal des débats” din 12/24 martie, ieşit din pana ilustrului publicist şi profesor de economie politică d. Paul Leroy- Beaulieu şi din care extragem aci mai jos cîteva pasaje ce par a fi scrise într-adins pentru ţara noastră. Negreşit şi în Camera republicană franceză se găsesc oameni gata să se arunce în aventuri, dar educaţia politică a opiniei publice fiind îndestul de dezvoltată le aţine calea.
În Franţa este astăzi vorba a se răscumpăra de către stat reţeaua căilor ferate. Iată ce zice în această privinţă eminentul economist şi colaborator al ziarului „des débats”:
Una dintre comisiile Camerii propune Parlamentului să se arunce într-o adevărată aventură, ale cărei consecinţe le apreţiază cu o ciudată uşurătate. Această aventură este nici mai mult nici mai puţin decît răscumpărarea reţelei întregi a companiei d’Orléans; aceasta ar fi un adaos de 4327 kilometri pe lîngă cei 1650 pe care îi exploatează statul francez astăzi. Afară de asta răscumpărarea de care este vorba nu ar fi să fie decît preludiul răscumpărării totale a tuturor căilor ferate franceze. Francezii sînt invitaţi a intra pe această cale necunoscută şi primejdioasă fără a fi făcut mai-nainte nici un studiu, nici un calcul sau după ce vor fi făcut calcule în general false, Aceste 4327 de kilometri ce sînt de răscumpărat nu se ştie cum vor fi exploataţi. Va fi chiar statul exploatatorul? Va recurge dînsul la nişte companii cari să ia în arendă exploatarea pe o perioadă de cinsprezece sau douăzeci de ani? Nimini nu ştie nimic; şi asupra acestui punct se crede de prisos a avea cineva vreo opinie. Se zice: Să răscumpărăm mai întîi şi apoi vom vedea ce e de făcut. Iată o procedere care denotă cel puţin oarecare uşurătate de minte.
Ce nevoie se simte oare pentru a răscumpăra căile ferate? Foarte greu s-ar putea spune. Unde este oportunitatea şi actualitatea unei asemenea măsuri într-o ţară a cărei datorie publică se urcă astăzi la 26 de miliarde de franci, care are impozite zdrobitoare, care ar trebui să se ocupe cu simplificarea gestiunii sale finanţiare, cu descurcarea ei, cu micşorarea taxelor şi cu sporirea disponibilităţii tezaurului?
D. Leroy-Beaulieu constată apoi că în adevăr se ridică în Franţa plîngeri în contra căilor ferate şi că s-ar putea neapărat aduce în modul lor de exploatare îmbunătăţiri şi reforme. Dar oare nu se aduc pretutindeni plîngeri în contra căilor ferate? Aceasta se întîmplă şi în Germania, şi-n Belgia, Italia, Englitera, Statele Unite, şi-n Austria chiar. Nu se poate găsi o singură ţară unde să nu se ridice critice în contra exploatării căilor ferate.
Dar dacă pretutindeni este aşa, lucrul este mult mai accentuat acolo unde exploatarea se face chiar de cătră stat. Aşa de exemplu în Belgia s-a petrecut un fapt cu drumurile de fier care a provocat în contra administraţiei nişte critice amare. Administraţia a făcut acum în urmă o negustorie foarte nefavorabilă: din neîngrijire şi din lipsă de tact comercial, ministerul a hotărît să cumpere 12000 de şine de fier sau de oţel cu preţul de 170 pînă la 189 franci o tonă, după ce cu cîteva zile mai-nainte refuzase să Ie cumpere, cum i se propunea, cu 129 franci. Din contra, ministerul vînduse cu cîteva zile mai-nainte nişte şine vechi cu 108 fr. o tonă, cînd ar fi putut căpăta pe ele puţin mai tîrziu cu 20-25 la sută mai mult. Astfel statul belgian a păgubit o jumătate de milion.
Este ştiut că statul face întotdeuna cele mai nenorocite afaceri comerciale; el de obicinuit cumpără scump şi vinde ieftin şi totul fireşte cade în spinarea contribuabililor. Să ne amintim, în treacăt, de cîte ori atîtea state mari şi deaminteri bine administrate nu şi-au risipit banii pentru a cumpăra cu cîte 10, 12 şi 14 milioane nişte vase care nu au putut în urmă să facă pe mare nici măcar întîia călătorie de încercare.
Afară de Belgia, în privinţa relei administraţii şi exploatări a căilor ferate de către stat mai este încă un exemplu foarte însemnat: Australia. Statul australian păgubeşte mereu de cînd îşi exploatează singur căile ferate; numai de la 1377 pînă la 1878 a păgubit 3 milioane.
Cele două state, zice d. L. Beaulieu – adică Belgia şi Australia – n-au nimic între dînsele comun; unul se află aşezat la antipozii celuilalt şi afară de asta amîndouă se găsesc în situaţia cea mai favorabilă, deoarece în aceste două state cestiunile curat politice au o importanţă mediocră, pe cînd cestiunile de administraţie au precădere şi cu toate astea aceste două ţări pare a se fi învoit să ne demonstreze că statul nu se pricepe aproape deloc în materie de comerţ, de Industrie şi de transporturi.
Oricine-şi poate închipui cîtă deosebire există între administraţia Franţei, Australiei sau Belgiei şi administraţia noastră Regularitatea, simţul datoriei, sistema de control sînt cele trei temeiuri mari pe cari este aşezat aparatul administrativ aproape perfect al Franţei, Belgiei şi Australiei; şi cu toate acestea, cînd e vorba de exploatarea căilor ferate de către acele state, cele două din urmă, care-şi exploatează deja singure liniile, dau nişte exemple foarte regretabile, pe cari bărbaţii luminaţi ai Franţii le pun înainte spre a opri statul lor să intre pe o asemenea cale greşită.
Dar la noi, în România, unde regularitatea, simţul de datorie şi sistema de control sînt pînă acum numai nişte lucruri de dorit? Dar la noi unde oricînd cestiunile politice primează pe oricari altele şi unde cestiunile economice şi administrative au totdauna o importanţă mediocră? Ce va fi oare la noi cu exploatarea căilor ferate de către stat?
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI