Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
„Românul” continuă a se ocupa cu articolul din „Deutsche Revue” pe care, cu obicinuita sa bună credinţă, continua a-l numi manifest şi program al politicei esterioare a partidului conservator.
Daca am avea a face cu oameni de bună credinţă orice discuţie în privirea aceasta ar fi încetat fără îndoială. Cititorii „Timpului” [î ]şi [aduc] 1 aminte că, reproducând ro [mâne]şte acel studiu, i-am premis o rezervă lesne de înţeles, care, [într-] un articol acoperit de sem [nătura ] autorului, ar fi fost de pri [sos ] [chi ]ar*, dar pe care am pus- o [totuşi] ştiind în ce ţară trăim. Şi [în ade ]văr nu ne-am înşelat. Nu [numai că] „Românul” mută cu totul terenul controversei de pe acela al obiectului pe acela al persoanelor, dar [î ]i atribuie d-lui Maiorescu lucruri pe cari nu le-a spus niciodată, precum sunt cele publicate în „Politische Correspondenz”, în „Bukarester Tagblatt” şi în altele. E evident că atunci când cineva te acuză de-a fi zis ce n-ai zis, de-a fi făcut ceea ce n-ai făcut, orice discuţie serioasă cată să ‘nceteze.
De aceea nici credem de cuviinţă a pune în discuţie articolul d-lui Maiorescu. Oricât de interesantă ar fi cestiunea dacă alegerea principelui Carol este sau nu întru câtva o operă a diplomaţiei germane, oricât de întunecoasă ar fi cauza pentru care M. Sa împăratul Austriei n-a voit mai întâi să primească pe principele Dimitrie Ghica, oricât de inesplicabile ar fi concentrările de trupe turceşti la Dunăre, toate acestea nu se pot discuta decât cu tonul liniştit al bunei credinţe reciproce şi, unde n-o vedem aceasta, ba unde vedem că o opinie [î ]i dă ocazie „Românului” de-a se sumuţa până a ne da lecţii de patriotism, acolo cată să renunţăm la plăcerea de-a compara argumentele noastre cu ale „Românului”, ceea ce constituie esenţa oricării discuţii serioase.
Ceea ce voim să dăm în şirurile următoare este o esplicaţie cu totul materială.
Înainte de toate, cuvântul de „jună dreaptă” întrebuinţat în traducerea noastră nu e întrebuinţat în originalul german.
Redactorul acestei foi a tradus termenul jungconservativ cam impropriu prin juna dreaptă şi a prefăcut fără voie o deosebire mai mult de vârstă sau de temperament într-o deosebire de vederi, precum s-au accentuat poate cândva într-un cabinet prezidat de răposatul Epureanu. Va să zică e un termen analog, nu adecuat, acela de „jună dreaptă”. Astfel o eroare de traducere îi serveşte „Românului” drept bază a articolelor lui polemice.
E natural asemenea ca noi cei întâi să fi reprodus articolul din „Deutsche Revue” pentru că, dacă „Românul” sau altă foaie ne apuca înainte, atunci n-am fi fost în stare de-a ne impune de mai nainte rezervele noastre faţă cu concluziile studiului. Dar dacă nu ni le-am fi impus ar fi venit „Românul” să atribuie şi mai făţiş, dacă se poate, acele concluzii ca program absolut al politicei conservatoare. N-avem a ne lupta în ţara noastră numai cu argumentele, ci mai cu seamă cu reaua credinţă a adversarilor noştri, şi de aceea eram datori a preântâmpina publicarea studiului în alte ziare reproducându-l noi mai întâi, chiar dacă forma eminentă şi vederile largi ale lui nu ne-ar fi ademenit. Articolul, lung fiind şi tradus cu repejunea ce i se impune vrînd – nevrînd unui ziarist, a fost inserat fără chiar ca autorul să fi fost consultat dacă voieşte sau nu să-l vază tipărit în ziarul nostru, fără consultarea comitetului de redacţie, pe răspunderea proprie a redactorului acestei foi. De ce? Pentru că era o traducere dintr-o foaie din Germania, pentru că era acoperită cu semnătura autorului, pentru că în asemenea caz orice generalizare e peste putinţă. dacă d. Dumitru Brătianu ar publica în „Românul” un studiu în feliul Datoriei de conştiinţă cătră ţara sa noi credem că nu e deloc nevoie ca d. C.A. Rosetti să noteze anume că părerile d-lui D. Brătianu nu sunt pe deplin identice cu ale sale; dacă d. Ion Ghica propunea în „Românul” retragerea oştirii române la munte, d. C. A. Rosetti n- ar fi avut deloc nevoie să declare că trecerea Dunării nu e identică cu retragerea la munte ş.a.m.d. La noi lucrul stă şi mai altfel. Noi am declarat, pentru cine ştie să citească, că nici nu ne-am pus întrebarea pe care şi-a pus-o studiul din „Deutsche Revue”, că împrejurările nu sunt încă destul de fixate pentru ca o asemenea întrebare să ni se impuie şi să ceară o soluţiune imediată.
Dar toate acestea nu ajută nimic. Cată să suferim a vedea revărsându-se asupră-ne toate deducţiile
„Românului”, ba a vedea atribuindu-ni-se toate cîte se scriu prin ziarele din Viena şi din Berlin fără ştirea noastră.
Prea confundă „Românul” partidul conservator, în care fiece membru [î ]şi are cugetarea sa proprie, pe care e liber de-a o exprima sau de-a o pune în acord cu a celorlalţi, cu turma necuvântătoare a Caradalelor, care ridică maşinalmente mânile când i se ordonă şi nu gândeşte nimic. A gândi, a-şi scrie gândirile, a le comunica, fie publicului din străinătate, fie celui român, ar trebui sa fie permis, credem, fără a-ţi vedea semnătura nesocotită şi ideile proprii atribuite altora.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI